Secretele din spatele Ceremoniei de deschidere a JO12

Stiu ca a trecut o gramada de timp de atunci, dar inca sunt fascinata de realizarile Londrei si abia astept sa mai vad niste rezultatele concrete. Indiferent insa de castigaturile lor financiare, au avut poate cel mai reusit spectacol de la Jocurile Olimpice din ultimele editii.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice ne-a lasat pe multi cu gurile cascate. Spectaculoasa calatorie prin istoria britanicilor regizata de Danny Boyle a costat peste 27 de milioane de euro si a fost urmarita de 1 miliard de telespectatori din lumea intreaga.

Sa va dau cateva exemple de minunatii pe care le-au realizat:

Stejarul de 12 m care a fost ridicat cu o macara deasupra movilei inverzite (reprezentand Glastonbury Tor) a fost facut din otel si fibra de sticla. In interiorul movilei doua scari in spirala permiteau actorilor sa „rasara” ca din pamant, iar in jurul movilei 7400 m2 de iarba adevarata si flori de camp impodobeau scena, fixata la aproximativ 4m deasupra nivelului stadionului (pentru a „inghiti” echipa tehnica).

Un Voldemort de 18 m controlat prin cabluri si de papusari cu prajini sub scena.

Scena Serviciului National de Sanatate a folosit 1200 de voluntari din spitalele britanice, dintre care 600 de infirmiere. Copilul urias a fost facut din hartie din fibra de sticla; pilotele celor 320 de paturi se aprind de la intrerupatoare

32 de actrite imbracate ca Mary Poppins au „aterizat” sustinute de cabluri care puteau tine si 25 de tone (greutatea a 5 elefanti). Umbrelele din dotare aveau atasate luminite – doar cateva dintre cele 2000 de recuzite folosite de-a lungul serii, de la 737 de furnizori.

Ventilatoare de mare putere alimentau cele 7 cosuri industriale pana la 30m inaltime, prin trape ascunse in scena. Echipa tinea cosurile in pozitie verticala folosind macarale, in timp ce artisti la trapez le asigurau printr-o retea de cabluri suspendata deasupra stadionului. Alaturi de ele, 5 motoare cu aburi de 10m lungime si 3m latime din otel, aluminiu si lemn au fost asamblate pentru a reprezenta Revolutia Industriala.

O insiruire de lumini de chihlimbar au creat iluzia unui rau de otel topit, lung de 30m, cu fum pirotehnic si gheata carbonica in loc de aburi. Otelul „curgea” intr-un bazin cu diametrul de 12m pentru a forma un inel de aluminiu, ridicat apoi pentru a se alatura altor 4 inele aduse pe cabluri, formand simbolul olimpic la 100 m deasupra stadionului. Dusul de scantei de 30 de secunde a fost real, echipa si actorii fiind protejati de costume rezistente la foc.

In ciuda zvonurilor cum ca David Beckham nu conducea de fapt barca – pe numele ei Max Power – care l-a purtat pe Tamisa, organizatorii insista ca el opera butoanele de comanda (cu alti membri ai echipei pe faza, doar asa, pentru mai multa siguranta), desi admit si ei ca Beckam nu a „parcat” personal.

Cascadorul Gary Connery deghizat in Regina Mama a sarit dintr-un elicopter de la 170 m deasupra stadionului. Mark Sutton, fost soldat, a sarit pe post de 007. Elicopterul a planat deasupra Londrei 30 de minute inainte de saritura.

The Windrush, reprezentand nava care a adus primii imigranti din Indiile de Vest in Marea Britanie in 1948. A fost asamblata de catre membri ai echipei ascunsi, din 4 parti de otel mascate de material asemenea ziarului timpului. Cabluri decorate cu steaguri tineau nava in pozitie verticala, in timp ce actori pe picioroange jucau pe post de pasageri.

Cei 75 de porumbei biciclisti, dintre care 70 de voluntari recrutati de pe forumuri de ciclism de pe Internet, au repetat in secret. Aripirile aveau mici LED-uri operate din ghidonul bicicletei, creand efectul de falfait. Bob Haro, care a creat scena bicicletei zburatoare din ET, a fost coregraful acestui episod.

Spectaculosul final a fost asigurat de Kimbolton Fireworks, care se ocupa si cu show-ul de artificii de Anul Nou al Londrei.

Abia astept sa vad peste patru ani spectacolul si poate reusesc sa ajung si eu in viata asta la un astfel de show!

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.