fbpx

Donarea de sânge e un act de generozitate pe care doar 2% dintre români îl fac

O zi de miercuri. Aparent normală. Mă trezesc prea devreme pentru gusturile mele, plec spre Aviatorilor, mă urc în autocar și într-o oră ajung la destinație. Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploiești. Al doilea cel mai mare centru din țară, după cantitatea de sânge. Un loc de unde am plecat cu o mulțime de lecții și cu obiectivul de a spune tuturor să doneze sânge. Acum. Peste trei luni. Peste alte trei luni.

De ce? Pentru că doar 2% dintre români donează. Adică dintr-un grup de 100 de oameni, 2 dintre ei salvează vieți. Ceilalți ori nu pot, ori nu vor. Da, repet, nu vor. Pentru că dacă vrei se găsesc soluții. Urnele mobile sunt cele mai comune și, din fericire, cele mai apreciate.

Și totuși ce am căutat la Ploiești într-un centru cu peste 70 de ani de activitate? Am fost să o cunosc pe doamna dr Georgeta Hanganu. O poveste de om, un adevărat medic, un administrator cum rar întâlnești. Cu zâmbetul pe buze, obișnuită cu astfel de întâlniri, dornică să ne povestească tot, doamna director spune adevăruri dure și lecții pe care ne roagă să le dăm mai departe.

De citit

  • dacă nu poți dona, misiunea ta este să promovezi acest act de generozitate care salvează vieți
  • donează periodic și încurajează-i și pe ceilalți să facă asta (sunt anumite preparate sanguine care nu se pot prelua decât de la donatori periodici)
  • din păcate, oamenii nu fac acest gest de generozitate și se ascund în spatele unui necuraj pe care îl au în special cei care nu au donat niciodată
  • dacă nu ai timp și nu ai un centru în orașul tău, există colectă mobilă!
  • nu uita că donarea de sânge este despre o față frumoasă a oamenilor care salvează vieți
  • donarea nu este despre beneficiul donatorului ci despre ajutorul oferit comunității
  • din fericire, trăim într-o lume utopică, în care oamenii sunt generoși
  • donarea de sânge este unul din cele mai altruiste gesturi pe care poți să le faci în viața ta
  • sunt foarte mulți oameni care așteapă în spitale picătura salvatoare care poate să fie chiar a ta
  • oamenii nu trebuie să intre în spital și să aștepte sângele, ci sângele trebuie să fie în spital și să aștepte pacientul care are nevoie

De știut

  • sub 2% dintre români donează sânge
  • e foarte important să mănânci bine și să te hidratezi înainte de donare (în special dulce ca să ai glicemia ok)
  • evită totuși slănina, laptele, alcool-ul și cantitățile industriale de carne
  • se pare că există și beneficii medicale din acest act, pentru că nu mai faci așa de des accidente vasculare
  • din fericire, românii donează și fără tichetele de masă (în unele orașe s-a descoperit asta în perioada în care acestea au fost sistate)
  • e adevărat că 3% din sângele primit este rebut, nu poate să fie folosit, și vine în special de la oameni care au hepatita B sau C și nu știau
  • respectă primitorul și încearcă să nu te îmbeți înainte, chiar dacă îți este frică de ace! Crede-mă, o să simtă și el urmele beției tale!
  • o singură donație poate ajuta trei oameni diferiți
  • AB negativ este cel mai rar tip de sânge, îl are doar 1% din populația lumii (în România nu există nimeni, deocamdată)

De dat mai departe

Vodafone România este o companie de telecom. Care nu are, aparent, obligația să educe sau să se implice în societate. Și totuși o face. Alături de Asociația REACT, în cadrul programului “O șansă la viață”.

În 3 ani a investit 1 milion de euro în renovarea a 41 de centre de transfuzie sanguină din țară (cu accent pe traseul donatorului). Asta înseamnă că 400.000 de donatori au putut să salveze 830.000 de vieți într-un mediu propice.

Totul a început cu o auto-evaluare a fiecărui centru și o prioritizare a necesarului. Pe lângă faptul că spațiile arată acum impecabil, e important de reținut că acesta nu a fost un proiect de renovare și atâta. Ci, precum spune doamna Hanganu, a fost un proiect de reconstrucție a încrederii oamenilor în aceste centre.

Echipa medicală consideră că donarea trebuie să fie percepută ca o sărbătoare, ca un eveniment de suflet pe care îl faci pentru comunitate, iar devotamentul celor care o fac trebuie respectat și apreciat. De aceea se luptă an de an să facă rost de fonduri pentru cadouri, mici atenții, gustări și gesturi prin care să spună

MULȚUMESC!

14 iunie este ziua internațională a donatorului de sânge. Tare sper să facem o mare petrecere atunci și să putem spune toți că am oferit o șansă la viață celor care aveau nevoie de ea.

Urmărește și tu ce face Fundația Vodafone și uita să donezi!

Abonează-te la newsletter-ul meu pentru a primi săptămânal articolele publicate!



Sabina Cornovac

Content Creator & Social Media Manager din 2008

View all posts by Sabina Cornovac →

2 thoughts on “Donarea de sânge e un act de generozitate pe care doar 2% dintre români îl fac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.