Lecții valoroase învățate din eșecuri profesionale la Fuckup Nights Bucharest XXII.

Radu Bălăceanu – cofondator LifeBox, Anca Amariei – cofondator Eka – Centrul Stării de Bine, Adela Pârvu – designer de interior & blogger și Angela Carp – jurnalist și creator digital, vor povesti cum au reușit să transforme eșecurile în lecții de viață esențiale în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Fuckup Nights Bucharest (FUN).

Evenimentul va avea loc joi, 22 august, începând cu ora 18:30, la BT Stup. Participarea este gratuită și se poate face prin înscriere pe platforma Stup, în limita locurilor disponibile.

Radu Bălăceanu, Anca Amariei, Adela Pârvu și Angela Carp vor discuta despre cum momentele dificile și eșecurile le-au modelat carierele, oferind participanților insight-uri valoroase și strategii pentru a transforma obstacolele în oportunități. Prezentările lor vor fi urmate de sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri, oferindu-le participanților ocazia de a interacționa direct.

Evenimentul va fi moderat de jurnalista Julia Nagy, cunoscută pentru experiența sa în radio și televiziune.

„Fuckup Nights este un mijloc de a trata anxietatea față de neprevăzut și de a transforma orice aparentă pierdere într-un câștig esențial. Fiecare eșec este o oportunitate de a învăța, de a crește și de a deveni mai puternici și mai rezilienți în fața provocărilor. Este important să privim eșecurile nu ca pe un capăt de drum, ci ca pe un pas necesar în călătoria noastră profesională și personală,” spune Diana Iosu, fondatoarea DiFine PR, organizatorul evenimentului.

Radu Bălăceanu este cofondator al LifeBox și CEO Partner la Not a Consultant. Radu a acumulat o vastă experiență în gestionarea corporațiilor multinaționale și în dezvoltarea de la start-up la scale-up și internaționalizare. Pentru Radu, lecția eșecului a fost cel mai bine definită de copiii săi: „Cu trei copii am avut multe ocazii să învăț de la ei. Fiecare dintre ei a învățat să meargă și în acest proces au căzut de nenumărate ori. Ce au făcut după fiecare căzătură? S-au ridicat mereu. Nu doar că au învățat să meargă, dar acum și aleargă și sar. Pentru mine eșecul este o oportunitate de a te ridica din nou și de a continua să alergi după ce ai învățat cum să-ți menții echilibrul.”

Anca Amariei este cofondator al Eka – Centrul Stării de Bine, primul spațiu din România care oferă servicii integrate de psihoterapie, wellbeing și dezvoltare personală. Anca este terapeut prin yoga, facilitator mindfulness și antrenor de respirație, având totodată si peste 15 ani de experiență în comunicare corporativă și de brand acumulată înainte de a deveni antreprenor. Pentru Anca, eșecul a însemnat confruntarea cu cele mai mari frici ale sale: „Eșecul se simte diferit când treci prin el față de cum îl percepi după ce l-ai depășit. După ce furtuna trece, eșecul poate deveni cel mai mare dar de creștere și ocazia perfectă de a stabili ce contează cu adevărat în viață.”

Adela Pârvu este un foarte cunoscut designer de interior, blogger, vlogger, scenograf și gazdă de emisiuni TV. Adela explorează adâncimile comportamentului uman și conexiunile dintre oameni, istorie, artă și tehnologie. Pentru Adela, eșecul reprezintă un element crucial în procesul de creștere: „Te poți pensiona de la job, dar nu și de la viață. Am convingerea că orice eșec în viața profesională trebuie privit cu detașare și obiectivitate, transformându-l într-o lecție valoroasă pentru viața noastră personală.”

Angela Carp este jurnalist și creator digital, fondatoarea proiectului online #NEWSWITHANGELA. Angela are o experiență vastă în domeniul jurnalismului și al comunicării digitale. Ea consideră că „de fiecare dată când accepți eșecul, ești cu un pas mai aproape de succes. Viața rareori este despre succes constant, marile realizări fiind adesea rezultatul unor numeroase încercări și greșeli.”

Fuckup Nights Bucharest face parte din seria de evenimente care au loc la nivel global, în 215 orașe din 62 de țări din întreaga lume. Evenimentele schimbă paradigma cu privire la eșecul profesional și se adresează, în egală măsură, micilor și marilor antreprenori, celor care lucrează în corporații, liber-profesioniștilor și studenților.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.