A venit gerul si prima ninsoare sanatoasa pe care am prins-o anul acesta in Bucuresti. M-am trezit si am vazut zapada si am stiut ca trebuie sa ma bucur de ea intr-un loc trist.
Pe o vreme superba, cand iti amintesti de copilarie si abia astepti o bataie cu bulgari de zapada si deja te gandesti cu emotii la venirea lui Mos Craciun, mi-am facut drum spre cimitirul Bellu Evanghelic. I-am spus „la revedere” si „pe curand” unui om care m-a crescut si care m-a considerat mereu fata lui mai mare. Ii datorez faptul ca sunt aici si ca am trecut cu bine prin ceea ce nicio femeie nu merita sa treaca. O sa ne revedem in alta viata.
Dar ceea ce vreau sa va spun astazi si mi-ar placea sa retineti e altceva. Si ca sa nu devin melodramatica, voi nota aici cateva ganduri care mi-au trecut prin gand il timp ce il ascultam pe preot tinand slujba, in timp ce afara ningea ca in povesti.
– timpul nu tine niciodata cu noi
– nu exista: asta nu mi se poate intampla mie
– cand iti este dor de cineva, trebuie sa actionezi atunci
– vorba aia cu „traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima” e dureros de adevarata
– moartea vine si iti ia si cei mai dragi prieteni, indiferent de cat de mult ai refuza tu sa crezi asta
– repeta-ti „poate a plecat intr-un loc mai bun” pana cand o sa incepi sa crezi … daca poti
– din pacate se duc dincolo mult mai multi oameni buni decat cei rai
Timpul trece. Nemilos. Fara sa ii pese de nimic. Nu te asteapta sa te mai gandesti, sa vezi daca esti pregatit, sa iti iei bilete de avion sau sa pui mana pe telefon. Viata e numai una si aia merita traita, fix asa cum este.
De aceea, te rog sa suni astazi pe omul de care iti este cel mai dor. Doar ca sa vezi ce face. Doar ca sa ii aduci zambetul pe buze. Pana nu e prea tarziu …
Asta-i ca o provocare emotionala. Imi place. Abia astept sa tremur de nerbadare si de emotie.
Iti multumesc pentru ce ai scris,uitam prea mult sau mai degraba amanam…m-ai trezit din starea „lasa,e si maine o zi sau poate maine”
Ma bucur mult 🙂