fbpx

Emotii alaturi de Billy Costacurta si Daniele Massaro

E momentul sa inchei sirul de articole despre experienta de la Milano, oferita de Indesit, cu ocazia campaniei “Support your hero”. Si cum altfel, daca nu cu povestea mini-interviurilor cu Billy Costacurta si Daniele Massaro.

sabina_media

Dupa cum stiti deja, am fost acolo in calitate de blogger-jurnalist, alaturi de colegul Marius Matache. Am fost rugati sa ne alegem 2 legende cu care vrem sa ne intalnim pentru un scurt interviu si, in functie de programul lor, mie mi-au revenit Alessandro “Billy” Costacurta si Daniele Massaro.

Costacurta? Massaro?

Pentru cine nu stie cine sunt cei doi, sa facem o mica introducere:

Costacurta este castigator de 5 ori al Champions League si de 7 ori al titlului de campion In Italia. Este cunoscut drept un jucator de legenda al lui AC Milan, unde a jucat intre 1986 si 2007, disputand 663 de partide in tricoul rossonero.

Massaro a fost campion mondial cu Italia in 1982 si reprezinta si el o legenda de la AC Milan cu care a castigat de 2 ori UEFA Champions League, 3 Super-Cupe ale Europei, 2 Cupe Intercontinentale, 4 titluri de campion în Italia si doua Super-Cupe ale Italiei.

O sa va recunosc de la inceput ca nu stiam atatea detalii despre ei. A trebuit sa ma documentez si am apelat la prieteni pentru asta. Chiar daca sunt microbista si tin cu Steaua, nu inseamna ca stiu tot ce misca in fotbal si mai ales in perioada in care m-am nascut eu. Asa ca am asteptat cu mari emotii cele doua intalniri si cand a venit momentul … ei bine, am avut noroc.

sabina_massaro

Daniele Massaro: “Idolul meu este Hagi”

Primul interviu s-a desfasurat pe Terazza Martini, intr-un cadru special, de unde puteam sa vedem usor Il Duomo. Aveam emotii cu nemiluita, imi lasasem prietenii sa petreaca si am urcat pe terasa. Am verificat telefonul de 10 ori, am facut teste peste teste, am repetat intrebarile si am recitit tot ce imi scrisesem despre Daniele Massaro. Nu cred ca realizam prea bine ce fac, mai ales ca nu sunt jurnalist sportiv si imi era teama sa nu o dau in bara cu ceva.

Alaturi de jurnalistul francez Valery Brancaleoni, am luat loc la masa, insotiti de Massaro si iubita lui. I-am acordat intaietate lui Valery pentru ca avea mult mai multe intrebari pregatite. Mi-a furat multe si mie, dar asta e. Ei au vorbit in italiana si, in momentele alea, simteam ca nu mai stiu deloc engleza. Ma concentrasem asa de tare ca inteleg ce vorbesc, ca ma gandeam serios cum se spune “barbat” in engleza. Dupa un tir de 10 intrebari, a venit si randul meu.

sabina1_massaro

Cu zambetul pe buze si foarte vesel, m-a intrebat de unde sunt. Cum a auzit ca vin din Romania, a zambit si mai larg si l-am intrebat, curioasa de ce. “Imi amintesc cand am venit in Romania si era un ziar unde, pe prima pagina, apaream eu, cu o fotografie foarte mare, si presedintele tarii era mult mai jos, intr-o poza foarte mica.”. Povestea si radea cu lacrimi.

Nu avea sa ia parte a doua zi la campionat pentru ca urma sa participe la un eveniment caritabil, in calitate de PR Manager al AC Milan. Apreciaza foarte mult implicarea Indesit in organizarea unor astfel de intalniri cu fanii si spunea ca ii face mare placere sa participe la ele, de aceea a tinut sa fie prezent macar in prima zi.

L-am intrebat despre Social Media si a inceput imediat sa povesteasca cu mare placere. AC Milan este prima echipa din Italia, de o asemenea anvergura, care deschide un cont oficial de Twitter si de Facebook. Considera ca o astfel de comunicare cu fanii este obligatorie in zilele noastre si o gaseste chiar distractiva. In plus, el este ambasador al Milanului, si-a dorit sa lucreze pentru aceasta echipa si acum, dupa ce s-a retras din fotbal, pentru ca este echipa lui de suflet. Si atunci, acum, in calitate de PR Manager al echipei, face tot posibilul sa ii promoveze si nu are o problema sa se foloseasca de numele lui. Ii place sa faca asta si cand i s-a propus, a acceptat din prima.

Si totusi daca pe el il cauti pe Facebook, nu il gasesti. “Ma intereseaza foarte mult, am fost printre primii care au avut cont. Iar pe Twitter, nu ma descurc pentru ca eu joc fotbal, nu am foarte multa fantezie, nu pot sa scriu toata ziua acolo. Nu ma face sa empatizez, sunt prea sincer pentru cele 140 de caractere. In plus, imi place intimitatea mea si retelele sociale nu prea iti lasa viata privata in pace. Acum multi ani scriam zilnic pe Facebook, intre timp am renuntat pentru ca sunt prea multi Daniele Massaro pe internet.”

La un moment dat l-am intrebat ceva destul destul de curajos. Daca nu as stii nimic despre el si nu as vrea sa apelez la Google, ce mi-ar spune despre el? “Idolul meu este Hagi. E suficient? In plus, sunt un fost fotbalist, actual angajat la AC Milan, imi place foarte mult sa calatoresc, sa stau cu prietenii mei, sa joc golf in fiecare zi”. Vorbind despre trecerea de la fotbal la PR, mi-a spus ca si in calitate de fotbalist promova echipa, asa ca pentru el este acelasi lucru. Plus ca nu stie nimeni mai bine decat el de ce are nevoie AC Milan, toata lumea il cunoaste si pentru sponsori conteaza foarte mult, chiar daca nu are diploma in relatii publice. E suficient sa dea un telefon si sa spuna ca e Daniele Massaro si in 2 ore totul se rezolva.

Cea mai frumoasa zi din cariera lui? “Ziua in care am imbracat echipamentul AC Milan”. La final, mi-a reamintit ca joaca golf cu Raducioiu de la noi si am facut o poza impreuna, pe care mi-a trimis-o pe mail, chiar in momentul ala.

Billy Costacurta: “Milan is my life, my love, my soul”

A doua zi, dupa campionat, intr-o sala speciala, legendele de la Arsenal, AC Milan si Paris Saint Germain dadeau interviuri pe banda rulanta. Fiecare era inconjurat de aprox 10 jurnalisti din toate tarile si raspundeau la intrebari pe rand. M-am asezat cuminte in grupul pentru Billy Costacurta si emotiile m-au navalit iarasi. Eram pregatita cu steagul meu pentru autograf si cu aparatul foto ca sa importalizez momentul. Si a venit timpul.

“Sper sa ma opresc din jucat fotbal doar cand o sa mor. Iubesc acest sport si imi place sa fiu alaturi de prietenii mei. Sunt fericit sa fiu iarasi aici, pe San Siro, alaturi de acesti oameni frumosi. Ultima oara am fost aici acum 5 ani si deci este un sentiment frumos pentru mine. Reusesc sa ma concentrez ca acum multi ani si nimic nu ma poate opri.

costacurta

Nu stiu de ce iubirea pentru Milan este mai mare decat pentru alte echipe dar noi am avut parte aici de un tratament special, de antrenamente si diete personalizate. S-au ocupat si de live style-ul nostru. Asa ne-am unit, am facut o echipa omogena si am ajuns la performante inimaginabile.”

Vorbind despre cultura Milanului, ne-a spus ca “Milan este viata mea si cred ca toti jucatorii internationali simt asta“. Iar in timp ce echipele cauta jucatori tineri, el joaca fotbal la peste 40 de ani si crede ca asta tine de experienta, de cunoasterea miscarilor, de fairplay, de jocul in echipa si de iubirea pentru acei colegi. Recunoaste ca acum sunt mari probleme financiare la Milan ca si la alte echipe si e normal sa existe si astfel de moment dar asta nu inseamna ca ii va parasi.

Era normal sa il intreb si despre jucatorii romani pe care ii cunoaste si a raspuns aproape instant: Hagi, Mutu si Chivu care este “great person and good player”.

Astfel de momente sunt unice in viata si nu pot decat sa fiu recunoscatoare ca am avut parte de ele. Multumesc Indesit si voua, pentru ca doar cu ajutorul vostru am ajuns acolo!

Sabina Cornovac

Content Creator & Social Media Manager din 2008

View all posts by Sabina Cornovac →

7 thoughts on “Emotii alaturi de Billy Costacurta si Daniele Massaro

  1. Ma bucur ca ai avut aceasta ocazie!
    E important sa discuti cu astfel de oameni, pentru moral mai ales. Oameni care chiar au facut ceva, nu ce se promoveaza acum peste tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.