Perioada asta am fost pusa de multe ori in situatia de a discuta despre vinovatie, fie a mea, fie a altora. Si cautam motive, ma scuzam, ne scuzam si totusi nu am inteles niciodata de ce trebuie sa existe o vina …
Normal ca nu vorbesc despre situatiile in care se strica ceva, de exemplu, sau e o situatie in care e foarte clar ca e responsabil cineva. Dar oricum in 90% din cazurile astea vina se imparte, nu e doar a lui / a ei. Insa rar recunoastem asta. Pentru ca e asa de usor sa aruncam totul pe umerii cuiva si gata …
Ce te faci cand e vorba de o prietenie, o relatie, o situatie neplacuta, o contramandare de planuri, orice de genul asta. Se pornesc discutii, se intoarce problema pe toate fetele si de cele mai multe ori se cauta un tap ispasitor. De ce?
De cate ori nu ati luat parte la discutii de genul:
– E vina mea, nu ai facut tu nimic, eu sunt vinovat/a!
– Nu e adevarat, nu putem spune asta, amandoi suntem de vina.
– Nu, e doar vina mea si imi cer scuze pentru asta.
– Nu, asa putem spune ca e vina mea.
De ce? De ce nu mergem mai departe fara sa gasim pe cine sa tragem la raspundere? De ce nu rezolvam problema si nu o depasim decat sa stam in loc si sa gasim un milion de motive pentru care un anume cineva a provocat-o?
De multe ori nu e vina nimanui. Pur si simplu asa a fost sa fie. Si nu depinde de nimeni faptul ca s-a intamplat asa. E asa greu de inteles?
De ce ? E mai usor sa gasesti scuze sau vinovati, pe cand daca accepti ca asa s-a intamplat si incerci sa mergi mai departe e destul de greu.