Invatamantul romanesc pare ca este intr-o continua “demodernizare”. Ramane in urma multe statii si nu pare deloc sa vrea macar sa inainteze cate o statie pe an. Trenul vietii trece pe langa el si invatamantul nu se misca. Lumea evolueaza dar el i se impotriveste inversunat.
In calitate de student la jurnalism inveti anumite reguli. Extrase din noianul de istorii despre ce se petrecea in presa romaneasca pe vremuri si despre sutele de definitii ale termenilor pe care majoritatea oameniilor din redactii nici nu i-au auzit vreodata. In cei 3 sau 4 ani de facultate afli ca un articol are lead, are o logica, are un numar recomandat de paragrafe etc. Si inveti sa scrii asa si chiar ajunge sa ti se para normal ca un articol sa aiba lead. Si mai ales ti se pare normal sa cunosti semnificatia cuvantului “lead”.
La un moment dat ajungi, din fericire, sa te angajezi intr-o redactie. Si sa trebuiasca sa scrii articole, stiri etc pe bani mai multi sau mai putini. Sau doar sa faci practica la un post de televiziune. Si in prima zi ti se spune sa scrii un articol. Despre ce vrei tu din domeniul respectiv. Il scrii, iti place, esti multumit. Cel care se ocupa de tine si ti-l corecteaza … ramane socat! “Ce e cu stirea asta? De ce e impartita pe paragrafe? De ce ai pus informatia asta prima?” Si atunci incepi sa realizezi ca acea persoana care are multi ani prin jurnalism nu doreste, nu crede ca trebuie ca o stire sa aiba un lead care cuprinde cea mai importanta parte a stirii. Si trec zilele….si ca sa ramai acolo trebuie sa uiti ce ai invatat la facultate…sa te adaptezi…si sa scrii fara lead!
Pornind de la aceasta poveste reala, ii intreb pe cei care au misiunea sa stabileasca planul de invatamant pentru facultate: de ce ne puneti sa invatam ceva in facultate ca apoi sa trebuiasca sa uitam? De ce nu colaborati cu marii angajatori de pe piata si sa ii intrebati si pe ei ce vor de la noi? Sa stabiliti impreuna un plan de invatamant. Sa ne ajutati sa ne adaptam la realitatea vietii de angajat din acest secol!
P.S. Acest articol a fost publicat pe
E chiar pacat! Daca aveam un lucru bun dupa ’89 ăla era învăţământul nostru. Şi sunt dispusă să contrazic pe oricine care nu crede acest lucru.
Totuşi noi ne încăpăţânăm să stricăm tot ce e bun şi asta n-o s-o înţeleg niciodată.
M-am întâlnit zilele trecute cu un fost prof care-mi zicea că în clasa a 6-a unii copii nu ştiau înţelesul cuvântului “mlădiţă” în timp ce alţii nu ştiau nici măcar să-l citească corect!!!
Deci, educaţia, încotro? Dl “Acretiniţei”, fost ministru al needucaţiei româneşti, zicea că principalul progres al învăţământului universitar e că studenţii nu se mai duc la sapa, la câmp, ca pe vremea lui Ceaşcă. Io m-aş duce fericită la câmp, nu-i o ruşine să dai cu sapa. Dar e o mare ruşine să absolvi o facultate şi să nu ştii să scrii corect, dar să AI O DIPLOMĂ!!!
Doamne, Sabina, câtă dreptate ai!
Ce trist…
NB
Ai grijă de tine.
(Ți-am mai spus, atunci când ne-am întâlnit la Drept, tu ai stofă de învingător, vei reuși să îți împlinești visele, nu-i lăsa să te oprească. Cu niciun motiv…)