Ii cunosti pe cei doi tineri?

28Ian

Din cand in cand, Social Media ne demonstreaza ca e buna si la altceva decat promovarea brandurilor. Ca stim sa facem si altceva decat sa vorbim despre produse si sa ne auto-promovam. Ca stim sa facem bine.

Astazi, cei de la Custom Bike au reusit sa ma faca sa zambesc. Si sa ma bucur ca pot sa ii ajut macar cu acest articol. Au demonstrat ca nu toti romanii sunt la fel si nu toti stim sa furam, sa ne insusim ce nu e al nostru si ca ne place sa facem fapte bune. Pentru ca la randul nostru, ne-am dori ca si altii sa ne ajute pe noi atunci cand vom avea nevoie.

doi tineri 200x200 Ii cunosti pe cei doi tineri?

Daca ii cunoaste cineva spuneti-le va rugam ca aparatul lor foto pe care l-au pierdut in Piatra Craiului vara trecuta este la noi. Nu am avut cablu sa punem poza mai devreme

Peste 3000 de share-uri in cateva zile si cifra creste de la minut la minut. Nu doar pentru ca cei doi sa isi recupere aparatul (care poate fi unul fara valoare materiala mare) ci pentru ca un bine sa fie dus pana la capat. Ce frumos ar fi ca daca tu ti-ai pierde aparatul de fotografiat la munte, cu pozele dragi in el, cineva sa te caute si sa ti-l dea inapoi.

Asa ca, va indemn, sa dati share pozei de aici sau acestui articol si sa ii gasim impreuna pe cei doi zambareti!

UPDATE

A fost gasit! Il cheama Catalin Cantia si locuieste in Kent icon smile Ii cunosti pe cei doi tineri? A aflat acum si el, la 12 noaptea, si nu ii vine sa creada! 4 zile si 3000 de share-uri si l-au gasit! Inteleg ca a aflat pentru ca prietenii lui i-au arata poza si articolul de pe blogul meu. Revin aici cu povestea aparatului buclucas, spusa chiar de el! Va multumesc pentru share-uri!

UPDATE: Povestea spusa de Catalin Cantia caruia ii multumesc icon smile Ii cunosti pe cei doi tineri?

Super intamplare

Asta vara am fost cu prietena, Marloes Callens – o belgianca care nu stie prea multe despre Romania – pe unul dintre cei mai frumosi munti ai nostri, masivul Piatra Craiului.

A fost o aventura de vreo cateva zile. Ne-am pornit din Bucuresti, am ajuns in Zarnesti in gara si de acolo, cu rucsacele in spate, am luat-o incet pe jos catre munte, plini de dorinta de aventura. Incepem sa facem poze pentru ca totul ni se pare extraordinar.

Pe seara am ajuns la Curmatura, am baut o cana de vin fiert de fiecare si am decis sa nu ramanem acolo peste noapte deoarece mai era timp pana se intuneca de tot si vroiam sa nu ramanem in urma cu traseul. Dupa vreo ora de urcat am gasit o poienita si ne-am instalat acolo pentru noapte. Dimineata ne-am trezit devreme … de parca muntele ne chema. Am urcat pana la pranz sus la refugiul de la Vf Ascutit. Peisaj nebunie, poze peste poze, suntem super excitati de experienta, mancam repede si ne punem la drum pentru ca aveam de gand sa facem tot traseul de creasta. Adrenalina crestea la fiecare 10 minute pentru ca treseul devenea din ce in ce mai dificil cu parti in care elemente de catarare libera erau necesare. Marloes e innebunita de partea asta pentru ca ea, ca si mine, face indoor climbing ca si hobby.

Toate frumoase si bune pana ajungem la Vf La Om cand constatam ca mai avem doar vreo 2 litri de apa din cei 8 luati de la Curmatura. Cum pe creasta nu este nici un izvor … suntem in fata unei decizii importante: sa coboram pe la La Lanturi ca sa luam apa si sa abandonam visul de a face intregul traseu de creasta sau…? Si, in timp ce ne gandeam la ce o sa facem, unul din noi vede pe harta semnul unui izvor. Decidem sa ne urmam visul, convinsi fiind ca o sa gasim izvorul respectiv. Ne punem iar la drum si … traseul devine din ce in ce mai dificil, crucile care mintesc de nechibzuitii trecutului se inmultesc, vantul se inteteste si greutatea rucsacului parca dubla. Mai mult, harta pare ca ne inseala, muntele pare ca s-a lungit iar noaptea se apropie prea repede. Dupa harta, ca sa ajungem la izvor ar fi trebuit sa coboram intr-o poienita insa toate posibilitatile de coborare in partea dinspre Plaiul Foii erau niste pereti drepti pe care doar sa fi fost nebun sa te fi coborat fara echipament de siguranta. Nu mai avem timp de poze insa aparatul e cu noi. Cum noaptea se apropia foarte repede, decidem ca trebuie sa innoptam pe creasta si ne pornim in cautarea unui loc cat de cat drept unde sa ne punem cortul. Cum nu era prea mult de ales ne coboram putin pe partea stanga a versantului (cea dinspre Curmatura) si ne asezam cortul mai mult piezis decat drept. Dupa ce mancam, ne mai linistim si suntem decisi sa economisim cat de multa apa putem ca sa reusim sa facem fata a doua zi pana la Saua Funduri si dupa la coborare.

Dupa o noapte in care am dormit neintors (si chircit la baza cortului, pt ca alunecam) dimineata ne pornim iar la drum si facem cateva poze la cort si la peisajul superb din jur. Dupa un traseu printre jnuperi enervanti ajungem la Saua Fundului si incepem bucurosi coborarea. Mai aveam vreo 500 ml de apa si tot ce voiam era sa coboram la izvor. Dupa ce coboram vreo cateva sute de metri deja vedeam piscul maret in spate si ne bucuram ca am fost acolo insa in acelasi timp ca nu mai suntem acolo. Atunci am zis sa mai facem si niste poze insa aparatul nu mai era.

Nu ne venea sa credem. Bucuria se transformase brusc intr-un gust amar. Decidem sa lasam rucsacii jos si sa mergem sa cautam camera. Am urcat inapoi pana la Saua Fundului insa nici urma de camera. Resemnati ne intoarcem sa ne continuam coborarea crezand a fi blestemati insa consolandu-ne cu o super experienta. Dupa ce am am ajuns la primul izvor, totul a devenit floare la ureche si planuiam deja intoarcerea in Bucuresti si plecarea catre Delta … insa aia e o alta poveste.

Povestea asta continua dupa 6 luni cand dupa o zi obositoare de prezentari si seminarii ajung acasa si din reflex dau sa vad ce imi mai zice FB despre lumea pe care o cunosc. Wall-ul imi este inundat de postari cu share-uri a unui anunt al Custom Bike si al unui articol scris pe blogul Sabinei Cornovac. In poza eram noi doi zambind larg si super incantati de aventura … un moment pe care credeam ca va trai doar in amintirea mea. Multumesc Custom Bike si Sabina Cornovac pentru ca ati facut posibil ca aceste fotografii sa ajunga din nou la noi.

Catalin & Marloes

Citeste mai departe

Exista 13 comentarii la acest articol

    1. Rafi a zis:

      Oh, Well…era un zapacit si jumatate; vad ca nu si-a pierdut iscusinta :)

      Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  1. Romulus a zis:

    Ai fost inspirată să scrii despre povestea asta, valul de share de pe FB dispare în câteva zile, o postare de blog rămâne şi dacă dura mai mult să fie găsiţi putea fi cu atât mai decisivă. Şi pe urmă, nu toată lumea are FB. Super fain că au fost găsiţi, foarte bună idee a celor de la Custom Bike. A ajuta online e chiar foarte simplu, trebuie doar bunăvoinţă şi 2 secunde de timp.

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Vasiliu Maria a zis:

    O poveste reala, dar emotionanta! Ce noroc ca in asta lume mai sunt si oameni ca tine, Sabina … Te pup!

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

    1. Sabina a zis:

      Multumesc mult de tot draga mea :) E un gest mic care conteaza. Nu ma asteptam la un asa succes dar iata :)

      Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. vienela a zis:

    Impresionant! Cand voi mai auzi in casa reprosuri din partea familiei, legate de timpul pe care “il pierd” pe blog, le voi arata inca o data articolul tau (deja l-au vazut acum). :))

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Alexinuk a zis:

    Ahh, ce frumos ai povestit. Am fost pe acelasi traseu acum vreo 5 ani de zile..ce dor mi s-a facut de Romania si de Valea Prahovei..

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Cristian sch, a zis:

    Foaarte frumuos bravo la toata lumea .

    Dar totusi ma gandeam la cei 3000 de persoane care au facut share ce au in comun ?

    Hobby ?Etc.

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Ce parere ai?