Si uite cum Sandra Izbasa ne-a facut sa plangem astazi. A reusit sa castige un aur nesperat la finala la sarituri la Jocurile Olimpice 2012.
De cand sunt mica, gimnastica m-a fascinat mereu. Am urmarit fiecare concurs, fiecare competitie, fiecare antrenament si am ajuns sa cunosc numele tuturor fetelor care participau din partea Romaniei. Este un sport ce combina eleganta, gratia, ambitia, frumusetea, determinarea si o mare stapanire de sine.
Astazi, dupa 8 ani de cand Monica Rosu a luat aur la sarituri, Sandra Izbasa a reusit sa aduca aurul Romaniei, primul la gimnastica anul acesta. Dupa ce toate celelalte participante sarisera deja, Sandra a fost ultima si nu speram decat un argint. Eram deja trista ca presupusa castigatoare a terminat ultima saritura cazand si ar fi fost nedrept. Iata insa ca minunea s-a intamplat.
Nu am realizat prea bine ce se intampla, pana cand in sala olimpica a rasunat imnul Romaniei. Nu sunt cea mai mare patrioata dar in moment ala am plans. Si stiu ca nu sunt singura. Dovada stau cateva statusuri de pe Facebook:
Adina Necula: Frumoasa, talentata si demna de cea mai inalta distinctie! Bravo, Sandra!
IRina Bărăgoi: Amazing feeling ✰✰✰✰✰ !!! 1 picture, more than 1000 words! Multumim, Sandra Izbasa!
Laura Constantinescu: Cine a bocit cand s-a urcat fata aia, cu 5 ani mai mica, cu un munte de rabdare si putere mai inalta, cu o galeata de efort si sacrificii mai grea, si cu 3 sori mai multa lumina in ochi decat mine, pe podium? Eu. Macar de-am munci toti ca ea si am fi la fel de modesti in fata gloriei.
Cristina Bazavan: ce minunate sunt lacrimile ei (a plins si jumatate din Romania, sunt sigura) si ce frumoasa a fost imbratisarea cu Dl Belu, lunga – lunga ca sa aiba timp sa se linisteasca. Bravo Sandra.
Laura Jigau: ma uitam la ea cum isi tinea cu greu lacrimile in gat, ii tremura barbiai, dupa ce a coborat de pe pista de sarituri. mi-a fost draga cu tot tremurul acela de emotie si nervi, imi venea s-o iau in brate. era chiar culmea sa castige americanca, dupa ce a cazut in fund la a doua saritura.
Raluca Hagiu: Nu stiu cum s-a vazut la voi, dar mie mi s-au umezit ochii cand am ascultat imnul…
Lucian Lorin: Mereu am un gol in stomac cand se intoneaza imnul…
Sorin Rusi: Cum spuneam…Frumos moment sa vezi steagul ROmaniei intre 2 puteri ale lumii!
Marta Usurelu: Cu mandrie si cu lacrimi in ochi o felicit pe Sandra Izbasa!!!! Multumim, Sandra! Multumim!!!!!
Anca Florea: plang la o saritura de aur.plang ca proasta la televizor.plang pt ca am simtit o clipa cum se spala rusinea resimtita zilnic in fata aceluiasi televizor (martor mut) .o iubesc pe fata aia …care m-a ridicat din genunchi o clipa.
Multumim Sandra Izbasa pentru lacrimile de astazi si te rugam sa ne faci sa plangem si la celelalte finale!
Niste momente pretioase rasplatite cu lacrimi din toate colturile Romaniei! 🙂
Am tipat ca o nebuna prin casa de bucurie…am plans si am rasuflat usurata atunci cand am vazut-o pe Sandra urcand pe cea mai inalta treapta a podiumului olimpic. Ne-am ridicat tara din mizerie chiar daca doar pentru o zi! Am reusit din nou sa scriem istorie in gimnastica!
Am scris si eu un articol chiar in timp ce imnul Romaniei rasuna la Londra cu mainile tremurandu-mi pe taste… Emotii..daruire..lupta…frumusete, iar cuvintele ar putea continua, atunci cand vorbim despre echipa nationala de gimnastica feminina! Bravo Sandra! Bravo Mariana Bitang si Octavian Bellu!