fbpx

De 1 martie sărbătorim venirea primăverii. Noi. Unii. Nu și ei. Cei care au murit în Colectiv. Cei care au pierdut copii, prieteni, frați, rude dragi și oameni frumoși. 

Echipa de la “România furată” – Digi24 a pregătit o ediţie specială, dedicată victimelor incendiului din clubul Colectiv. Realizarea documentarului „Un minut şi o secundă” a înseamnat o muncă de echipă de câteva luni, zeci de mărturii, sute de ore de vizionare şi montaj. “Un minut şi o secundă” prezintă povestea din spatele dezastrului. Supravieţuitori, rude ale celor decedaţi la Colectiv, medici, poliţişti, procurori, oficialităţi ….

Să îi vezi pe Miluţă Flueraş și Adrian Albu, pe mama Ioanei și pe cea a lui Alexis, pe pompierii și pe medicii care au lucrat în seara aia … vorbind despre asta și plângând … E un documentar pe care trebuie să îl vedem toți, să nu uităm, să încercăm să îi demonstrăm mamei Ioanei că țara asta nu are ceva profund putred și că mai există speranță. Sau nu?

Am plâns incontrolabil. Mi-am amintit de toți. Prieteni dragi care acum nu mai sunt. Oameni frumoși care o să poarte pe piele, toată viața, mărturiile nopții de coșmar. Mulțumesc echipei Digi24 că nu ne lasă să uităm!

În România lucrurile nu vor mai fi nicicând la fel! 

Poate vrei să citești

One thought on “Colectiv – Un minut și o secundă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.