M-am înscris printre primii la SkyRun. Ca să fiu sigură că nu am nicio șansă să dau înapoi sau să nu mai prind locuri, ca la Gerar. De aceea am avut și numărul de concurs 37 și m-au programat la start la 6 minute de la primul pornit.
Auzisem o mulțime de povești despre competiția care te provoacă să alergi pe scări, până la etajul 34. 680 de trepte și 119 metri ascensiune. O nebunie. Motivul perfect de glume legate de liftul care nu merge sau pe care l-am ratat. Știam că o sa fie diferit de orice antrenament pe care l-am mai făcut până acum, că primii care o să cedeze o să fie cvadricepșii, apoi plămânii, că amețești și ca trece foarte repede. Incredibil de repede.
Inițial mi-am planificat să parcurg acest drum în mai puțin de 6 minute. Când am văzut cum trece timpul și, din cauza frigului și a lipsei de chef, eu nu m-am mai antrenat deloc, mi-am setat așteptările la 10 minute. Cu o seară înainte am alergat 18 etaje, la mine la bloc, în 2 minute și 18 secunde (cu o pauză scurtă pentru coborât cu liftul). Atunci am realizat că, încet sau repede, voi duce la bun sfârșit provocarea și o să mă întorc acasă cu medalia.
Nu o să vă povestesc cum a fost întregul eveniment. Îl găsiți relatat pe tot internetul și asta se datorează organizatorilor și cauzelor umanitare care au fost sprijinite și pentru care s-au strâns peste 20.000 de euro. Vreau doar să vă confirm că a fost diferit, greu și foarte solicitant. Când am ridicat prima dată ochii din pământ eram la etajul 11 deja și nu înțelegeam cum am ajuns deja acolo. Jumătate din timp am alergat și jumătate am mers. Greșit! Trebuia să merg constant tot traseul și scoteam un timp mai bun. Nu e nimic, din greșeli învățam.
La final atmosfera era una de poveste, specifică unui concurs. Ceea ce era diferit față de competițiile de alergare cu care sunt obișnuită era zgomotul de tuse. Toată lumea tușea. Absolut toată lumea. Jumătate de ora, o oră, doua ore. Ceaiul cald ne-a salvat pe toți și iată că acum nimeni nu mai are nicio problemă. Nici măcar cei 24 de nebuni frumoși care au alergat pe scări timp de 24 de ore, pentru a strânge fonduri pentru cauzele sociale alese (echipa 321sport a fost reprezentată cu succes de Liviu Vasile și Sorin C. Chineață, fiecare cu 33 de urcări).
6 minute și 53 de secunde, o nouă medalie și începutul unui an competițional mai bun decât 2015! Așa cum vă doresc și vouă! Mulțumesc Bogdan Zop și Radu Cristi pentru fotografii!