
Astăzi, 20 mai 2019, s-a difuzat în România ultimul episod din Game of Thrones. O serie începută pe 18 aprilie 2011. 8 ani de poveste. Din care pentru mine au fost 4, pentru că am început să mă uit la el fix pe 20 mai 2015. Coincidențele astea …
Nu plănuiam să mă trezesc la 5 dimineața ca să văd ultimul episod. Dar așa a fost să fie. Erau deja spoilere pe net și am știut că nu voi rezista toată ziua. Nu pentru că sunt cea mai mare fană. Ci pentru că sunt o mega curioasă și vroiam să se termine o dată.
La 6:30 am închis televizorul și am plecat la muncă. Cum? Fericită. Mulțumită. Mi-a plăcut mult de tot finalul, nu mă așteptam la așa surprize plăcute. Dar știu deja că eu gândesc foarte diferit față de majoritatea, așa că sper să ne acceptăm părerile diferite.
Bine, se pare că lucrează deja la prequeluri și la un documentar care o să apară săptămâna viitoare, pe 26 mai, despre cum a fost făcut serialul. Pe lângă seriile de pe HBO Go din culise și dezvăluiri, care au fost mereu. Și pe lângă cele 2 cărți din serie pe care Martin încă nu le-a publicat.
Ce urmează?
Acum că s-a încheiat GOT, putem să ne facem timp pentru alte seriale. Am o listă de 100 de recomandări pe blog, o listă la care fac update de 5 ani și jumătate. Sper să vă fie de folos 🙂 O găsiți aici
Chiar acum eu mă uit la următoarele:
- The Rain – sezonul 2
- The Good Fight – sezonul 3
- Killing Eve – sezonul 2
- Catch-22 – sezonul 1
- Young Sheldon – sezonul 2
- The Handmaid’s Tale – urmează sezonul 3
- The Act – sezonul 1
- Victoria – sezonul 3
- She’s Gotta Have It – urmează sezonul 2
- Narcos Mexico – sezonul 1
- Dinasty – sezonul 2
Tu ce recomandări ai pentru mine? Le aștept cu drag în comentarii!
Lucifer! Ahhhh, love it! Sunt la sezonul 2.