fbpx

Am dat drumul celui de-al treilea proiect editorial pe blogul meu, așteptat de mai mult de 1 an. Vreau să vă prezint fotografi dragi mie, care m-au impresionat prin munca, dar, mai ales prin personalitatea lor. Pornind de la ideea că voi nu cunoașteți toți fotografii pe care îi cunosc eu și ei merită promovați mai mult, vă prezint proiectul #FotografOM. Veți găsi aici un interviu pe săptămână, în fiecare miercuri, iar structura o să fie mereu aceeași.

ovidiu stefeliga

Ovidiu Ștefeligă este un domn. Un om fotograf. Un pasionat de frumos. Un fotograf care respectă natura, poveștile, oamenii și tot ce îl ajută să își ducă mai departe munca. Când îi admiri portofoliu nu poți să nu te îndrăgostești de iarnă, ghiocei, căprioare, oameni frumoși, tradiții și România. Îi puteți admira munca aici.

Bună. Eu știu cine ești. Iar cititorii au aflat din descrierea de mai sus. Dar, tu știi cine ești? Ai aflat până la vârsta asta sau încă mai cauți răspunsul?

Soț, tată, fotograf și bucovinean. Din (ne)fericire, nu întotdeauna în această ordine.

Fotografie sau poză? Care e diferența? Sau nu există?

Până acum ceva timp, l-aș fi parafrazat pe Henri Cartier Bresson și ți-aș fi spus că primele 10.000 de imagini din viața unui fotograf sunt poze, iar cele care trec de acest prag au șansa să devină fotografii. Mai nou, sunt de altă părere: fotografia e imaginea care “închide cercul”, adică ajunge să fie printată. Pe hârtie, canvas sau pe orice alt suport de calitate. Evident, dacă a ajuns acolo, a meritat asta, într-un fel sau altul.

Care a fost cel mai greu moment din cariera ta de până acum?

Din fericire, nu pot spune că am trecut prin vreun moment dificil (strict fotografic vorbind). Clipele grele sunt acelea când frustrările și orgoliile inutile despart drumuri. Bănuiesc că se întâmplă și în alte bresle, dar în fotografia românească, asta-i boală grea…

Amintiri fotografice și super haioase ai? O poveste nespusă până acum și care te face să zâmbești mereu?

Evident, o mulțime! Ca să aleg la întâmplare una, iată: cu trei ani în urmă, la vremea când înfloresc albumițele (în Bucovina, localnicii nu le numesc flori de colț), am plecat către stâncăriile Rarăului, împreună cu un prieten fotograf. După trei sferturi de oră de mers haiducesc prin pădure, am hotărât să folosim puncte de stație diferite, pe două țancuri vecine (“vecine” e un fel de a spune: în linie aeriană, maxim 100 de metri între vârfuri, pe traseu, aproape jumătate de oră de urcuș și cățărare). Pe vârf, rai: sute de albumițe, lumină absolut superbă. Prietenul L, pe stânca vecină, pufăia ca o locomotivă. Trag frenetic, cadru după cadru, L. – nimic. Întreb: “-Probleme? Ai pățit ceva?” “-A, nu, nimic, aștept asfințitul!”. Iarăși trag, iar întreb. Primesc răspunsuri din aceeași colecție.  În final strig către L,: “-Chiar n-ai probleme? Ești sigur că nu te pot ajuta cu nimic?” “-Chiar n-ai cum! Tu ești pe Nikon, eu pe Canon. Acumulatorul camerei e în încărcător, acasă!”…

Știu că te întreabă toți asta. Dar altă treabă nu ai decât să faci fotografii prin oraș? Ce meserie e asta? Se câștigă și bani? Sau merge cu “vreau o poză, ofer tag pe Instagram”?

Destul de des mă lovesc de întrebarea: “-Iar pe Rarău, iar peisaje, iar pe munte? Sunt mii de poze din astea pe internet, de ce-ar trebui altele?” Da, e greu de trăit din fotografia de peisaj. Nu știu dacă e bine sau nu, dar nu sunt nevoit să trăiesc doar din fotografie. Prin urmare, nu sunt nevoit să fac vreun compromis, oricât de mic ar fi el. Am dăruit seturi consistente de imagini unor clienți care meritau asta, dar am refuzat din start evenimente (care promiteau a fi profitabile din cale-afară), din cauza atitudinii clienților. Putem povesti o seară întreagă pe tema asta …

Referitor la plata în like-uri și tag-uri, recunosc că sunt cam slobod la gură. În prima fază explic frumos că n-am găsit încă benzinăria care vinde carburanți pe tag-uri. Fazele ulterioare (if they exist), nu le pot povesti aici…

Sunt fotograf începător. Sau pozar, cum li se mai spune. Și vreau să îmi aleg un domeniu (nuntă, eveniment, peisaj etc). Cum fac?

După părerea mea, nu pleci la drum fără să intuiești, măcar aproximativ, direcția. Odată stabilit traseul, continuarea e simplă: studiu individual, workshop-uri și practică. Multă practică! Un element foarte important în evoluția ta ulterioară este educarea ochiului și a minții. Chiar dacă în mediul online abundă kitsch-ul, sunt (încă) destule locuri unde găsești fotografie de calitate. E suficient să privești zece fotografii valoroase în fiecare zi, să încerci să pătrunzi în mintea autorilor, să înțelegi mesajul acestora și vei constata că în scurt timp vei privi lumea cu alți ochi. Mintea ți se va obișnui cu frumosul, cu imagini de calitate. Evită să cazi în capcana imitației, a “reciclării” subiectelor. Lasă-ți mintea liberă și te vei minuna de rezultate.

Cum te promovai înainte de social media? Cum ajungeai la clienți și la fanii tăi?

Preponderent, folcloric. Adică, din gură-n gură. În plus, de aproape două decenii “meșteresc” în web-design. Tot de atunci, imaginile mele colorează site-urile clienților. Și acum, ca și atunci recomandarea directă rămâne cea mai importantă.

Ăsta a fost un interviu ciudat, altfel. Știu asta. Dar măcar ți-a plăcut? Sau preferai întrebările clasice?

N-a fost deloc ciudat! Da, altfel, atipic, departe de șabloanele clasice, dar mai … pe inima mea. Dacă nu-mi plăcea, răspundeam cu un refuz politicos, frumos argumentat.

Mulțumesc pentru că ești #FotografOM. Așa să rămâi 🙂

Eu îți mulțumesc pentru că mi-ai găsit loc într-o companie atât de selectă!

Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi interviul cu Ovidiu și aștept, cu drag, feedback în comentarii. Până săptămâna următoare, vă doresc să fiți oameni!

P.S. Descoperă și interviurile cu Gheorghiță RafailăVlad Ilaș,  Dan DinuRaluca Antuca, Călin Stan, Daniel Chindea și Andreea Bordeanu.

Poate vrei să citești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.