De ce am vazut de doua ori „Buna! Ce faci?”

Am vazut de doua ori la cinematograf filmul „Buna! Ce faci?”. Prima data obligata, a doua oara de placere.

Cand mi s-a propus sa merg la acest film, am refuzat. Doar un pariu haios cu o prietena, m-a convins sa intru la „Buna! Ce faci?”. Motivul? Toate filmele romanesti, oricand de premiate si laudate ar fi fost, m-au dezamagit. Si m-am saturat!

Am intrat in sala pesimista si am iesit super fericita. Filmul iti da o stare de bine, te face sa razi de micile detalii pe care le regasim in viata tuturor, te impresioneaza prin metoda de filmare si mai ales te socheaza prin sinceritate.

Am auzit ca ar fi prea lungit. Poate, dar este un film despre viata, despre o realitate crunta pe care multi o traim dar nu ne mai dam seama deja. Atat de mult ne-am obisnuit ca dupa un anumit numar de ani de casatorie, relatia sa intre in rutina, incat ni se pare normal. Un astfel de film iti spune raspicat ca nu e asa!

Am laudat filmul peste tot pe unde am putut si am simtit nevoia sa citesc toate interviurile cu actorii, sa urmaresc pagina de Facebook, sa rasfoiesc blogurile unde s-au scris recenzii si sa indemn oamenii sa mearga sa il vada.

Am aflat ca povestea filmului isi are originile in acest articol din revista Dilema din ianuarie 2006.

Cand mi s-a oferit ocazia sa il vad a doua oara, am acceptat imediat din doua motive: regizorul anuntase ca daca pana joi nu se fac suficienta incasari, filmul va fi scos din cinematografe; am vrut sa analizez mai bine detaliile.

Si asta am facut. L-am revazut cu mare placere, am ras inainte de unele faze pentru ca le stiam de ce, m-am bucurat mai mult de detaliile perfect realizate si m-am gandit mai profund la ceea ce vrea sa transmita filmul. Senzatia cu care am iesit din sala aproape plina a cinematografului, a fost aceeasi ca prima data.

Fericire ca am vazut primul film romanesc care mi-a placut la nebunie.

Va invit sa mergeti sa il vedeti pentru ca merita!

P.S. Felicitari Cristina Bazavan pentru promovarea filmului!