fbpx

Acum 2 ani si 3 luni am învățat să merg prima dată pe bicicletă. V-am spus povestea aici și am făcut și prima vânătaie de la o curbă în care am încurcat frâna de față cu aia de spate. 

bicicleta

A trecut atâta timp și nu m-am mai urcat deloc pe Binnie Micycle (și-a primit numele de la voi, prin vot). Motivele sunt doar scuze. Adevărate pe de-o parte, dar doar scuze care au făcut să treacă degeaba atâtea luni. Ba că nu am timp, ba că mi-e frică, ba că mi-e lene, ba că nu are cine să iasă cu mine și să aibă răbdare, ba că mi s-a băgat în cap că asta nu e de bine, ba că e urât afară, ba că iar mi-e frică.

A fost nevoie să îmi fac mega curaj, să îl rog pe Cel Drag să mă ajute cu ea (avea nevoie de o pompă, de un șurub strâns la șa … chestii de genul), să mă urc pe ea și să pornesc. Niciodată în viața mea nu am înțeles mai bine vorba aia cu

E ca mersul pe bicicletă. Nu îl uiți niciodată. Și e ca viața. Pentru a-ți păstra echilibrul trebuie să continui să mergi înainte.

Nu mi-a venit să cred că mi-am amintit tot de la lecțiile pe care le-am luat. E adevărat că mi-e frică și acum că o să lovesc pe cineva, că o să cad, că nu o să știu când s-a stricat ceva și trebuie reparat sau că am o poziție greșită și îmi voi afecta spatele și mai rău. Dar ce mai contează? A lângă mine pe acel cineva care chiar are răbdare cu mine și nu mă face să mă simt prost că am învățat la aproape 30 de ani.

M-am îndrăgostit de mersul pe bicicletă. 10km prima dată. 11km a doua oară. 15 km la prima ieșire singură. Am tendința să prind viteză (maxim 20.5km/h am prins până acum, dar la final scot avg de 10km/h pentru că mă tot opresc), să trec prea aproape de oameni, să iau toate gropile fără a mă ridica de pe șa (de aici durerile de la fund), să risc prea mult și să mă relaxez prea tare sau, dimpotrivă, să mă înfig în mâini până mă dor. Toate au un început și eu abia aștept să scap de frică. să capăt încredere în mine și să mai străbat și alte parcuri. Nu de alta, dar am învățat tot traseul din Parcul Tineretului și m-am plictisit de el.

viata-ca-mersul-pe-bicileta

Ceea ce m-a bucurat mult e să observ o mulțime de bicicliști în parc la orice oră care se respectă între ei și se ajută. Oameni care aud claxonul. Și dacă nu îl aud își cer scuze apoi. Persoane care au văzut că pun frână brusc și m-au întrebat imediat dacă sunt ok. Un domn care s-a oferit să urce bicicleta pe scări pentru mine. O familie mare care m-a ignorat complet și a fost apostrofată de o doamnă care le-a spus să fie atenți la bicicliști. Și mașini care s-au oprit când am trecut strada, pe la trecerea de pietoni, pe lângă bicicletă.

O iau ușor, ușor. Și dacă stați aproape de Tineretului și aveți răbdare cu o începătoare, dați un semn. Vremea de afară nu mă va opri prea curând!

Poate vrei să citești

3 thoughts on “Primii 36 de km cu bicicleta Binnie

  1. Si eu sunt incepatoare intr-ale “biciclitului”, am noroc cu o gasca de prieteni care sunt tare rabdatori si nu se amuza prea tare cand fac cate gafa. Iti recomand sa intri in grupuri de Facebook dedicate pasionatilor de biciclete, eu acolo mi-am gasit companioni de plimbare. Vei da de niste oameni super friendly si dornici sa imparta din experientele lor. P.S: e foarte draguta Binnie Micycle 😀 De unde ai achizitionat-o? Mi-ar placea si mie una fix la fel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.