fbpx

Când eram mică nu aveam cum să cunosc termenul de bullying. Eu știam doar că am colegi care râd de mine. Dintr-un singur motiv. Asta m-a intrigat mereu.

bullying

Eram un copil sărac. Mâncarea de la pachet era pâinea cu margarină și parizer, uneori. Hainele erau de plastic, primite, second-hand. Se vedea pe mine că provin dintr-o familie cu posibilități reduse. Și totuși niciodată nu au râs de mine pe seama asta. Le mulțumesc pe calea asta, știu că unii mă citesc și acum 🙂

Dar încă din creșă și până la final de liceu am avut de suferit de pe urma faptului că mama mea nu era tânără, frumoasă, aranjată, machiată, frumos îmbrăcată. De ce? Pentru că m-a avut la 38 de ani, fără să mă vrea, și automat când eu aveam 10 ani ea avea 48 și tot așa. Astfel că mereu era confundată cu bunica mea și întrebată unde e mama. Iar cei mici o trăgeau de mână și o întrebau câți ani are.

“Vai ce bătrână e mama ta”

Eu plângeam că nu am și eu o mamă tânără. că ea nu iese la suc cu celelalte mame, că nu mergem în oraș împreună etc. Dar cel mai mult plângeam când doamnele secretare sau profesoare râdeau de ea. Nu colegii mei. Mai știti secretarele alea oribile care își bat joc de oricine? Unele, normal, că nu toate sunt așa. Alea râdeau de mama și de mine. Și pe ele le auzeau colegii și le copiau. Așa ajungeam eu bătaia de joc a celor din clasă. Cum e viața …

Mama are astăzi 68 de ani. Eu 31. Și totuși nu am uitat. De aceea am încercat să devin mamă înainte de 30 de ani. Nu am reușit și încă sper că s-a schimbat ceva în mentalitatea asta …

…………………………………………………….

Organizaţia Salvaţi Copiii România a lansat azi campania Opriţi bullying-ul sau desfiinţaţi recreaţiile!, pentru a preveni un fenomen de amploare, pe care instituţiile de învăţământ nu îl identifică, nu îl gestionează, în condiţiile în care statistica spune că doar 38% dintre şcoli beneficiază de consilier şcolar, preponderent în mediul urban. 

În 10 minute, un copil poate să îşi piardă încrederea în sine şi în ceilalţi, iar consecinţele pe termen lung asupra dezvoltării emoţionale şi integrării sociale să fie extrem de grave. Sunt cele 10 minute de pauză, în care unu din patru copii din şcolile româneşti este victimă a bullying-ului, în mod repetat. La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cu  17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alţi elevi cel puţin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%. Cele mai noi date procesate la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) pentru anul şcolar 2014-2015 vorbesc despre 18.783 de cazuri de violenţă la nivel naţional. 

Pentru semestrul I al anului şcolar 2016-2017, datele culese de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi de la Inspectoratele Şcolare Judeţene indică un număr de 7.690 de cazuri de violenţă în şcoli, cele mai multe în Braşov (782 ), Timiş (596), Bihor (575), Iaşi (561) şi Neamţ (472). Cifrele oficiale sunt departe de o reprezentare corectă a unei realităţi şcolare în care zi de zi, toţi actorii implicaţi – elevi, cadre didactice, părinţi, vorbesc cu îngrijorare de un nivel în creştere al violenţei între copii. 

Să redăm elevilor recreaţia, fără să le fie teamă că vor fi agresaţi şi umiliţi.

 

Poate vrei să citești

One thought on ““Vai ce bătrână e mama ta” sau cum a fost bullying-ul în copilăria mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.