fbpx

Mâine mă apuc de sport. A 4-a oară!

Mi-am făcut bagajul. Știu perfect ce trebuie să conțină. Am mai trecut prin asta de o mulțime de ori. Prin prima zi de sport deja de 4 ori. Mâine e 5-a oară când încep.

exercitii de forta

O copiez pe mama. Probleme cu șoldurile, cu conformația corpului, pun ușor pe mine, sunt o leneșă și o gurmandă. Gata, am spus-o. Și totuși nu am fost niciodată plinuță, ci doar cu câteva kilograme în plus față de varianta care îmi place mie. Care nu e deloc schiloadă, stați liniștiți. Nu îmi doresc să mă reîntorc la 42kg și să mă rog de lift să mă sesizeze.

De ce scriu asta? Pentru că e important să fim sinceri cu noi și să nu renunțăm niciodată. Prima dată am fost la sală însoțită, de 3 ori pe săptămână, cam 7 ore în total, timp de 1 an. Rezultate? Uimitoare. A doua oară la fel. A treia oară m-am apucat de alergat cu gașca 321sport, datorită lui Radu Restivan. A fost salvarea mea și momentul când m-am regăsit pentru prima dată într-un sport. Am alergat pe furtună, pe zăpadă, pe caniculă, în orice condiții. Rezultate? 20 de medalii și 16kg în minus. Am făcut bronșiectazie și am primit interzis sport afară iarna. A 4a oară a venit primăvara, m-am reapucat și lenea a învins. Că dacă zic lipsă de timp mă mint singură. Când vrei îți faci mereu timp pentru ce este important. 2-4 ore pe săptămână? Mi-ar fi rușine să spun că nu am timp!

Ce aduce nou 2017?

Mai mult mers pe bicicletă! M-am îndrăgostit de ea, abia aștept să învăț mai bine și să mă înscriu și la cîteva concursuri de duatlon, triatlon, ștafetă etc. Amatori. Mă ajută Alex Grecu cu siguranță.

Vreau să învăț să înot. Doar cât să supraviețuiesc și să mă simt mai liberă în apă. Sunt ok, mă poți lăsa singură, înaintez ceva, dar doar din instict. Mi-am cumpărat deja costum, doar să mă apuc mai lipsește.

Mă reîntorc la sală. De data asta la un antrenor personal care să nu mă lase singură printre aparate întrebându-mă mereu “Ce fac prima dată? Cu ce încep? În ce ordine? Cu ce greutate? E bine? Fac corect? Gata? Mai trebuie? Pt rezistență ce e?” și care să aibă timp cu adevărat de mine. L-am ales pe Iulian Dinu prin recomandări și pentru că e foarte aproape de casă, practic fac 5 minute până la el. O să fie greu că e cu program strict, nu mă pot duce când vreau eu, dar o să mă ajute să mă organizez mai bine.

Din primăvară revin la alergat, doar să mă lase medicul. Obiectivul? Reîntâlnirea cu familia mea 321sport și primul maraton din viața mea, la Brașov, pe 21 mai. Apoi un duatlon singură, ștafetă la un triatlon și ștafetă la maratonul din București. Asta mă ajută pe mine, obiectivele clare.

Și mai mare grijă la alimentație. Nu recomand nimănui să renunțe complet la anumite plăceri. E important să ți le faci cu cap și să muncești ca să le meriți. Nu să poftești continuu și să îți faci rău.

Ce vreau de la mine? Nu vreau să slăbesc X nr de kilograme. Vreau să mă remodelez, să învăț să nu mă mai dau bătută și să rămân constantă, să mă simt bine cu mine, să mă plac și, dacă se poate, să le insuflu și altora dragostea pentru sport.

Nu voi scrie numai despre asta și nu voi umple Facebook-ul de activitățile mele sportive. Dar vă voi reaminti periodic ce înseamnă să te apuci de sport pentru că altcineva ți-a demonstrat că se poate, chiar și printr-un check-in!

Sabina Cornovac

Content Creator & Social Media Manager din 2008

View all posts by Sabina Cornovac →

2 thoughts on “Mâine mă apuc de sport. A 4-a oară!

  1. Sportul este esential. Trebuie promovat. Deoaree este necesar sa ne dezvoltam musculatura pentru a nu avea probleme diverse. Stiu foarte multi oameni tineri cu diferite discopatii si hernii de disc etc. Petrecem mult timp la birou, trebuie sa ne pregatim organismul pentru ca mai tarziu sa ne fie bine. Asa ca pune cat mai multe postari despre sport, pentru ca este vorba despre sanatate, nu despre un moft.
    PS. Ma bucur sa citesc postari de acest fel si mult succes cu PA, eu vreau sa devin unul si sa am doua trei ore/saptamana, nu mai mult,dar chiar cred in beneficiile miscarii.

  2. Alex Grecu răspunde prezent :)) Abia aștept să ieșim cu bicicleta și îmi doresc tare mult să mergem și la un concurs ușor de mtb 😉 în primăvară începem antrenamentele 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.