Salvează-ți viața! Acum!

Inițial am vrut să încep cu faptul că am mai scris despre cancerul la sân și ce înseamnă el pentru mine. Cum mi-a afectat viața și de ce accept să promovez orice campanie care vine, în mod corect și concret, în sprijinul prevenirii lui. 

cancer la san

Adevărul nu e ăsta. La o scurtă căutare pe blog am descoperit că ultima dată v-am îndemnat acum peste 1 an de zile să mergeți la medic înainte să descoperiți că v-ați îmbolnăvit și să apreciați cu adevărat prevenția. Și nu e bine deloc. Pentru că statisticile ne arată că e nevoie de mult mai multă informare decât se face acum. Atât la nivel urban cât, mai ales, la nivel rural unde aceste acțiuni ajung mult mai greu, de cele mai multe ori chiar deloc.

Așa că invitația celor de la Nestlé Fitness și Skirtbike de mă alătura lor într-o cursă roz pe bicicletă, alături de peste 300 de alte fetițe, domnișoare și doamne, a venit în cel mai potrivit moment. Fix după ce am reînvățat să merg pe bicicletă și ieșisem deja singură de 2 ori. Asta la 2 ani de când mi-am cumpărat-o și de când visez să particip la un Skirtbike (mai relaxat, ca acesta, nu foarte aglomerat cum sunt majoritatea).

Cum a fost? Palpitant și provocator. Prima dată când am mers alături de alți bicicliști, incredibil de aproape, și de aceea, pentru mine, nu a fost cea mai relaxată plimbare. Am reușit să ajung la final cu zâmbetul pe buze, după 8 km pe bulevardele din centrul Bucureștiului. Am apreciat polițiștii care ne-au însoțit și, mai ales, pe celelalte participante care au stat după începători și au avut răbdare cu fiecare dintre noi. Pentru că da, eram foarte multe fete care abia învățaseră să meargă pe 2 roți. Și totuși misiunea noastră a fost una foarte clară:

Promovarea importanței auto-examinării pentru depistarea cancerului la sân și ajutarea femeilor de pretutindeni să se simtă fericite, sănătoase și să aibă o atitudine pozitivă față de propriul corp

 

Ideea pe care vă rog să o rețineți este una foarte simplă: prevenția vă poate salva viața. A ta, femeie care citești acum aceste rânduri, sau ale dragelor din viața ta, bărbate care ai ajuns pe acest blog. Iar auto-examinarea și vizita la medic pentru controlul periodic sunt lucruri incredibil de simple de făcut și cu o eficiență demonstrată.

_DSC7095

Zâmbiți în fiecare zi. Iubiți viața. Țineți aproape prietenii adevărați. Fiți pozitive și realiste. Aveți grijă de voi pentru că așa veți putea avea grijă și de alții! #CheckYourself!

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.