Domnișoară, sunteți prima care ne spune „Hristos a înviat”

Ora 19. Magazinul din cartier e plin, la coadă sunt peste 15 persoane, toată lumea sface cumpărăturile de seară. Eu am aterizat acolo doar pentru o pâine. Răbdare ….

Ajung la casă, sunt întrebată dacă vreau pungă, refuz și spun obișnuitul, în zilele astea, „Hristos a inviat”. Primesc la schimb un zâmbet mare de tot, ochi mari și un răspuns care m-a întristat:

Adevărat a înviat! Domnișoară, sunteți prima care ne spune pe ziua de azi „Hristos a înviat”

Am crezut că nu aud bine. De la casa de lângă se aude un „Mulțumim”. Rușinată, doamna care tocmai plătise și pleca spune „La revedere. O seară plăcută va doresc”.

Mi-au povestit apoi că doar 3-4 oameni pe zi le salută chiar și cu un „Bună ziua”. În rest toată lumea e tăcută, pune produsele pe bandă, plătește în liniște și pleacă. Zero interacțiune, niciun „Mulțumesc”, „Vă rog”, „O zi bună” etc. Și mă întreb de ce oare. De ce nu putem să spunem un simplu „Bună ziua” când ajungem la rând, în fața unei persoane care ne servește. Există și cazuri de secretare, funcționare etc cărora îți vine să le zici altceva, cunosc foarte bine sentimentul, dar nimic nu ne impiedică să fim oameni.

Eu mă bucur de fiecare dată când mi se răspunde la salut Și mă întristez când este ignorat. Pentru că unii dintre noi am uitat să fim politicoși și să comunicăm … 

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.