fbpx

Am dat drumul celui de-al treilea proiect editorial pe blogul meu, așteptat de mai mult de 1 an. Vreau să vă prezint fotografi dragi mie, care m-au impresionat prin munca, dar, mai ales prin personalitatea lor. Pornind de la ideea că voi nu cunoașteți toți fotografii pe care îi cunosc eu și ei merită promovați mai mult, vă prezint proiectul #FotografOM. Veți găsi aici un interviu pe săptămână, în fiecare miercuri, iar structura o să fie mereu aceeași.

costin fetic

Costin Fetic este pentru mine primul fotograf din Buzău pe care l-am cunoscut și admirat. Apoi acel om care vrea să promoveze frumusețile acestei țări și nu se dă bătut niciodată. Nu în ultimul rând, unul dintre puținii fotografi care m-au oprit în loc cu arta lor. Îi puteți admira munca aici.

Bună. Eu știu cine ești. Iar cititorii au aflat din descrierea de mai sus. Dar, tu știi cine ești? Ai aflat până la vârsta asta sau încă mai cauți răspunsul?

Am să încep prin a mă „lăuda” că sunt un #FotografOM lipsit de egoism! Și nu mă refer aici neapărat la relația cu persoanele din jurul meu, ci mă refer la fotografie. Cum? Cred că de fiecare dată când sunt în fața unui moment pe care urmează să-l fotografiez, nu stau nici măcar o secundă să mă bucur doar eu de el, ci încep să alerg dintr-un loc într-altul, să schimb obiectivele și tot așa până găsesc locul potrivit pentru a le oferi celor ce vor vedea respectiva fotografie măcar jumătate din trăirile mele din momentul respectiv.

Sunt ambițios, perfecționist (nu știu sigur dacă e un plus sau un minus), dornic să cunosc oameni și locuri noi, iar pe lângă iubirea pentru  fotografie și orice alt tip de artă, mai am câteva pasiuni, dar nu la fel de fructificate precum cea despre care vorbim astăzi. Îmi plac foarte mult mașinile, îmi place să conduc și de asemenea îmi place foarte mult tenisul de câmp. Spun nu la fel de fructificate pentru că în legătură cu prima, încă nu am început să merg la cursuri unde să învăț mai multe decât știu în momentul de față, iar în legătură cu tenisul, din păcate, nu sunt constant. Pe scurt, am început acum 10 ani, după 7 ani am luat o pauză de 2 ani urmând să reîncep, iar apoi, până acum o scurtă perioadă de timp, renunțasem. Mi se pare foarte interesant cât poate schimba sportul un om, atât psihic cât și fizic, arătându-ți cât de multe poți face cu ajutorul lui.

În principiu, cred că îmi pot contura un autoportret, chiar dacă am realizat faptul că unele răspunsuri pe care nu le am acum în legătură cu mine vor veni mai târziu, în timp!

Fotografie sau poză? Care e diferența? Sau nu există?

Consider că termenul de fotografie și cel de poză reprezintă doua nivele, nicidecum sinonime. Ceea ce fac eu sau oricare alt fotograf, atât timp cât se află doar pe hardul nostru și n-a văzut-o nimeni altcineva, se cheamă poză. Apoi, odată cu publicarea acesteia pe grupuri specializate, site-uri, concursuri etc, poate rămâne poză sau deveni fotografie. Ma refer aici la faptul că atâta timp cât oameni în măsură să critice arta îți oferă un feedback pozitiv despre creația ta, aceasta devine fotografie; iar de nu, rămâne poză!

Cu toate acestea, de cele mai multe ori în vocabularul meu apare termenul de „fotografie” și nu „poză” pentru că-mi place ca până să am răspunsul final să cred măcar c-am făcut o fotografie și nu o poză!

Care a fost cel mai greu moment din cariera ta de până acum?

Exista o mică problemă pe care o întâmpin la un interval de timp, iar dacă acum câțiva ani mă speria puțin, acum chiar mă ajută! Vorbesc despre acel moment în care am impresia că m-am plafonat, că nu-mi mai place ceea ce  fac și că parcă nu mai am idei noi.

Dacă prima dată când am pățit acest lucru a fost ca un munte în fața mea pe care nu-l puteam escalada, acum e un semnal de alarmă care-mi spune să încerc lucruri noi. De exemplu, de ceva timp, dupa ce ani la rând am fotografiat portrete doar afară, am început să fotografiez indoor și-am realizat că din unele puncte de vedere, îmi place mai mult decât afară! Cu siguranță că abordând un nou tip de fotografie, am întâmpinat alte mici probleme pe care nu le voi numi momente grele, ci momente care mi-au transmis faptul că trebuie să mă documentez mai mult în legatură cu acest tip de fotografie pentru a obține exact ceea ce-mi doresc!

În concluzie, momentele grele din cariera mea au însemnat doar treceri către alt nivel, nicidecum bariere pe care nu am putut să le ridic!

Amintiri fotografice și super haioase ai? O poveste nespusă până acum și care te face să zâmbești mereu?

Chiar am o amintire super haioasă de la un workshop cu Sorin Onișor de la începuturile mele pe care n-am făcut-o niciodată publică. Având în vedere faptul că nu prea eram familiarizat cu satul românesc și cu tot ce înseamnă rural, eram oarecum omul dependent de mediul urban.

Ne aflam într-un sat moldovenesc, departe de orașe și chiar de drumuri accesibile mașinilor, iar la un moment dat, având nevoie la toaletă, l-am întrebat pe Sorin dacă există vreun OMV prin apropiere pentru a merge la toaletă. Mi-a răspuns, râzând, că e unul în spatele curții în care urma să intrăm, iar din fericire pentru mine, toaleta acestui OMV era amplasată cumva gard în gard cu grajdul unor porcușori foarte agitați.

Pentru mine a fost și va fi mereu un moment foarte amuzant, dar totodată reprezintă unul din momentele în care am început să ies din caracterul unei „dive de oraș”.

Știu că te întreabă toți asta. Dar altă treabă nu ai decât să faci fotografii prin oraș? Ce meserie e asta? Se câștigă și bani? Sau merge cu “vreau o poză, ofer tag pe Instagram”?

În momentul actual sunt fotograf freelancer. Uneori, în cazul meu, fotografia devine un job bine plătit, apoi se întoarce la stadiul de pasiune și tot așa.

Având în vedere faptul că până-n toamnă când îmi doresc să mă înscriu la Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografice I.L.Caragiale  mă aflu într-un așa zis gap year, am destul timp să mă plimb și să fac fotografii!

Cu siguranță că se câștigă și bani, iar când faci fix ceea ce-ți place pentru a-i câștiga, e cel mai frumos lucru pe care și l-ar putea dori vreun om în legătură cu jobul lui! De multe ori, pentru prieteni și cei apropiați aleg varianta „ofer tag pe Instagram”, dar chiar și așa, întotdeauna va fi win-win!

Sunt fotograf începător. Sau pozar, cum li se mai spune. Și vreau să îmi aleg un domeniu (nuntă, eveniment, peisaj etc). Cum fac?

Din păcate, poate, n-o să am un răspuns exact pentru această întrebare! În cazul meu, fac fotografie de 6 ani ( mă refer aici la momentul în care am început să mă documentez, să merg la cursuri, ture foto și tot ce ține de acumularea unor noi cunoștințe în acest domeniu) și încă nu mi-am ales un domeniu.

Într-adevăr, predominant în portofoliul meu se găsesc peisajele de orice tip ( rural, urban etc) și portretele de orice tip (fotojurnalism, beauty etc), față de fotografii de nuntă de exemplu, dar cu toate astea, îmi place să fotografiez orice. Probabil că nu mă pricep la fel de bine la peisaje precum mă pricep la portrete sau chiar invers!

Totuși, chiar dacă nu fac numai landscape, pe primul loc aș plasa fotografia de peisaj datorită faptului că-mi place să călătoresc atât în țară cât și în afara țării, atât în orașe cât și prin munți pe cât de mult pot și astfel  reușesc să îmbin două pasiuni: călătoritul și fotografiatul

Revenind la întrebare, pentru c-am vorbit doar despre mine până acum, după părerea mea, totul se definește cu timpul și cu practică. Cu siguranță că încercând fiecare domeniu de activitate al fotografiei și învățând mai mult despre fiecare vei reuși  să-ți dai seama unde te regăsești în pasiunea sau job-ul tău de fotograf.

Cu toate acestea, aici intervine o mică problemă: sunt cazuri în care după ce-ai investit mult în echipamentul și cunoștințele tale, financiar vorbind și nu numai, vrei neapărat să-ți transformi pasiunea într-un job bine plătit. Astfel, în țara noastră unde artă de orice fel este în dezvoltare încă și din păcate departe de nivelul din occident ( mă refer aici la faptul că doar o mică parte din populație cumpără tablouri ale artiștilor români), vei fi nevoit să te îndrepți spre domeniul cel mai bine plătit în acest moment, fotografia de eveniment.

Cum te promovai înainte de social media? Cum ajungeai la clienți și la fanii tăi?

În momentul în care am început să am content pe care îmi doream să-l împart cu cei din jur, fie cunoscuți sau necunoscuți, întâmplarea a făcut că momentul respectiv să se suprapună cu momentul exploziei social media. Și chiar în perioadă bună! Atunci când nu trebuia să plătești pentru ca postarea ta s-ajungă la mai mult de 50% din prieteni/followersi.

Chiar dacă social media exploda pe-atunci ( la fel explodează și acum, dar asta dacă plătești de cele mai multe ori), am avut 3 expoziții cu tematici diferite + lansare de album în 3 ani consecutivi, în orașul natal, Buzău.

Din păcate, o problemă cauzată de social media aici a fost faptul că dacă în primul an când am organizat o expoziție am avut în jur de 500 de vizitatori doar în ziua vernisajului, la ultima expoziție am avut 30 de vizitatori în ziua vernisajului. De ce? Mulți dintre ei mi-au spus foarte clar: “Nu pot ajunge, dar oricum le văd pe Dacebook”. Da, a fost o palmă peste față, iar fotografii pasionați cunosc motivul pentru care spun acest lucru.

E simplu: Între a da scroll pe Facebook și a vedea pe fugă o fotografie exact cum vezi oamenii la metrou și între a merge într-un ambient ieșit din cotidian, poate și cu o muzică specifică pe fundal și a te pierde puțin în fotografiile respective e o mare diferență!

Cât despre clienți, la fel cum se întâmplă și acum de cele mai multe ori, “din vorbă-n vorbă” consider că e cea mai bună reclamă și modalitate de începere a unor noi proiecte în orice domeniu. Atât timp cât faci bine ceea ce faci rezultă un feedback pozitiv despre muncă ta, feedback care se răspândește la urechile oamenilor.

Ăsta a fost un interviu ciudat, altfel. Știu asta. Dar măcar ți-a plăcut? Sau preferai întrebările clasice?

DA! Da de două ori! De când fac fotografie, cred c-am dat peste zece interviuri cu aceleași întrebări clasice de care și la care mă plictisisem să răspund. Întotdeauna mi-au plăcut lucrurile noi, diferite sau la fel cum ai zis tu, ciudate!

Îți mulțumesc în primul rând pentru că m-ai ales să fac parte din fotografii cărora le-ai adresat acest interviu, îți mulțumesc pentru faptul că-mi urmărești activitatea și promit să vin mereu cu content nou și din ce în ce mai bun!

Mulțumesc pentru că ești #FotografOM. Așa să rămâi 🙂

Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi interviul cu Costin și aștept, cu drag, feedback în comentarii. Până săptămâna următoare, vă doresc să fiți oameni!

P.S. Descoperă și interviurile cu Gheorghiță RafailăVlad Ilaș,  Dan DinuRaluca Antuca, Călin Stan, Daniel Chindea, Andreea BordeanuOvidiu Ștefeligă, Luiza Boldeanu, Toma Bonciu, Alin Popescu, Alex Damian și Marian Cristea.

Poate vrei să citești

5 thoughts on “Costin Fetic: “Sunt un #FotografOM lipsit de egoism”

  1. Ce vorbăreț! 🙂
    Cred că de-aia vrea să se înscrie la Teatru.. 😀
    Lăsând gluma la o parte, cu excepția debitului verbal, mă regăsesc în omul acesta. Mai ales la capitolul fotografie de peisaj şi călătorii..

    1. Ăsta e cel mai important lucru… să ai un țel. Să trăieşti tot timpul cu scopul de a face ceva sau de a obține ceva, oricât de mic ar fi acel ceva. Odată obținut, trebuie să-ți fixezi alt obiectiv. Dacă te opreşti din această căutare, eşti ca şi mort. Dead man walking…
      De acest fapt mi-am dat seama după ce am văzut filmul AFTER LIFE cu unul din actorii mei preferați, Liam Neeson.
      Recomand..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.