fbpx

Am dat drumul celui de-al treilea proiect editorial pe blogul meu, așteptat de mai mult de 1 an. Vreau să vă prezint fotografi dragi mie, care m-au impresionat prin munca, dar, mai ales prin personalitatea lor. Pornind de la ideea că voi nu cunoașteți toți fotografii pe care îi cunosc eu și ei merită promovați mai mult, vă prezint proiectul #FotografOM. Veți găsi aici un interviu pe săptămână, în fiecare miercuri, iar structura o să fie mereu aceeași.

Ana Măreșescu (Chivulescu) este fotograf de portret, familie, copii, maternitate și newborn. În fotografiile ei găsești povești de viață și unicitatea fiecăreia dintre ele. Eu am descoperit-o în calitate de colegă la F64 și mă bucur tare mult că am apucat și ziua asta, când pot să v-o prezint și vouă. Îi puteți admira munca aici.

Bună. Eu știu cine ești. Iar cititorii au aflat din descrierea de mai sus. Dar, tu știi cine ești? Ai aflat până la vârsta asta sau încă mai cauți răspunsul?

Bună tuturor! Dacă știu cine sunt. În fiecare moment al existenței mele am știut cine sunt. Sau cel puțin cine eram în fiecare moment. Frumosul stă în faptul că fiecare etapă din viață schimbă acel “eu”, îl îmbracă, îl maturizează, îl crește și eu-ul de ieri niciodată nu va mai fi cel de azi. Suntem suma experiențelor trăite până la urmă.

Cred că este esențial să căutam mereu “răspunsul”. Asta ne ajută să creștem și să devenim mai buni. Ce știu sigur despre eu-ul de azi este că își iubește viața, puiul de om și atunci când evadează din rutina de zi cu zi, fotografiază mai tot ce are o pereche de ochi și gene.

Fotografie sau poză? Care e diferența? Sau nu există?

Există atât de multe discuții pe această temă. Fotografia înseamnă “a scrie cu lumină”. Și cu siguranță poza este “scrisă” la fel. Din punctul meu de vedere, dacă am lăsa orgoliul la o parte, nu ar exista decât fotografii bune și mai puțin bune … sau poze bune și mai puțin bune. Și ca o paranteză, cuvântul “poză” vine din franceză (poser) și se referă la modul de a poza, de a afișa o anumită atitudine. Sunt cuvinte care nu ar trebui să se bată așa cap în cap, din contră … ar trebui să meargă de mână.

Care a fost cel mai greu moment din cariera ta de până acum?

Nu am avut un moment greu în carieră. Dar evident m-am mai lovit de una de alta. 

Cea mai importantă lecție pentru mine ca fotograf rămâne cu siguranță ziua când am învățat să mai zic și “nu” atunci când este nevoie. Asta evident, dacă vrem să continuăm să facem cu pasiune ceea ce facem.

Amintiri fotografice și super haioase ai? O poveste nespusă până acum și care te face să zâmbești mereu?

Fiecare ședință are o poveste, însă nu imi vine una anume acum în minte. 

Am surprins și râsete, dar și lacrimi, vulnerabilitate, dar și încredere. Îmi place enorm de mult ca imaginile să surprindă esența unui moment. Indiferent de felul lui. În definitiv doar cine stă mult pe Facebook crede că toată lumea este fericită mereu.

Știu că te întreabă toți asta. Dar altă treabă nu ai decât să faci fotografii? Ce meserie e asta? Se câștigă și bani? Sau merge cu “vreau o poză, ofer tag pe Instagram”?

Culmea este că nu, nu am primit aceste întrebări. Și mă bucur. Toți cei din jurul meu m-au susținut mereu. Și este adevărat, fotografia nu este o meserie ca oricare alta … fotografia este o meserie frumoasă pe care o faci cu drag. Uite că există și așa ceva.

Sunt fotograf începător. Sau pozar, cum li se mai spune. Și vreau să îmi aleg un domeniu (nuntă, eveniment, peisaj etc). Cum fac?

Simplu. Faci ce îți place! Și faci asta din ce în ce mai bine până când într-o zi ajungi acolo unde îți dorești.

Cum te promovai înainte de social media? Cum ajungeai la clienți și la fanii tăi?

Culmea este că 90% din colaborări nu au venit din social media, ci din recomandări. Pagina de fotografie am făcut-o recent la insistențele prietenilor (de care v-am zis că mă susțin și le mulțumesc tare pentru asta).

Un client fericit este, cred eu, cea mai bună metodă de promovare. Valabil și invers.

Ăsta a fost un interviu ciudat, altfel. Știu asta. Dar măcar ți-a plăcut? Sau preferai întrebările clasice?

Fiecare interviu are farmecul lui. Îmi place oricând să vorbesc despre fotografie. Așa că îți mulțumesc pentru această ocazie și mult succes în tot ce ți-ai propus.

Mulțumesc pentru că ești #FotografOM. Așa să rămâi 🙂 

……………………………….

Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi interviul cu Ana și aștept, cu drag, feedback în comentarii. Până săptămâna următoare, vă doresc să fiți oameni!

P.S. Descoperă și interviurile cu Gheorghiță RafailăVlad Ilaș,  Dan DinuRaluca Antuca, Călin Stan, Daniel Chindea, Andreea BordeanuOvidiu Ștefeligă, Luiza Boldeanu, Toma Bonciu, Alin Popescu, Alex Damian, Costin Fetic, Silviu PalDan Mihai Bălănescu, Monica Lazăr, Galia Dan, Bogdan Zop, Oliver Merce, Sebastian Popescu, Marius Călin,  Cătălin UrdoiAlexandra Bușcu, Crina Popescu, Vlad Eftenie, Victor Carapcea, Vlad Cupșa, Miluță Flueraș, Siluk, George PricopeRaul Craioveanu, Costin Mocanu, Gina Buliga, Matei Edu și Marian Cristea.

Poate vrei să citești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.