Nu am citit nimic niciodata despre sinucidere. Am auzit, am discutat, mi-am dat cu parerea, am incercat sa alung gandul asta din mintea unor prietene si atata tot. Asa ca poate parea ciudat ca am citit cu multa placere cartea „Ma sinucid alta data” de Kerstin Gier.
Motivul pentru care, dintr-un teanc de carti care ma asteapta sa le citesc, am ales-o pe aceasta este ca eram intr-o perioada proasta a vietii mele si cateva prietene ma intrebam daca nu am ganduri de sinucidere. Le-am explicat ce cred eu despre asta si am trecut mai departe. Cand am vazut titlul cartii, mi-am dat seama ca e posibil sa imi placa mult.
„Geri are aproape treizeci de ani si vede viitorul in negru: e nemaritata, nu are copii, locuieste cu chirie in apartamentul unei matusi si ramane brusc fara serviciu. Dezamagita, hotaraste sa-si incheie socotelile cu viata. Scrie scrisori de adio tuturor cunoscutilor, in care le spune pe sleau ce crede despre ei, apoi le expediaza. isi cumpara o rochie rosie, se coafeaza si inchiriaza o camera la un hotel scump, caci vrea sa sfarseasca in stil mare… insa figura cu somniferele si vodca nu-i iese si pace. Asa se face ca viata lui Geri devine brusc palpitanta: cum va mai da ochii cu cei care acum ii cunosc toate secretele?”
Veti descoperi o carte care va va face sa radeti, chiar daca e nu o poveste comica. Si va va pune pe ganduri. Eu mi-am dat seama ca vreau sa le spun mereu adevarul prietenilor mei despre ce cred eu pentru ca doar asa ii ajut. Nimic bun nu poate sa iasa din pastrarea unor aparente.
Va invit la o discutie serioasa
In primul rand am sa va spun ca acest articol face parte din campania #vALLuntar a Editurii All, despre care v-am mai povestit aici. Astfel, eu acum, prin acest articol, le-am dat 15 minute de munca si putem adauga, prin fiecare comentariu al vostru (legat de carte sau de subiectul ei) inca 3 minute de voluntariat. Deci, sa discutam!
Parerile mele despre sinucidere sunt urmatoarele:
– e pentru oameni lenesi sau curajosi care nu mai gasesc nicio portita de salvare
– nu trebuie sa ii ignoram niciodata semnalele
– cand un prieten da semne de depresie, nu il lasa singur
– chiar daca tu scapi, ca mori, vei cauza o suferinta enorma unor oameni care nu merita
– nu este solutia!
Acum va intreb pe voi. Ce credeti despre sinucidere? V-ati confruntat cu gandul asta sau aveti prieteni cu care ati discutat despre asta? Si daca ati fi fost in locul lui Geri, ce ati face?
Hhhmm… eu sunt de parere ca sinuciderea ne face sa visam la un drept pe care nu-l avem: sa ne luam viata. Cred ca e aleasa doar de oamenii lasi. Stiu ca unele suferinte sunt atat de mari, incat te pot face sa-ti doresti doar liniste si intuneric, ambele eterne…. dar capitularea in fata necazurilor este tot un fel de lasitate. Ma rog.. asta cred eu, sunt sigura ca multi m-ar contrazice.
Nu sunt cu biserica … dar scrie undeva ca nu avem voie sa ne luam viata? Intreb doar.
Despre alti, mai ales daca sunt hateri prefer sa-i duc eu la sinucidere, cu zambetul pe buze.
Despre mine, niciodata, cea mai importanta lectie a vietii o zicea Parintele Galeriu care spunea ceva de genu „merg pe drum, ma impiedic si pic, ma ridic iar, pic, ma ridic, si tot asa merg mai departe”
Am un profund respect pentru viata, chiar daca uneori o duc la limmitele ei, si voi lupta intodeauna pentru orice picatura de viata din univers.
Imi place ce aud dar prima parte …. detaliaza. Cred ca niciun om nu trebe ajutat sa se sinucida, indiferent cat de rau poate sa fie sau nu.
Ce ma bucur de campania asta All. Si eu am scris tot azi. Ma gandeam sa cer cartea asta dar am cerut alta intre timp. Daca-s harnica poate totusi pun mana si pe asta :).
Despre sinucidere – cred ca principala cauza e depresia. Viata se degradeaza intr-atat incat persoana care o face nu mai e lucida :(.
Oana, daca nu o gasesti ti-o imprumut 🙂 E foarte buna! Ok, depresia. Dar hai sa iti zic ceva. Fata asta din carte nu e depresiva. Cel putin nu cred asta. Ok, nu mai are job, iubit, casa etc dar are prieteni, e capabila sa rada, descopera ca altii au probleme mai mari, se imbraca superb etc. Deci … nu e depresie doar. E o senzatie ca nu mai ai de ce sa traiesti poate? Dar de ce sa nu apelezi la prieteni? Ei asteapta un cuvant doar …
Din pacate cunosc persoane care sufera de depresie si e mai presus de intelegerea noastra. Fara tratament specializat, doar cu prietenii, nu se rezolva :(.
Bine, nu stiu cum e cu fata din carte…
Sabina, tu ai apela la prieteni intr-o astfel de situatie?
Sever, stii prin ce am trecut de curand. Si am mai patit faze de genul la moartea unor oameni dragi. Fara prieteni nu stiu ce faceam. Deci da! Plus ca am noroc de prieteni care m-ar cauta si in gaura de peste sa ma gaseasca si sa ma ajute 🙂
Ma crezi ca si eu citesc aceeasi carte, parte din aceeasi campanie? O sa revin cu detalii la mine pe blog, cat de curand. Cat despre sinucidere, mie una mi se pare un act de enorm egoism. Kissez, dear!
🙂 La cat de mult te plac eu pe tine, te cred! Si Cristina Bazavan a facut cadou la un seminar fix cartea asta, pe care eu o citeam atunci. O sa iti placa :* Daaaa… chiar, egoism. Tine de ce spuneam, ca lasi in urma o suferinta pe care unii nu o merita. Te pup :*
nu ma bag in discutie pentru ca am avut caz in familie si mi/e greu sa vb despre asta, dar vroiam sa le mai dau 3 minute celor de la ALL.Oricum, cartea pare interesanta, sper sa o citesc si eu.
Complicat. Regret. Si eu cunostinte care au apelat la „solutia” asta … dar discut fara a vb de ei si pentru ca eu chiar cred ca e un subiect prea putin abordat. O sa iti placa cu siguranta cartea 🙂
a..btw..am mentionat pe bloggerite ca si eu particip la campanie:)
Problema nu mi-am pus-o niciodata, cred cu tarie ca viata ne-a fost data sa o traim, cu bune si cu rele…
Ca si Oana, cred ca depresia e in general cauza. Dar trebuie sa fie tare profunda, ca sa te impinga acolo.
Oare e bine sa nu ne punem problema? Nu referitor la noi… dar poate asta ne face sa nu vedem cand cineva din jur se gandeste la asta? Depresia maxima … offf ce putem face impotriva ei?
Sinuciderea din pacate este o realitate din ce in ce mai actuala a zilelor noastre. Nu m-am gandit pana acum (ca sa nu zic niciodata „Sti tu! never say never!”)ca asta ar fi solutia/ rezolvarea unor probleme.
Cred ca fara hopuri si tot felul de complicatii viata ar fi foarte, foarte plictisitoare. Gestul in sine mi se pare in acelasi timp o dovada de curaj dar si una de un MARE si TERIBIL EGOISM.
Egoism pentru ca ii lasi pe toti cei de langa tine cu o durere mare foarte mare in suflet. Moartea adusa de o boala incurabila poate fi acceptata altfel de cei dragi…dar sinucidrea nu.
P.S: Sabina ziceai ca nu le ai cu biserica si daca scrie undeva ca nu avem voie sa ne luam viata. Nu ai s-o gasesti explicit dar este cuprinsa in porunca a 5a : sa nu ucizi. 😀
E foarte faină cartea, am citit-o anul trecut. Geri e tare haioasă în tot ceea ce face, dar la un moment dat totul devine mult prea trist ca să mai citeşti cu zâmbetul pe buze.
Hmmm da e adevarat dar tot mi-a facut placerea sa o citesc chiar daca la un moment dat mi s-a dus zambetul de pe buze
Sabina Cornovac eu am cunostinte care au destul de des ganduri de suicid. Numai cei slabi de inger pot sa recurga la un asemenea gest. Eu sunt de parere ca Dumnezeu are grija de tine, incusiv de ceea ce iti trebuie sa pui pe masa. Iti da exact cand te astepti mai putin.
Stii care e problema? Ca e foarte posibil ca ei sa stie toate lucrurile astea dar sa le nege sau sa nu le constientizeze cu adevarat
Asta este solutia lasilor, a celor pe care nu-i duce capul sa gaseasca o solutie si daca urmaresti cazurile care apar intr-o luna sunt numai motive imbecile…
Poate ca asta este si o selectie naturala… Altfel cum „Mama prostilor e mereu gravida!” ar fi majoritari…
Nu as spune ca un om care se sinucide e prost. Depresiv, las, aflat pe marginea prapastiei etc da. Dar nu prost. Si da… in ultima perioada ori notele mici la scoala, ori o despartire cauzeaza asta …
Ma gandeam ca si eu cred ca are legatura cu mama si in general cu parintii aceasta ideatie suicidara care pana la urma este pusa in act. „Mama prostilor” uneori se transforma in „Mama sinucigasilor” cu sau fara voia ei. Astfel ajuns intr-un mediu favorabil sinuciderii, prostul nostru, daca este destept vorbeste cu altii si cauta solutii pentru starea lui (nu da randament 100% – cunosc un caz) iar daca nu mai este destept, adica nu mai poate sa se gandeasca la altceva decat cum sa evadeze din aceasta lume, atunci, cu prima ocazie cand are energie, isi ia viata.
In final, Mamica noastra si Taticul nostru au multe lucruri de facut si de trait printre care si sa se ocupe de copiii lor cu ganduri de sinucidere!
Nu pot fi decat de acord cu „cutzitaru”: e solutia lasilor.
Mereu poti gasi in viitor o solutie pentru a supravietui, pentru a trai mai bine, nimeni si nimic nu este indispensabil…
Pot fi de acord doar cu sinuciderea din cauze grave medicale, dar numai in ultimul stadiu, acea sinucidere asistata… In rest, Nimeni nu ma poate convinge ca sinuciderea este o solutie.
Citim prin presa despre persoane care se sinucid ,desi viata a fost darnica cu ele. De ce recurg la sinucidere?Cred ca problema sinuciderii este una de natura psihica , de cadere emotionala .
Si totusi,iti trebuie curaj, in adevaratul sens al cuvantului ,sa poti sa renunti la viata .
Sinuciderea nu este o metoda de a rezolva problemele! Asa cum ai zis si tu trebuie sa fim atenti, in cazul in care sunt persoane in jurul nostru care au astfel de idei, asta in cazul in care vrem sa ii aducem pe linia de plutire!
Pingback: Jean Teulé – Magazinul de sinucideri « In jurul Kadiei
Vreau si eu cartea cu imprumut! 😀
Eu am mai incercat sa comentez aici, dar nu cred ca m-am descurcat cu formularul 🙂 daca insa e in duplicat, va rog sa ma scuzati.
ne-am potrivit pe subiect, dar nu pe carte :))) Am vrut s-o citesc dar n-am gasit-o decat in germana, mi se pare interesanta. Cat despre motivele sinuciderii, cred ca sunt mai multe categorii, incercarile isterice, facute de persoane care vor atentie si nu primesc suficienta de la cei din jur; cei care sunt clinic bolnavi fie fizic, fie psihic si rezolva problemele de sanatate in conditiile lor si cei pe care onoarea sau valorile societatii ii imping sa-si incheie socotelile cu lumea decat sa suporte injosirea sau oprobiul public.
Sunt foarte incantata de campania celor de la All, am descoperit bloguri foarte dragute datorita lor.
Titlul cartii mi-a atras si mie atentia in urma cu ceva timp, atunci n-am putut sa o cumpar. Citind cele scrise de tine ma gandesc serios sa ma apuc de ea, cred ca o sa-mi placa.
Legat de subiectul propus de tine, pot spune ca nu am simtit direct nevoia de a ma sinucide. Recunosc, m-am trezit gandindu-ma la fragilitatea vietii mele in timp ce asteptam metroul, sau stand la trecerea de pioteni si vazand un camion cum vine in viteza. Tot timpul imi ziceam „Ce simplu ar fi. Ma inclin in fata si am terminat” dar apoi tot eu imi trag doua palme.
Tocmai asta nu-mi place: simplitatea. Nu ma gandesc la argumente ce tin de Biserica si nici macar la cum i-as afecta pe cei dragi nu ma gandesc. Nu imi place gandul de a murii pur si simplu; vreau sa ma lupt, daca am o multime de greutati prefer sa le car in spinare sau sa trec prin ele. Vreau sa stiu ca am incasat „lovitura” si am mers mai departe.
Daca o sa-mi pot pastra mentalitatea asta tot restul vietii, ma declar un om fericit 😛
Sunt bucuros de subiectul propus de Sabina. Nu esti singurul Bogy care are astfel de ganduri. Si eu m-am confruntat cu de genul asta acum cativa ani. Mi-a fost foarte greu sa vorbesc cu altii. Norocul meu a fost ca am avut prieteni foarte buni cu care am reusit sa discut foarte multe. Ne ascultam reciproc si ne destainuiam unul altuia. Fiecare dintre noi venea cu o perspectiva deosebita asupra vietii si asta oferea puncte de reper diferite de ale mele si ma ajutau. Prietenii pentru mine sunt esentiali in viata. Ii multumesc lui Dumnezeu ca ii am!
Felicitari Sabina, din nou, pentru subiect! Cred ca este foarte important sa putem vorbi si despre asta fara a ne considera lasi sau prosti.
Nu mi-a trecut niciodata prin cap sa ma sinucid. In aroganta mea, un univers fara mine imi pare mult mai sarac. Capacitatea de sinucidere este o trasatura care se intalneste cu precadere la cei modesti.
Pot, insa, intelege si chiar sa fiu de acord cu sinuciderea altora. Daca intr-un fel sau altul ajungi la concluzia ca existenta ta aduce o valoare negativa celor din jurul tau, atunci un calcul altruist te poate conduce la a-i scuti pe ei de o povara. Nu inseamna ca esti lenes sau curajos, doar rational si orientat catre binele celor apropiati. Nu inseamna ca ignori suferinta lor, din contra, o iei in calcul si o incadrezi in ecuatia generala pe care o analizezi (rational).
Multe alte feluri de sinucidere isi pot gasi justificari suficient de rezonabile. In ultima instanta, sinuciderea este alegerea suprema intre doua principii morale care ajung sa se opuna: dreptul la viata si dreptul la alegere.
A spune ca din start e evident ca sinuciderea este moral-reprobabila arata o capacitate analitica extrem de redusa. In acest context, parerile Sabinei mi se par puerile si complet negandite. Niciun efort nu e depus catre schitarea vreunei justificari. De ce lenesi? De ce curajosi? De ce nu e o solutie? Eu personal nu ma regasesc in niciunul dintre punctele postulate elegant cu liniuta.
Eu ma gandesc ca nu este o solutie sinuciderea atata timp cat si sinucigasul imi spune cumva acest lucru.
Despre carte: Interesanta si de trecut pe lista.
Despre sinucidere: Pe langa o doza mare de egoism, cred ca mai este necesara si una de foarte, dar foarte mare de curaj.Nu judec pe nimeni, dar nu vad sinuciderea ca o solutie salvatoare.
Cred in principiul meu: Uneori, alegand cele mai simple solutii, nu rezolvi problema. Inainte de orice alt gand ar trebui sa NE BUCURAM ca ne trezim dimineata, ca vedem soarele si tot ce ne inconjoara, ca ne putem privi in oglinda, ca avem si ca putem munci. Sa multumim pentru o alta zi frumoasa in care avem nemasurate oportunitati de a afla si de a ne descoperi, sa multumim oamenilor care sunt alaturi de noi, sa-i iubim si sa NE IUBIM!
Bravo Sabina!
De abia astept sa intru in posesia cartii si sa o citesc. Ca si incurajare si motivare de a nu parasi lupta, oricat de grea ar fi ea,pot recomanda romanul Papillon de Henri Charriere, care este incredibil dupa parerea mea. Nu cred ca numai oamenii prosti se sinucid, mai mult decat atat e o vorba ca oamenii prosti sunt cei mai fericiti in cele mai multe cazuri pentru ca nu constientizeaza realitatea si cer putin de la viata. De asemenea, ca sa te sinucizi e nevoie de curaj sau o doza mare de nebunie. Puneti-va intrebarea cine ar avea curajul sa se arunce de la etajul 10 sau de pe un pod? Daca esti egoist iti vrei binele nu moartea. Pentru numele lui Dumnezeu, cand un om vrea sa isi ia viata are sufletul bolnav si nu mai vede rostul de a trai se crede in plus in viata asta si vrea sa se termine suferinta. Atata tot. Ganditi-va cate persoane celebre s-au sinucis..e vorba de disperare.
Draga mea, ti-o imprumut cu mare drag. Ideea cu egoismul e asa: sunt oameni care au ganduri de genul si se gandesc doar la ei da? Am probleme, nu mai rezist, nu mai pot, asa scap de tot. Dar nu se gandesc la parinti, prietenii, iubit/a etc care vor suferi imens. Si cartea recomandata de tine trebuie neaparat citita
„Ma sinucid alta data” a fost si alegerea mea initiala pentru aceaasta campanie, dar din pacate nu mai era in stoc si am fost nevoita sa aleg altceva. Sper sa imi pice vreodata in mana, ca imi suna interesant.
Cat despre sinucidere… NO COMMENT! N-as avea in primul rand curajul sa recurg la asemenea metode. Mie mi-e frica si sa aprind aragazul cu un chibrit.
Cred că sinuciderea este, oarecum, apanajul celor tineri pentru că, pe de o parte, gestul are un caracter impulsiv, dar şi pentru că porneşte dintr-o lipsă de experienţă, dintr-o lipsă de încredere în faptul că timpul le rezolvă pe toate şi că singura problemă fără soluţie pe lumea asta este moartea. De asta rămân cumva surprinsă când aud de sinucideri în rândul bătrânilor. Ce te poate face să-ţi grăbeşti sfârşitul care e oricum aproape? Ei, oricum, ar fi multe lucruri de discutat despre acest subiect. Interesantă carte, interesante şi părerile voastre.
Eu personal pretuiesc prea mult viata ca sa ma privez de ea…sunt egoista si vreau sa am timp sa fac de toate. Sigur, viata nu e doar frumoasa si nu te protejeaza de raul din jur, insa oricat de deprimata as fi, prin oricate momente de rastriste as trece…invat sa trec peste! Stii, mereu m-am intrebat: In cazurile extra mediatizate de sinucidere…cine se gandeste la cei care raman?
In fine, cred ca alegerea si gestul in sine sunt atat de intime si atat de profunde, incat nu stiu daca putem spune „NU” in toata plenitudinea negatiei. Sunt numerosi factori psihologici, subconstienti, care zac latent in mintea noastra…si care la un moment dat pot declansa acel ceva. De aceea, nu stiu cat am putea sa apreciem gestul.
Parerea mea este ca ,la sinucidere apeleaza oamenii lasi…care prefera sa scape de greutati definitv,decat sa lupte putin pentru a le depasi…
Subiectul cartii ,din cate am citit aici,este unul actual…prezent din ce in ce mai des in lumea in care traim…
O carte pe care sigur o voi cumpara,fiindca m-a facut foarte curioasa…
Pingback: Jean Teulé – Magazinul de sinucideri | In jurul Kadiei