De citit, de luat aminte, de facut ceva si de dat mai departe!
Campania “Sansa la viata, sansa la noi amintiri” se va derula în perioada 1 septembrie –
30 noiembrie 2010 şi are ca obiective echiparea a 11 maternităţi cu 14 sisteme de ventilaţie cu frecvenţă înaltă oscilatorie, precum şi educarea publicului în privinţa prematurităţii.
Cele 11 maternităţi incluse în program tratează un număr mare de copii prematuri şi acoperă întregul teritoriu al Romaniei: Bucureşti (Cantacuzino, Giuleşti, Municipal, Polizu), Cluj (Clinicile de Obstetrică şi Ginecologie 1 şi 2), Iaşi, Oradea, Sibiu, Timişoara şi Târgu-Mureş. Site-ul www.sansalaviata.ro va oferi informaţii despre naşterile premature şi posibilităţile de prevenire a acestora, despre complicaţiile pe care le pot dezvolta copiii născuţi prematur, precum şi sfaturi pentru îngrijirea acestor copii.
În România, în fiecare an, se înregistrează peste 20.000 de copii nascuţi prematur şi nou-născuţi cu greutate mică la naştere. Prematuritatea şi complicaţiile sale sunt responsabile de mai mult de jumătate din decesele neonatale, reprezentând una din principalele cauze de mortalitate neonatală din ţara noastră.
Resurse:
www.sansalaviata.ro
Comunicat Sansa la viata, sansa la noi amintiri, 7 sept 2010
Date statistice prematuritate 2009
Despre detresa respiratorie si ventilatia de inalta frecventa
Prematurul fiinta fragila
Sfaturi pentru ingrijirea prematurului
Sfaturi pentru prevenirea nasterilor premature