Festivitatea de Premiere a Olimpiadei 2.0 a fost marti. Au trecut doua zile si abia acum scriu. Nu este deloc profesionist ce am facut, dar folosesc si eu scuza tuturor: „Nu am avut timp, am fost ocupata cu munca”.

Am avut foarte multe emotii, enorm de multe emotii. Am simtit ca am aproape la fel de mari emotii ca la admiterea de la master. Nu stiu sa va spun foarte bine de ce, poate pentru ca primeam un premiu de la Sorin Tudor, mentorul meu preferat si pentru reusisem cu brio sa trec peste provocarea lansata de KFC.

Cu o intarziere de 15 minute, a inceput premierea. Dupa un discurs emotionant al „celei mai simpatice persoane” (citat Danses), Sorin Tudor, si a reprezentantilor KFC pe care ii felicit din toata inima pentru initiativa, a inceput decernarea premiilor. Mi-a facut placere sa cunosc personal pe oamenii din spatele blogurilor si a conturilor de Twitter castigatoare. Emotiile sau uneori relaxarea lor, stangacia sau siguranta lor si mai ales prezenta unui numar mare de prieteni comuni din online, a facut atmosfera din ce in ce mai relaxanta.