În weekend am trecut printr-un moment în care cineva drag mi-a spus foarte hotârât și sigur pe el: “Nu cred că e posibil să reușești. Nu poți”. Apoi, în zilele următoare, minim 6 persoane mi-au spus că nu ar fi putut același lucru.
Era vorba de un maraton de spinning de 3 ore, fără pauză, alături de 80 de sportivi și 4 antrenori, de la ora 18 la 21. Asta în condițiile în care nu am mai făcut sport de 2 luni cred. Chiar și eu am plecat de acasă cu ideea că rezist maxim 2 ore și sigur zilele următoare nu o să mă mișc. Și totuși am putut, iar luni eram super ok, ba chiar mă gândeam că ar fi mișto să se facă lunar un astfel de eveniment.
Care a fost răspunsul la întrebarea din titlu? Am ales să încerc. Să ies din casă și să fac drumul până acolo. Să mă urc pe bicicletă și să încerc. Să înțeleg singură că nu o să pățesc nimic, că nu mă acuză nimeni de nimic, că nu sunt o lașă dacă renunț. Concluzia? Am putut! Iar atmosfera care m-a răsplătit a fost asta:
Apoi când am povestit prietenilor, majoritatea mi-au spus că nu înțeleg de ce ai face asta, că nu ar putea, că li se pare imposibil. Și i-am întrebat dacă au încercat vreodată. Nu. Și atunci cum știi că nu poți? Poate nu vrei, nu te atrage, nu e pentru tine, îți place altceva etc. Înțeleg.
Așa am ales să trăiesc ultimii 2 ani. Poate are legătură cu pragul de 30 de ani. Poate cu pierderea unor prieteni și câștigarea altora. Poate cu visul de a avea o viață personală reușită și o carieră de care să fiu mândră. Clar e că încerc în fiecare zi să renunț la “Nu pot” și să îmi dau singură o șansă. Numai așa o să reușesc să îmi îndeplinesc multe vise și să fiu mândră de mine de cât mai multe ori pe zi.
Concluzia? Înainte de a spune “NU POT” e foarte important să îți spui “SUNT DISPUS/Ă SĂ ÎNCERC”!
Foarte frumos, motivant si incurajator mesajul tau! Your article made my day!
Doar atat pot spune. Si felicitari!