Despre “Lincoln” si “Hansel and Gretel, Witch Hunters”

Saptamana asta am inceput cu trei filme in avanpremiera, unul in fiecare zi. Astazi va voi scrie despre primele doua, unul pe care il recomand din toata inima si unul pe care nu prea l-am inteles.

O sa va spun de la inceput ca dupa ce vezi “Argo”, “Django Unchained” si “Mizerabilii” e cam greu sa iti placa un film care sa nu se ridice la nivelul lor. Si poate de aceea ai si niste asteptari ridicate si e mult mai greu sa accepti unele lucruri.

L-am descoperit pe omul “Lincoln”

“Lincoln” e un film istoric care arata un moment extrem de important din istoria Statelor Unite. Fie ca stii deja ce s-a intamplat atunci, sau nu, iti explica suficient de clar. Te transpune in perioada aceea si poti spune ca vazand acest film ai participat la o lectie de istorie. E o metoda mult mai buna de a invata, fata de nesfarsitele carti de istorie cu care ne luptam in liceu.

Insa nu este o capodopera si nu i-as da Oscarul pentru cel mai bun film. Nu dupa ce am vazut filmele de care va spuneam mai sus. Insa ceea ce trebuie sa recunosc e ca am descoperit un Lincoln uman, cald, cu principii, hotarat, un presedinte care stie sa isi impuna punctul de vedere cu argumente, care nu cedeaza si care poate sa planga. Iar faptul ca a abolit sclavia, este ceva ce pentru mine il ridica la un mare nivel (tocmai de aceea am adorat si “The Help” pentru ca ne demonstreaza ca culoarea pielii nu conteaza).

E un film de vazut, fie ca iti place istoria sau nu. Vei regasi multe elemente din politica zilelor noastre si vei vedea ca un film istoric nu trebuie sa fie neaparat un documentar.

Am vazut filmul alaturi de prietenii TVR 2,  care ma bucur mult ca au reinceput aceasta serie de evenimente!

Nu am inteles de ce “Hansel & Gretel: Witch Hunter” e asa

Nu prea auzisem nimic bun de filmul asta. Ba ca e prea sangeros, ca nu are legatura cu povestea pe care o stim noi, ca nu are sens sa fie facut chiar asa etc. Si cam asa e. Nu am inteles motivul pentru care au ales sa faca un film ciudat, sangeros, cu multe lupte in care actorii “simuleaza” si … cam atata.

Sunt genul de om care poate sa vada cel mai sangeros film, sa se uite la chestii cu vrajitoare si alte ciudatenii. Atata timp cat totul se leaga, povestea te atrage, are un sens si imaginile sunt frumoase. Aici o sa va recunosc ca numite elemente 3D sunt foarte bine realizate, de genul “wow”. Dar in rest … multa falsitate. Am auzit si termenul “dezastru cinematografic”. Nu stiu ce sa zic. Nu m-a speriat, nu m-a impresionat si la fiecare chestie la care unii, mai slabi de inger sau neobisnuiti cu asa ceva, se speriau, eu spuneam “wtf” sau radeam de prostia scenei.

Va plac rockul, vrajitoarele, senzatia de vanatoare prea usoara si poate povestea? Mergeti sa il vedeti.

Multumesc Cinema City si revin maine cu review-ul meu personal pentru “Silver Linings Playbook”.