fbpx

Stateam in autobuz pe holul prea mic pentru aglomeratia specifica orei 9 dimineata. Pe 3 scaune, fata in fata, stateau o mama si cei doi copilasi ai ei.

overparenting

Mama. O femeie tanara, tunsa scurt, blonda, baietoasa, imbracata cam sexy spre vulgar, cu ceva sunci inestetice si cu un rucsac imens in spate. Fetita cea mare, curioasa, vorbareata, cuminte. Baietelul cel mic era tare timid, linistit si … fricos.

In tot autobuzul se auzea doar vocea mamei dand indicatii. Fa aia, nu fa cealalta, pune mana, tine-te, mananca, bea etc. In jur deja se vedeau persoane care nu mai rezistau mult timbrului deranjant. Dupa doar 2 statii, am auzit urmatorul dialog:

Mama: “Ia si mananca prajitura aia mai repede”

Baietelul: “O termin imediat, mami”

Mama: “Sterge-te la gura copile, nu asa, vezi la sora ta” (nu stiu ce gresea, ca se stergea bine)

Fata mare: “Il ajut eu, uite asa se face”

Mama: “Lasa-l, fata! Nu o sa faca nimic in viata daca il ajuti acum. Nu o sa stati mereu impreuna si eu o sa mor si nici sa se stearga la gura nu o sa stie”

In momentul acela o doamna a rugat-o sa vorbeasca mai incet si sa isi educe copilasii acasa, nu in autobuz. S-a lasat tacerea si se mai auzea doar cel mic plangand incet, parca si mai rusinat.

De ce ne place sa le dam ordine celor mici? De ce vrem sa ii facem de ras in public? De ce nu le spunem lucruri pozitive si incepem atatea propozitii cu “nu”?

Poate vrei să citești

6 thoughts on ““Nu o sa faca nimic in viata daca il ajuti acum”

  1. Pentru ca vrem sa fim parinti perfecti, cu copii perfecti, un fel de roboti care sa manance, sa doarma dupa program, sa fie cuminti, sa nu deranjeze, sa nu iasa in evidenta, pentru ca societatea are nevoie de roboti, nu de oameni care sunt ei insisi. Pentru ca suntem idioti, monser!

  2. Alesia se juca în fața blocului, eu stăteam pe bancă și citeam. Nu știu ce avea voie copilul ăla să facă. „Alesia, nu te da pe leagăn, nu alerga, hai din spatele băncii, stai dreaptă, nu vorbi cu doamna, lasă fluturele, lasă bățul, nu lua nuca, mergem acasă…” și au mers. „Hai odată că te pleznesc de nu te vezi”. Și au pleznit-o, și tatăl și bunica.

  3. Din experienta iti spun ca , desi vrem sau nu sa recunoastem, repetam comportamentul parintilor nostri. Si nu, nu e cliseu, crede-ma. Cel mai probabil acea mama a fost copilul-robot de care spunea si Geo. Unii copii deveniti parinti repara greselile trecutului(parintilor lor), altii nu concep sa fie altfel. Asa m-a crescut pe mine mama, asa ii cresc si eu pe ai mei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.