Cand am intrat in restaurant nu le-am observat. Abia dupa ce m-am asezat la masa am dat cu ochii de ele si m-au fascinat pana cand am plecat.
Una era intr-un costumas alb, ca din catifea, cu un sacou elegant si sandale albe cu un toc micut. Par tuns scurt si alb si margele albastre ca inelul de pe mana stanga. Ochelari heliomati si un zambet perfect.
Cealalta era bruneta, mult mai inalta si corpolenta dar purtand o camasa alba si o fusta neagra dreapta. Balerini albi si cercei lungi de aur. O pipa in mana dreapta si o bratara lata de aur la mana stanga. Si acelasi zambet perfect.
Vorbeau incet si totusi se auzea ca impartaseau pareri despre copilaria lor. Prietene de zeci de ani. Acum aratau de 50 de ani dar sigur aveau peste 70. Doua doamne elegante si frumoase, la o inghetata in oras.
M-am dus la ele si le-am salutat si le-am spus atata “Vreau sa va spun ca sunteti, amandoua, foarte frumoase!”. Au zambit mirate, m-au masurat din cap pana in picioare si am plecat. Am zambit tot drumul pana la munca. E atat de mine sa faci un compliment unei persoane straine!
Cand e ultima data cand ai facut asta? La mine devine un obicei sanatos deja!
Sincer , eu nu-mi aduc aminte cand am facut-o 🙁
Nu e timpul pierdut 🙂
Mi se intampla sa fac asta, mai ales copiilor, ce-i drept. Dar, cum spuneai si tu, nu e timpul pierdut 🙂
La copilasi e ciudat ca poti sa dai peste parinti speriati :)))