Cuvantul de ordine intr-un spital: „Asteptati!”

Cui ii place sa mearga la spital? Nimanui. Poate doar medicilor care stiu ca salveaza vieti in fiecare zi. Poate rudelor care merg sa viziteze un nou nascut. Dar acestea sunt exceptii care confirma regula.

In general toti le evitam. Ne-am dori sa nu intram pe usa aia niciodata. Usa alba, care scartaie si se aude din partea cealalta a coridorului si in spatele careia e o alta lume. O lume a carei cuvant de ordine este „Asteptati!”. Il auzi cel putin o data la cateva minute. Fiecare dintre noi l-a auzit vreodata. Si a asteptat cuminte pe coridoarele lungi si triste ale unui spital.

Intr-o vizita nedorita la Insitutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, mi s-a spus intr-o ora de 3 ori sa astept. La medicul primar, la radiologie si inapoi la medic, cu analizele. Am asteptat si am observat ce se intampla in jur. Zeci de oameni, fiecare cu povestea lui. Toti aflati intr-o fuga continua in speranta ca vor ajunge mai repede acasa.

Langa mine se aseaza o batrana in capot. Intreaba pe 3 persoane daca domnul doctor Eparu (pe care vi-l recomand cu mare drag) e in cabinet. Nimeni nu stie. Intra in cabinet si i se spune sa astepte. Cineva se indura si ii spune ca l-a vazut plecand. Vorbeste singura. O enerveaza usa deschisa si faptul ca nu a venit nimeni sa o vada. Imi admira tenisii si ma lauda ca ii port si nu am cizme oribile cum se poarta zilele astea. Admira un batran care sta cu un buchet de flori, rezemat de un calorifer, si zambeste. I-l ofera doamnei doctor care apare, ii multumeste pentru tot si pleaca. Florile ajung la o asistenta care trebuie sa le puna in apa. Se enerveaza. Avea treaba. Sa goleasca cosul de la baia medicilor. Unde tocmai vrea sa intre un pacient si nu intelege de ce nu are voie. Si ea explica a mia oara ca baile sunt separate. Doi medici trec rapid cu niste radiografii in mana. Un cuplu se ridica de pe banca si ii asteapta, sperand la o veste buna. Sunt invitati in cabinet, se privesc si intra cu capul plecat.

Domnul doctor Eparu a aparut. E cu cativa rezidenti dupa el. Ne pune sa asteptam. Faceam asta de mult. Dar toti stim ca e dragut, un adevarat profesionist si avem rabdare. O doamna doctor trece cu o plasa de haine si se lauda unei asistente cu ce si-a luat de la tipu care vine in spital si le aduce de la o tipa din SUA. Fuge ca are o operatie dificila. Trece o asistenta cu tocuri si toti pacientii o urmaresc. Medicul din cabinetul de langa noi a lasat usa deschisa. Consulta o batrana care incepe sa planga. O imbratiseaza.

Doctorul Eparu ma cheama in cabinet. Ne revedem cam des. Nu e bronsiectazie de data asta. Dar sunt tare sensibila la fum, agitatie, aglomeratie, aer conditionat. Imi da reteta si ma intreaba ce am luat pana acum. E de bine. O sa fie bine. Spera sa ne revedem peste multi ani. Imi zambeste si imi ureaza sanatate multa. O invita pe batrana in cabinet. Are sa ii povesteasca ceva si ii promite ca o sa vina la el mereu cand are o problema. El stie deja asta. I-a spus rezidenta de langa el ca batrana e acolo de 2 saptamani si s-a imprietenit cu toti medicii. E foarte bolnava, dar e pozitiva si ii place sa citeasca numai carti de dragoste.

Ies afara in curte. Unii vin, altii pleaca. Fericiti cei ce pleaca pe picioarele lor. Pana la urmatoarea vizita care incepe, inevitabil, cu „Asteptati!”. De-ar fi din ce in ce mai rare …