fbpx

Tu îți faci backup la smartphone?

Episodul 190 din mini-vlogul #3minutepezi – eu îmi fac backup la telefon pentru că mă ajută CelDrag. Dar un studiu Huawei arată că 75% dintre respondenți au făcut backup. Asta poate pentru că 65,92% dintre români și-au pierdut cel puțin o dată contactele, informațiile esențiale sau pozele din telefon 🙂

V-am pregătit un vlog cu mai multe detalii despre asta. Cel mai mult mă bucur că am avut ocazia să discut direct cu Alexandru Neacșu (Customer Service Manager) de la Huawei, imediat după workshop-ul Backup & Mobile Security. Vă invit să îl urmăriți și apoi să vedeți și informațiile suplimentare din acest articol.

Infograficul prezentat în cadrul evenimentului este unul care aduce câteva surprize plăcute atât pentru producător cât și pentru noi. Din cei peste 13.000 de respondenți, iată cine se protejează și cine nu:

  • 65,92% dintre români și-au pierdut cel puțin o dată contactele, informațiile esențiale sau pozele din telefon
  • 61% din pierderile de informații au fost cauzate de posesorii telefoanelor sau de defectarea dispozitivelor
  • 50% spun că și-au instalat un antivirus/ mobile security în telefon
  • 41% au declarat că cel puțin o dată în viață și-au pierdut sau le-a fost furat telefonul
  • tinerii sub 25 de ani (generația Z) au șanse de aproape două ori mai mari (30,74%) să își piardă telefonul față de cineva care are peste 35 de ani (18,71%) (generația X)
  • 73,68% dintre cei chestionați au spus că fac backup pozelor, contactelor și datelor pe care le au în telefoane
  • posesorii de flagship-uri (peste 3.000 de lei) sunt mai interesați să facă backup (85.31%), față de cei care au telefoane care costă sub 1.000 de lei (62,42%).
  • trei sferturi (75%) dintre români aleg să limiteze accesul persoanelor străine la telefonul lor, cea mai populară metodă fiind cea pe bază de amprentă (54%).
  • generația X preferă parolele (13,15%), generația Z PIN-ul format din 4 cifre (9,92%), în vreme ce millennials (26-34 de ani) aleg să își deblocheze telefonul cu ajutorul recunoașterii faciale (8,28%).

Noul flagship lansat toamna aceasta – Huawei Mate 20 Pro – vine echipat cu senzor de amprentă integrat în ecran și 3D Face Unlock cu Inteligență Artificială, care deblochează telefonul prin intermediul tehnologiei de analiză 3D în mai puțin de 0,6 secunde. Recunosc că eu mi-l doresc super tare din multe motive, printre care și ăsta.

De asemenea, Huawei oferă utilizatorilor soluții dedicate de Backup & Securitate cum ar fi: Phone Clone pentru transferarea datelor atunci când îți schimbi telefonul cu unul nou, Backup & Restore prin HiSuite cu ajutorul unui PC sau direct din telefon, cu salvarea datelor pe card sau în rețea. Mai mult de atât, Huawei oferă acces gratuit în Huawei Cloud unde pot fi salvate automat date importante precum contactele, fotografiile, dar și alte fișierele utile. Informațiile din Huawei Mobile Cloud pot fi sincronizate automat pe toate smartphone-urile Huawei, astfel că este ușor și rapid ca utilizatorii să acceseze Contactele, Fotografiile, Calendarul, Wi-Fi și Notițele folosind Huawei ID.

So, tu îți faci backup la smartphone?

P.S. uite info utile și la Octavian Palade 

Sabina Cornovac

Content Creator & Social Media Manager din 2008

View all posts by Sabina Cornovac →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.