Acum câteva zile a postat Monica Jitariuc câteva fotografii din cantina de la Drept. Adică de la facultatea din Universitatea din București. Le puteți vedea și voi aici. Vă încurajez să citiți în special comentariile.
Provocată de Monica, am decis să scriu aici câteva amintiri legate de acest loc. Îmi pare rău, și mă mir, că nu am făcut asta mai devreme. Am mâncat aici cam 8-10 ani, când eram la generală, la facultate, la master și după. De ce? Are legătură cu acest articol. Nu aveam unde și ce să mănânc. Aveam foarte puțini bani și, din fericire, mă săturam super repede. Așa că aveam nevoie doar de 5-10 lei ca să fiu fericită. O supă cu o felie de pâine. Piure cu salată. Orez gol. Atâta. Deci le sunt super recunoscătoare doamnelor de acolo pentru că datorită lor am mâncat bine mulți ani și acum nu sunt deloc mofturoasă. Apreciez gătitul, mâncarea bună și mânănc cam orice. Mă bucur sincer, ca un copil, pentru cele mai simple feluri de mâncare: o supă simplă, un piure, o mâncare de cartofi, o farfurie de fasole verde. Fără nimic lângă.
Cum era pe vremea mea și ce amintiri îmi sunt cele mai dragi?
- arăta ca în fotografia de mai sus, realizată de Vice. Curat, simplu, nepretențios, neschimbat
- am ajuns să cunosc fiecare doamnă de la servire, de la bucătărie și de la curățenie
- de acolo mi se trage obsesia de a strânge după mine tava (o duceai la doamnele care le spălau, interacționai cu ele, puneai tacâmurile undeva, tava undeva etc)
- mergeam foarte des singură (colegii mei mâncau la Leu, eu locuiam lângă Drept, so …), dar nu aveam nicio problemă cu asta, pentru că mereu era plin de studenți super haioși cu care m-am împrietenit
- uneori doamnele rezervau mâncare pentru anumiți clienți dragi și când ajungeam știam deja că mă așteaptă ceva
- aveau apă gratis, ceea ce era destul de rar, și ne umpleam mereu carafele
- foarte rar găteau ceva praf sau semi-preparat, în rest totul se simțea super proaspăt, gătit atunci
- îmi amintesc cu drag de un bătrân văduv care mânca zilnic cu noi, pentru că nu suporta să mânănce singur și își aducea margarina cu el pentru a o pune pe pâine
- super mulți studenți luau la pachet – veneau în pijamale cu caserola în brațe :))
- era plin de profesori și corporatiști, nu conta decât să fie politicoși și să nu facă scandal
- îmi amintesc cât sufeream când era închisă cantina (cam o oră pe zi, de la 17 la 18) și stăteam în parcul din față așteptând
- am mâncat uneori și cu colegii de muncă, când lucram pe aproape și foarte des i-am luat mamei mâncare de acolo
- aveau super prăjituri, amandine, plăcinte cu mere etc – aduse de la o cofetărie parteneră
- prin 2009 mâncau zilnic acolo cam 700 de persoane, deci vă dați seama cât volum de muncă e …
- am admirat mereu faptul că doamnele se mișcau foarte repede, o coadă până la ușă, de 40 persoane, era gata în 20 minute maxim (o auzeai pe doamna de la casa de marcat spunând mereu „următorul – înaintați”)
- mă bucuram mereu când vedeam doamnele bucătărese plecând cu borcanele de mâncare acasă (de ce? pentru că nu aruncau ce au gătit, cum fac alții)
Cum este acum?
- cum vedeți mai sus, în fotografia realizată de Monica
- e super colorat și recunosc că îmi place la nebunie cum arată (înțeleg că din ianuarie e așa)
- s-a păstrat aranjamentul meselor, țin minte cât vânam mesel lungi de pe laterală când eram mulți
- e încă plină de corporatiști
- bolurile de metal pentru supă au rămas acolo, ca o amintire frumoasă
Eu am fost acolo ultima dată prin 2011-2012. Iar Monica m-a făcut să vreau să merg cât de curând ca să văd cum mai e mâncarea și atmosfera. Promit să revin aici cu un update.
Voi ați mâncat acolo? Sau la alte cantine? Mi-ar plăcea să îmi povestiți amintiri de acolo!
