BIO cu tine – sau cum am descoperit pasiunea pentru grădinărit și gătit

Vorbeam zilele astea despre lucrurile bune din perioada asta, despre partea plină a paharului, despre cum ne-a schimbat acest an. Și la mine e clar – am început să gătesc și am adunat peste 85 de plante. Pornind de la zero, să ne înțelegem ?

Adică Sabina de la începutul lui 2020 nu reușea să țină în viață nicio plantă la ghiveci. Și nu găteam, decât o dată la câteva luni și atunci chestii simple.

Sabina din mai 2021 are peste 85 de plante, interior și exterior și gătește nebunii de cam 2-3 ori pe săptămână. Chiar aseară am dat gata pulpe dezosate de curcan cu legume la cuptor și azi dimineață am făcut mic dejun cu primele mele ouă poșate cu legume.

Auzind de noile mele ocupații, prietenii de la Lidl m-au provocat să urmăresc viața bio a familiei Dumitrescu, trucurile pentru un stil de viață bio și rețetele realizate cu produse BIO și prezentate pe canalul lor de Youtube. Am intrat, am dat scroll prin playlist-ul cu peste 30 de clipuri și episodul 1 este fix acesta:

Cum să vă spun? Eu și Cel Drag suntem fix la fel. Vă rog eu să vă uitați la clip, promit că o să muriți de râs și ne veți recunoaște.

Avem fix acele 2 plante, una pusă chiar lângă biroul lui și pe care o tot învârte ca să treacă pe lângă ea. Și tot noi mâncăm de 2-3 ori pe săptămână un mic dejun bio ca cel din video. Și eu merg la Lidl săptămânal ca să vânez ofertele. So … noi suntem sosiile familiei Dumitrescu?

Mai sus eu am mustață cu Palmierul Areca pentru că Cel Drag era exasperat de plante și poze și s-a gândit că e haios să mă surprindă așa (Instagram boyfriend, not!). Și am văzut fotografia cu Florin, planta și mustața, deci iată o alăturare cinstită, zic eu 🙂

În episodul 2 din sezonul 2 se caută un urs pierdut, cum îmi pierd eu mereu telefonul. În episodul 3 sunt singuri acasă, exact ca noi din martie anul trecut.

Iar la rețete, ce să mai zic. Eu abia aștept să încerc chifteluțele cu legume BIO, legumele BIO la grătar (merge perfect că tocmai ieri am luat niște bețe pentru frigărui, din ceva metal, la 7 lei 6 bucăți), somonul în crustă cu piure de cartofi și salată de spanac BIO (eu zilele trecute l-am făcut simplu la cuptor, cu legume și un sos de muștar). Peste 15 rețete ne așteaptă doar în acest playlist, așa că avem treabă.

Bine, am aflat că în fiecare lună urcă episoade noi și rețete bio din care să ne inspirăm. Deci zic că nu strică un refresh lunar 🙂

La final, vă las cu motivele pentru care să alegi produsele BIO. Sper să vă inspire și împreună să ne distrăm făcând un mic bine planetei.

P.S. acum știți care sunt cele mai potrivite cadouri pentru mine, da? Plantele! Nu trebuie să se mute singure, dar să fie ușor de îngrijit, să le pot ține în ghiveci sau să le plantez dacă rezistă iarna și nu trebuie să aibă neapărat flori că plâng când se usucă și cad. Mai bine așa, verzi, mari și instagramabile :))

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.