fbpx

Pe la inceputul lui februarie, nu imi amintesc ce am avut sau nu in cap, am scris un mesaj in chat-ul de pe Facebook: “Stiu ca probabil o sa regret, dar as vrea sa ies la alergat. Tu pe unde alergi?”

prima_alergare

Destinatara era Cara, pe care o intalnisem cu un an inainte la un eveniment sportiv si care e printre cei mai frumosi si dedicati alergatori din jurul meu. De atunci au trecut 4 luni, 14 alergari si aproape 80 de km alergati in total. Maica Domnului, cine m-o fi pus? Prima alergare a fost de fun (pentru ea) si a doua a fost cea de sus.

Nu stiu nici acum ce m-a facut sa ma tin de sportul asta. La nivelul mentionat de sus, ca na numarul de alergari e mic comparat cu timpul. Dar e mai bine decat nimic, clar. Stiam de la inceput ca alergatul nu slabeste, doar ajuta si remodeleaza. Stiam ca vin dupa cateva luni de sport intensiv la sala si ca vreau sa merg afara, sa fac ceva care sa ma oblige sa ies din casa. Ma gandesc acum ca am iesit si pe ploaie si dimineata devreme si seara tarziu si insotita de Cara si singura si cand eram racita si cand era prea mult soare afara. Nu ma intrebati de ce.

Clar e  ca nu e usor si nu e frumos. Dar deloc! Am mai spus-o si o repet. Alergatul pentru incepatori este un chin. Se lasa cu “ce caut aici”, “nu mai pot, vreau acasa”, “mi-e foame”, “se uita toti la mine ciudat”, “uite la asta cum trece pe langa mine, ca vantu”, “m-au depasit si oamenii care merg pe strada”, “am febra musculara”, “mi-e somn”, “mi-e sila sa ma duc singura”, “nu am pantofi de sport”, “acum am prea multe haine de alergat pentru cat alerg”, “lasa ca ma duc maine”, “ce incerc sa demonstrez”, “la ce ma ajuta?” etc. Te si apuca rasul cand te asculti.

sabina_run

Imi ia mult pana ma decid. Ma imbrac repede, cobor in fata blocului, setez aplicatia de telefon (nu stiu de ce, ca oricum niciuna nu merge bine), imi pun castile, dau drumul la muzica si pornesc. In maxim 3 minute injur prima data. Cand vad ca abia am facut 1 km injur a doua oara. La km 2 ma gandesc ca nu ma vede nimeni si nu o sa stie nimeni ca am alergat doar atata si ma intorc acasa. Apoi imi amintesc de data trecuta cand am facut 6 km si ma ambitionez. Cred ca asa am functionat pana acum. Orgoliul si dorinta de a ma autodepasi m-au impins de la spate. Si faptul ca dupa fiecare alergare zambesc, chiar daca sunt rosie la fata si iar nu am respirat bine si iar am gatul uscat si iar si iar ….

La Bucharest International Half-Marathon m-am inscris prima data la cursa populara de 3 km. Dar cand am alergat #inpascupaul (unde m-am dus pentru cauza umanitara, asta e prima care ma atrage mereu) 8 km, am zis ca o sa ma oftic rau de tot daca nu incerc mai mult. E mare lucru sa recunosti ca esti ofticos si orgolios in cazurile astea. Asa ca am contactat organizatorii, am schimbat inscrierea si iata-ma la 10.5 km. De aici a inceput isteria. Ma gandeam mai mult la maraton decat la nunta. Citeam numai despre asta. Ii stiti pe aia de citesc si vorbesc numai despre un lucru, dar nu il pun si in practica? Imi planificam sa ma antrenez. Draci ca timp de o luna nu am alergat deloc. Asta da antrenament. Face rau la psihic, va spun eu.

sabina_10km

A trecut nunta (despre care va povestesc in alt articol) si am facut iar un inceput de bronsiectazie. Uraaaa, adios orice sansa de a ma pregati pentru alergare. Fie ce o fi. Dumnezeul alergarii sa fie cu mine. Mi-au recomandat multi sa renunt. Asta e, o sa mai fie alte sanse. Era important sa am grija de mine, sa stau in concediu medical, sa nu ma fortez. Am zis mai sus ca sunt ambitioasa, orgolioasa si ofticoasa, nu? Logic ca am ignorat pe toata lumea (imi cer scuze!), m-am trezit exagerat de devreme in ziua aia si am pornit la drum. La a 14-a alergare din viata mea si prima de mai mult de 8 km.

Cand am emotii foarte mari, inainte sa ma urc in avion (de care imi este foarte frica), ma duc des la baie. Foarte des. Asa s-a intamplat si acum. De ce oi fi avut emotiile alea? Singurul plan era sa termin cursa. Stiam ca ma simt rau, ca sunt racita, ca tusesc, ca nu m-am antrenat si ca “nu am ce cauta aici”. Asa ca era suficient sa termin si atata. Indiferent de timpul scos.

Cand s-a dat startul eram la coada la toalete. Am cautat gasca de bloggeri cu care eram, nu i-am gasit, m-am trezit singura si neajutorata, abandonata intr-o lume din care nu simteam ca fac parte. Asa ca ce sa fac, m-am dus si eu la start. M-am pus la rand cuminte, m-am uitat in jur cautand o figura cunoscuta, nu am gasit niciuna asa ca am pornit.

sabina_run_1

Incet, incet, fara sa ma grabesc din prima, cum fac eu des, cu scopul sa rezist toata tura, sa ma hidratez, sa ma opresc de cate ori am nevoia si sa zambesc mult. Atata imi doream. Stiam traseul, memorasem harta si ma speriasem bine din vreme. Constitutiei, Unirii, CEC, Odeon, Piata Natiunile Unite, Eroilor, Izvor, Constitutiei. Si acum cand imi amintesc ma apuca groaza. Si tot drumul asta e doar 10.5 km? Va bateti joc de mine? Bineee.

Am zambit al naibi de mult. Chiar daca in poze nu se vede. Am ascultat muzica mea preferata, am admirat oamenii, am observat fiecare persoana care ne aplauda de pe margine, m-am bucurat de cei mici si am batut palma cu ei, m-am oprit sa beau apa si am multumit voluntarilor, am studiat alergatorii profesionisti, am ascultat barfe, am observat cine se opreste, cine abandoneaza, am stat pe dreapta ca sa nu deranjez pe nimeni, am aruncat paharele cu apa numai unde trebuie, am observat cine triseaza, ce tricouri au unii si in ce costumatie au venit altii si, aproape de final, am pupat-o pe obraz pe o doamna care ne aplauda si ne incuraja si i-am spus “Sarut-mana”. Tare frumos mi-a zambit. Orice numai sa imi ocup mintea si sa mearga picioarele. Si au mers. M-am oprit de 2 ori sa merg putin si regret amarnic acum. Avand in cap ca trebuie sa termin si atata tot, nu m-a interesat de timp. Eeee, lasa ca la afisarea rezultatelor finale cine si-a bagat unghia in gat? Ma abtin.

Am intrebat de wc-uri de 4 ori. De fiecare data mi se spunea ca am trecut de ele sau ca nu sunt. Asta e. Am rezistat pana la final. Auzeam cum spunea cineva ca pe ultimul km baga tare. Ce atata ca m-am tarat la final. Ba voiam sa merg ultimii 500 de metri, ba sa renunt la km 8, ba sa admir batranii care alergau, ba sa incerc sa alerg mai tare. Nu stiu cum am terminat. Filmuletul cu mine arata ca zambeam. Si stiu exact de ce zambeam. Nu imi venea sa cred ca am terminat. Iar cand am primit medalia … ei bine, am plans. Suna copilaresc si infantil. Dar asta este. Tinusem in minte tuse, gat uscat, nas care curgea, caldura infernala si tot. Si terminasem. Si mai si primisem incurajari de la Elena Cîrîc pe final, suficient cat sa simt ca am realizat ceva.

Mi-a fost rusine sa ma uit la medalie, sa o pup, sa ma bucur de ea. Pentru altii era ceva obisnuit. Ma vedea lumea. Pe naiba, nu se uita nimeni la mine, fiecare era cu treaba lui, dar ce, gandeam eu atunci? Eu doar ma bucuram ca un copil ca am reusit. Am trecut prin multime, cautandu-mi prietenii, am dat de Edi Tecsan care m-a felicitat si el, i-am salutat pe Pandutzu, Chineata, Pyuric, Restivan, Radu Atanasiu (Mickey Mouse) si pe alti alergatori. Ii felicitam cu atata drag incat zici ca eu nu alergasem. Nu va imaginati ca ma simteam macar putin in lumea lor. Si eu pe acolo, micuta, obosita, dar foarte fericita. Cu un tricou pe care scrie numele meu si o medalie. Prima. Nu si ultima, stiu asta, chiar daca nu recunosc public. Ups … Timpul oficial il vedeti mai jos. Date fiind conditiile si comparat cu altii care au terminat in 1:55:20, ma declar multumita. Putin. O sa regret mereu opririle alea, dar recuperez alta data.

timp_sabina

Sambata ies la alergat cu Radu Restivan (10 km), pe 7 iunie am Happy Run – Race for The Cure (5 km) si pe 14 iunie Crosul Click pentru Sanatate. Si in octombrie 21 de km. Daca ma antrenez cum trebuie. Nu sunt inca convinsa. Uneori mi se pare mai logic sa stau la 10 km si sa obtin timp mai bun decat sa ma arunc la asa ceva. Ma mai gandesc. Orgoliul o sa spuna tot. La stafeta nu ma bag ca urasc sa depinda altii de mine sau eu de altii. Nu e de mine. Iubesc echipele dar am si eu momentele mele de individualism.

Nu am avut deloc febra. Tusea nu m-a lasat nici acum. Pozele de la maraton m-au facut sa inteleg ca pot. Sau macar ca pot sa incerc. Multumesc Cara ca existi si m-ai “obligat” sa fac asta. To be continued …

Poate vrei să citești

11 thoughts on “Alergarea nr 14: 10.5 km la Bucharest International Half-Marathon 2015

  1. Multumesc pentru ca te-ai gandit sa iti scrii povestea pentru ca intr-un procent coplesitor m-am regasit in ea si nu sunt singura ( de altfel doar vreo 3,4 minute ne despart si imi dau seama ca am alergat destul de aproape, experimentand trairi asemanatoare).Sa continuam aventura cu Happy Run si sa indraznim cat mai sus !

    Monica

    1. Daaaa, sper sa ne si cunoastem acolo 🙂 Sa vii sa ma saluti daca ma vezi. Multumesc mult de tot! Am scris sincer si direct pentru toti cei care vor sa inceapa sa alerge. Sa nu creada ca e un paradis :)) Multumesc mult

  2. felicitari sabina!!! ai scos un timp foarte bun pentru prima data cand ai alergat 10,5 km. Daca vei continua sa iesi la alergat cu siguranta iti vei imbunatati timpul. Eu as zice sa nu te arunci inca la 21 km. E un pic mai “dureros”, iar 10k chiar intra in zona de fun. Acum ai un timp de doborat (sub 1h20m :D)

    Bucura-te de prima ta medalie! Cu siguranta vor urma si altele, dar asta o sa fie intr-adevar speciala.

    1. Multumesc mult de tot si felicitari si tie, esti un adevarat model de urmat. Asta ziceam si eu, parca mai bine scot un timp mai bun si ma bucur cu adevarat decat sa ma chinui dar recunosc ca ma oftic ca nu exista cursa de 10 km in toamna si o sa imi para rau sa stau acasa. Vedem 🙂 A fost a 14-a alergare ever, racita cobza, dar acum sunt foarte fericita 🙂

    1. Multumesc mult de tot 🙂 Daca nu eram racita, poate iesea si mai bine. Insa alergam si tuseam si aveam febra :)) A 14-a alergare din viata mea, de retinut. O sa vad daca incerc 21 de km, mi-as dori …

  3. Dacă reușești să depășești pragul de 16k (eu am avut nevoie de vreo 4 luni pentru asta, reluând alergarea aproape de la zero) poți spera și la semimaraton. Totuși, am constatat că orice alergare peste 15k este o probă fizică serioasă așa că este ok să iei în calcul și părerea lui pandutzu.

    Oricum, eu cred că vei alerga în toamnă cursa cea mai potrivită pentru nivelul de antrenament la care te vei afla. Dacă acum te-ai chinuit un pic, atunci o să fie mult mai bine!

    Succes! Bucură-te de alergare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.