fbpx

Facebook și ale sale memorii. După ce că îmi amintește zilnic ce am postat în aceeași zi în trecut, astăzi m-a felicitat pentru 11 ani de când mi-am făcut contul.

Recunosc că m-am mirat cum s-a nimerit să îmi fac contul de Facebook și să îmi deschid noul blog în același an, la interval de 3 luni și 18 zile. Și cum de am intrat pe marea rețea socială chiar în prima zi a lunii februarie, într-o vineri. Și în iunie, în același an, am intrat pe Twitter. Mare an a fost 2008.

Dacă ar fi să mă gândesc la tot ce am câștigat sau pierdut prin Facebook, ar fi o postare foarte lungă. E ca în viață, și cu bune și cu rele, era bine fără el dar acum e și mai bine. Ceva de genul. Însă voi încerca să enumăr câteva mai importante:

Plusuri

  • am cunoscut zeci, sute de oameni frumos din industrie, blogosfera, români sau străini
  • am învățat zilnic câteva ceva – și de bine și de rău
  • mi-am regăsit prieteni din copilărie și am reușit să ținem legătura indiferent unde suntem acum
  • mi-am promovat blogul și am câștigat o mulțime de cititori noi, în fiecare lună
  • mi-am transformat NewsFeed-ul într-o revistă a presei de unde aflu, aproape live, tot ce se întâmplă în viața prietenilor și amicilor și în lumea întreagă în domeniile care mă interesează
  • am primit ajutor oricând am avut nevoie pentru mine sau alții și am avut ocazia să mă implic în campanii umanitare și sociale pe care altfel nu le-aș fi descoperit
  • m-am apucat de alergat și de fasting datorită prietenilor care tot postau despre asta și m-au convins câte beneficii sociale, umane, medicale și personale are acest sport
  • am ajutat foarte mulți oameni profesional, oferindu-le serviciile mele sau consiliere pentru a folosi așa cum trebuie aceasta rețea socială, B2B sau B2C
  • am învățat să discern mult mai bine informația și să aleg doar ceea ce mă interesează cu adevărat
  • reușesc să comunic rapid și eficient, să aflu răspunsuri și să primesc recomandări de la oameni care conteaza
  • încă din 2008 am avut joburi care au implicat Facebook în foarte mare pare (uneori chiar 90%, acum doar cam 10%)

Minusuri

  • mi-am pierdut mult timp din viață cu scroll-ul, de plictiseală sau căutând ceva de făcut
  • am avut parte și de nebuni, psihopați, disperați, nesimțiți sau alte genuri de oameni de care nu scapi prea ușor
  • am descoperit uneori prea multe informații despre unii oameni, care nu mă interesau și pe care nu îmi doream să le aflu
  • am perioade când comunic mult mai puțin cu prietenii adevărați „in real life” pentru că oricum știu tot ce fac de pe Facebook și ei despre mine
  • dacă nu am grijă să fac curățenie constant, newsfeed-ul devine o aglomerație cruntă de lucruri care nu mă interesează

O să mă mai gândesc la minusuri, sunt convinsă că sunt mai multe, dar poate nu mi le-am amintit acum, le ignor sau pur și simplu nu îmi dau seama că sunt în categoria asta.

Mulțumesc Facebook pentru tot și la mulți ani contului personal și paginii blogului! Like ?

Abonează-te la newsletter-ul meu pentru a primi săptămânal articolele publicate!




Poate vrei să citești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.