fbpx

De aproape 5 luni în fiecare miercuri am treabă. Seara plec de la muncă, urc Calea Victoriei, fac stânga după Cercul Militar și ajung la DallesGo. Ce fac acolo? Cursuri.

Am terminat un curs de Ecommerce cu Raluca Radu și acum, de o lună, am început unul de social media cu Monica Jitariuc. De ce mă duc, chiar dacă se presupune că nu mai sunt de mult la început și fac social media de peste 10 ani? Pentru că mereu mi-a plăcut să fiu alături de oameni mai deștepți decât mine și pe care îi respect. Pentru că munca la birou, alături de toată rutina ei, te poate face să îți pierzi din creativitate, să te robotizezi și să pierzi cele mai noi update-uri din domeniul tău.

Dacă de la Raluca am plecat cu zeci de pagini scrise despre ecommerce, useri, personas, Adwords, Fb Ads și multe altele minunății pe care nu le mai stăpâneam bine, la Monica e plin de idei noi și teme. Teme peste teme. Prost spus “teme”, mai degrabă sunt provocări din care avem cu toții de învățat. Una dintre ele este #Provocarea7ori7 de pe  Instagram.

Când ne-a spus prima dată Monica ce avem de făcut, toată sala a protestat. Mai ales că sunt foarte mulți începători care nici nu aveau cont sau postau foarte rar. Să pui câte 7 imagini/ video pe zi, timp de 7 zile, părea ceva ireal și de nerealizat. Eu am zâmbit, m-am gândit că o să fac un super spam și aia e. Sigur are ea un obiectiv.

Au trecut 5 zile de atunci și nu pot să spun deloc că a fost ușor. Am încercat să îmi iau teme gen #MomentedinOras sau #InspiratiaZilei. Să îmi fac un obicei să dau un repost pe zi cu câinele lui CelDrag și altul de la cineva pe care vreau să îl promovez. Apoi să pun o dată pe zi ceva de la muncă. Și, în timpul ăsta am urmărit cifrele.

Dublare la numărul de like-uri și triplare la impressions (am business profile, deci pot să văd). Wow. Nu mă așteptam deloc. Chiar mă pregăteam să îmi cer scuze prietenilor pentru spam. E adevărat că nu am niciun fan în plus și poate chiar am pierdut unii, nu am urmărit acest aspect. Însă oricum rezultatele sunt uimitoare.

Care este scopul exercițiului până la urmă, așa cum îl văd eu? Stabilire pioni editoriali și rutine editoriale pe orice canal de social media ești, chiar și pe Instagram. Exact ce am făcut eu, inconștient. Când știi că ai de făcut un anumit număr de postări pe zi, începi și ți le aranjezi, ți le programezi și programezi, le împarți pe subiecte și așa descoperi ce te reprezintă și ce a prins cel mai bine pentru comunitatea ta.

Ce am învățat și ce voi face la finalul provocării? O să postez mai des de o dată pe zi, poate de 3-4 ori pe zi. Și voi încerca să mă țin de acele ritualuri editoriale care au prins la publicul meu. Că tot sunt obsedată de A-B testing, monitorizare și analiză.

Pentru colegii mei de la curs, curaj că mai sunt doar 2 zile! Și nu uitați să verificați mereu site-ul Instagramology. E cel mai bun din România pe acest subiect. Pentru ceilalți, urmăriți hashtag-ul nostru, poate vă inspiră 🙂

Poate vrei să citești

9 thoughts on “Despre proiectul #Provocarea7ori7

  1. Pe masura ce ti-am citit articolul, a inceput sa creasca in mine entuziasmul de a urma sfaturile Monicai. #Provocarea7ori7 suna prea bine. Maine o pun si eu in aplicare. Multumesc pentru impartasire!

    1. Noi nu vom continua provocarea apoi, e doar un exercitiu. Cred totusi ca Instagram e o platforma pe care nu ai de ce sa postezi atata, mai ales ca nu suntem CNN, BBC si altii de stiri. Insa 2-3-4 merge, in functie de targetul tau 🙂 Succes

    1. Da, am inteles ideea. Am preluat provocarea pentru 7 zile mai mult ca un challenge personal de a fotografia mai mult si mai bine, si, cum spuneai si tu, sa vad ce le place si ce nu le place celor care ma urmaresc 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.