Sa mori de ras: viata de pisica la Europa FM

Am mai scris zilele trecute de pisicile de pe Facebook care fac legea, dar de data asta vreau sa va arat un fel de jurnal al unei pisici superbe care a fost adoptata, pentru scurt timp, de prietenii de la Europa FM.

Si pentru ca eu nu am cum sa redau mai sugestiv povestea ei, o sa postez aici direct jurnalul ei de pe pagina de Facebook:

1. Una dintre colegele noastre nu a venit cu mana goala la radio… A cules de pe drum aceasta pisica. Stim despre ea doar că este foarte iubăreață și are 3-4 luni. Acum este într-o scurtă delegație la etajul 5, face cunoștință cu departamentul Vânzări, dar se întoarce la Știri. Ne ajutați sa-i găsim un stăpân? (intre timp au gasit)

2. Ne-a dat viața peste cap pisica asta. La un interval regulat de 5 minute, cineva întreabă unde e pisica. Iar cine lucrează la știri știe cel mai bine ce înseamnă interval regulat.

Ușile

Pe ușa redacției a apărut un afiș: atenție,pisică!
Nu deschideți ușa cu putere. Doamne ferește, doar lucrăm la știri, nimeni nu intră și nu iese în viteză din redacție. Ce vă imaginați? Se pleacă agale..Pe celaltă parte a aceleași uși, alt afiș- Nu lăsați ușa deschisă, pericol de evadare. Pe scurt,ușa trebuie să rămână închisă și deschisă încet.

Să rămânem la uși. Unele trebuie să rămână veșnic închise-ușa de la balcon. Altele,mereu deschise-cea de la baie. Numai ușă în redacția asta să nu fii!

Scaunele

Au toate roți. Este motivul pentru care din când în când cineva strigă: nu te mișca, e pisica sub scaun. Pleci să dai un telefon sau să faci o înregistrare sau să dai știrile? Când te întorci să te așezi, ghici cine ți-a luat locul? Cine pleacă la plimbare..

Dar ce mai contează ușile și scaunele, cât timp există un studiu, cel puțin unul, care spune clar: una din cinci companii americane permite prezența animalelor de companie la locul de muncă. Prezența animalelor la serviciu facilitează un mediu mai creativ, scade absenteismul, sporește productivitatea și îi ajută pe colegi să se înțeleagă mai bine unii cu alții. Noi facem parte dintr-o companie franceză. Alors, vive les chats!

3. Abia acum am descoperit adevăratul sens al expresiei “animal de companie”. Adică el este al companiei.

P.S.1: Astăzi a fost Ziua Pisicii, nu Ziua Cârtiţei, cel puţin pe pagina noastră.
P.S.2: Ajutaţi-ne să-i găsim un nume, cât să-i mai spunem Pisi? Ne gândeam la Efemâţa… (s-a ales DJ Pisi)

4. I-am explicat: pisicile care locuiesc în redacţie la ştiri, stau cuminţi când se lucrează. Joaca este joacă, ştirile sunt ştiri!

5. Weekend!!

6. Ce de butoaneeee…Când o să fiu mare, vreau să mă fac DJ!

7. “Păi dacă știam că e nevoie de o pisică pentru a ține ușa asta închisă, vă aduceam eu una!” – a exclamat colega noastră de la Resurse Umane, proaspăt întoarsă din concediu. De 5 ani, de când ne-am mutat în clădirea asta, se roagă de noi să ținem ușa închisă și să folosim legitimația de acces pentru a intra sau ieși. Degeaba.

8. DJ Pisi, impresii după o săptămână

Ce să vă zic? Nu-i deloc rău. Mâncare berechet, dragoste peste măsură, locuri multe de explorat. Mi-au adus chiar şi un coş, a fost frumos din partea lor,dar e mai mult decorativ. Mă rog, a fost neplăcut când mi-au făcut baie şi când mi-au pus picături în urechi. Am şi ceva nedumeriri: sunt tot timpul cu ochii pe ceas oamenii ăştia cu care m-am mutat, nu ştiu ce e cu ei. Iar când se apropie apropie de fix şi de şi jumate, parcă sunt nebuni, cu ştirile astea. Dacă dorm prea mult, li se pare că ceva nu e în regulă cu mine. Dacă sunt prea agitată, se întreabă când obosesc( sunt toţi zgâriaţi pe mâini). Dacă plec la plimbare pe holuri,imediat se dă alarma şi încep să mă caute. Păi dacă te-am innebunit cu joaca, de ce nu mă laşi să mă plimb?”

9. Să mai zică cineva că nu-s frumoasă!

10. DJ Pisi: ” Cum e viaţa asta…Acum zece zile eram pe străzi, nemâncată, iar acum stau în braţe la Inna. Şi stau şi mă gândesc, câţi dintre fanii ei din toată lumea visează să ajungă atât de aproape!”

11. Ce am învăţat azi

Părea o zi obişnuită la ora la care eu ma jucam cu o undiţă la capătul căreia era o jucărie cu pene, numai bună de vânat şi smotocit, iar la Ştiri se lucra în linişte. Nu v-am spus, dar în fiecare zi primesc câte ceva. Şi cum mă jucam eu cu undiţa, nu ştiu cum am reuşit să mi-o înfăşor în jurul unei lăbuţe, aşa că am început să miorlăi ca din gura de şarpe.

Într-o fracţiune de secundă toată suflarea era în jurul meu. Pe urmă a început alergătura pe sub birouri, toţi pe jos, după mine. Prima care m-a prins a fost Alexa. Cum ma zbăteam foarte tare şi continuam să mă vait, cineva a avertizat-o: o doare piciorul şi e speriată, ai grijă să nu te muşte. “Păi da, cine a învăţat-o să muşte??” a venit şi replica. Alexa m-a scăpat, aşa că mi-am reluat alergătura. Cineva nu a mai făcut faţă situaţiei şi a exclamat: “ Eu nu mai pot, mor de mila ei!!” şi a ieşit pe hol să-şi smulgă părul din cap. După care s-a întors cu o decizie: “Gata, o pun în geantă şi o duc la un cabinet veterinar!”

Au pus capăt nebuniei patru fete cucuiete – una m-a ţinut de ceafă, alta de picior, una m-a mângâiat şi mi-a vorbit frumos,iar a patra a tăiat sfoara cu o foarfecă.

Pe urmă ne-am calmat toţi.

Ce au învăţat ei: “Undiţa aia trebuie controlată”, aşa cum le-a explicat Tudi, cel care mi-a cumpărat undiţa.

Ce am aflat eu: oamenii ăştia chiar mă iubesc şi mă ajută la nevoie. ( DESIGUR, ACTIVITATEA DIN REDACŢIE NU A AVUT DE SUFERIT, TOTUL A DURAT DE FAPT UN MINUT)

PS- Se pare că nu mai am voie cu undiţe (controlate sau nu). Am primit, în schimb, o mingiuţă. V-am zis că primesc în fiecare zi câte ceva.