Hai la SocialPedia 16 despre legătura dintre antreprenoriat și online

SocialPedia este un proiect educativ, pentru pasionații de digital, dezvoltat de Sabina Cornovac Online și Iulia Stănescu. Premiat la Webstock 2018, proiectul s-a transformat într-un eveniment lunar, unde oameni de succes din online împărtășesc secretele muncii din spatele ecranului.

✅ Vă așteptăm pe 14 ianuarie 2020, la ora 18:30, la Restaurant Monarh, pentru o ediție dedicată antreprenorilor care au crescut, sau nu, cu ajutorul online-ului. Împreună vom răspunde la întrebări precum:

  • Cum ajută și cum încurcă social media un antreprenor?
  • Ce lecții dure au învățat până acum invitații?
  • Cum faci diferența clară între brandul personal și brandul produsului tău?
  • Cum și cât ajută participarea la evenimente offline și concursuri din domeniu?

În prima parte vom avea o prezentare tip studiu de caz urmată, în a doua parte, de o dezbatere pe același subiect. Astfel, veți avea parte de și mai multă informație aplicată și sperăm că veți afla mai multe secrete pe care să le aplicați apoi.

#SPEAKERI

Răspunsul la toate întrebările voastre le aflăm împreună de la invitații SocialPedia 16: Ioana Dumitrache, Alexandru Neștian, Alexandru Dona și un invitat surpriză. 

? Ioana Dumitrache este antreprenor și influencer din 2006 când a urcat primul video pe Youtube, dintr-o joacă. Din 2011 activează în sfera de beauty a online-ului și consideră că cel mai mare talent al său este să-și transforme fiecare pasiune într-un job. Acum o găsiți și online și offline susținând workshop-uri de stil, motivație și machiaj sau lucrând pentru brandurile de haine și pantofi pe care le-a lansat. 

? Alexandru Neștian este Co-Founder & Manager iTUX. Antrenat pentru o carieră în IT, Alex a pornit pe drumul antreprenoriatului când a simțit că industria fashion îi ofertă oportunitatea să îmbine creativitatea cu inovația și dorința de a schimba modul în care bărbații relaționează cu ținutele elegante. În 2 ani, a pus pe picioare un start-up care-a câștigat cea mai mare competiție dedicată lor din România, Startarium PitchDay 2018, premiu care îi va finanța extinderea către un total de 5 orase. 

? Alex Dona este antreprenor cu spirit de lup liber de peste 23 de ani. Numele lui a fost legat de Times New Roman, dar din 2018 este cunoscut datorita turneului “Marketing Mindset”. Crede că niciun business nu mai poate exista fără comunicare și spune că banii nu îl motivează.

✅ Andrei Radu este, de 14 ani, organizatorul GPeC și Co-Founder TRUSTED.ro. Specialist în User Experience și E-Commerce, el oferă consultanță de specialitate în ceea ce privește piața de e-commerce din România și Europa de Est și oportunitățile de afaceri existente pe aceste piețe. De asemenea, Andrei este și trainer în zona de Usability și Customer Experience în e-commerce.

#PROGRAM

18:30-19:00 – bine ați venit

19:00 – 20:00 – prezentare Andrei Radu

20:00 – 20:30 – socializăm, facem poze și ne bucurăm de activările brandurilor

20:30 – 21:30 –  dezbatere

#INSCRIERI

La această ediție înscrierile sunt GRATUITE. Acest eveniment nu se va transmite live, deci e important să fiți acolo, pentru socializare!

✍ Vrei să vii alături de noi? Locurile sunt limitate, așa că înscrie-te repede în formularul de AICI

Participarea este gratuită și condiționată de completarea acestui formular ? Vei primi confirmare pe mail cel târziu luni, 13 ianuarie 2020!

Atenție: acest eveniment nu este unul tehnic, nu este un workshop de social media, nu este un curs.

Eveniment organizat de: Sabina Cornovac Online și Iulia Stanescu

Locație: Restaurant Monarh (Calea Plevnei nr 46-48, zona Eroilor, în spate la Opera Națională)

Parteneri: V1664 Blanc, Granini Romania, Somersby, Eisberg – Iubesc salatele, Bomboane BUCURIA – Magazin Exclusiv, Liliac

Parteneri media:  Șapte SeriIQads și IQool

Fotograf oficial: FotoWorld

Videograf: Pricope Bogdan

Vă mulțumim în avans pentru share-uri și pentru participarea alături de prieteni interesați de acest domeniu. Împreună putem învăța să iubim frumos social media ?

5 Comments

  1. Fulea

    particip la acest eveniment

  2. Cosmina

    Foarte tare acest proiect!
    Mi-ar plăcea să se țină în weekend aceste întâlniri , ca și cei din afara orașului să poată să participe. De preferat cred că ar fi vinerea sau sâmbăta .

    • Ai dreptate ca e o provocare asta. Insa cei din Bucuresti nu ar mai participa deloc. Dupa o saptamana de munca, de vineri pana duminica e timpul tau personal pentru relaxare si distractie, nu pentru conferinte. Am intrebat multa lume si nu ar mai veni decat foarte putini. Noi planuim sa plecam si in tara cu proiectul, insa pentru asta e nevoie de sponsori 🙂 Multumim mult pentru cuvintele frumoase

  3. Cosmina

    Mulțumesc și eu pt raspuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.