Tin minte ca imi spunea mama mereu „Dupa prea mult ras, vine plansul”. Imi pare rau sa recunosc ca de multe ori a avut dreptate. Dupa cele mai fericite momente din viata mea, mereu au urmat unele triste. Asa e pentru oricine nu?
Nu ma astept sa mi se intample asa puternic si la o piesa de teatru. Am fost aseara la „Straini in noapte” cu Florin Piersic si Medeea Marinescu. Imi doream sa vad spectacolul asta de mult timp, pentru omul Piersic. Eram foarte curioasa cum e ca actor, acolo, la 2 pasi de tine. Nu m-a dezamagit deloc!
A iesit la inceput, a vorbit jumatate de ora despre inchisul telefoanelor (si totusi au sunat in sala, rusine!) si apoi a inceput. Nu va voi spune ce si cum se intampla pentru ca merita sa vedeti piesa asta! Recunosc ca pentru cam jumatate de ora am zis ca e doar un dialog reusit si atata tot, nu gaseam jocul actoricesc. Dupa cam o ora … totul s-a schimbat.
Am inceput sa radem cu lacrimi. Doi actori care umplu scena care care fac o sala intreaga de la Teatrul Tineretului (a fost sala arhiplina) sa rada. Aplaudam foarte des, ii intrerupeam cu aclame … O bucurie de spectacol. Pana cand … s-a lasat linistea. Nu va voi spune ce s-a intamplat dar am inceput sa plangem … in special eu. Nu m-am putut opri. Tremuram si plangeam necontrolat. Nu ma puteam controla. Pentru ca aceea scena de la final este cea pe care mi-am dorit toata viata sa o am! Atata va spun!
La final, am avut nevoie de cateva momente de liniste dar … am facut ceva pentru prima data in viata mea. Am vazut usa spre camera actorilor si scena, am intrat chiar daca era interzis, m-am pus la usa maestrului impreuna cu alte persoane. Nu stiu ce vroiam, sa ii spun de ce plang, sa il vad, sa ii multumesc, sa il felicit.
A venit, a salutat, a strans mainile, a glumit, nu a vorbit mult pentru ca era foarte emotionat. M-a vazut, mi-a pupat mana, i-am spus cateva cuvinte la ureche (nu vi le spun pentru a nu strica piesa), m-a sarutat pe obraji si mi-a tinut mana. Tremuram, plangeam si eram fermecata de omul Florin Piersic. Nu va pot exprima in cuvinte ce am simtit atunci.
Am plecat socata de curajul de a merge acolo sa il cunosc, cu numarul lui de telefon si cu un mare zambet pe buze. Sa mergeti sa vedeti piesa! Am inteles ca mai e pe 26 noiembrie si 11 decembrie iar aceasta a fost deschiderea stagiunii si reprezentatia cu numarul 250!
Cu exceptia cazului in care viata ta e formata numai din ras, atunci mereu dupa ras vine plansul. Mama ta are dreptate si ar fi avut la fel de multa dreptate daca ar fi spus ca dupa vara vine toamna.
Cand piesa va ajunge iar in Ploiesti o sa iau bilete 🙂
Buna, Sabina, m.a convins si intrigat review.ul tau 🙂 cum ai luat bilete? Incerc si pe google si sa intru pe site ul Teatrului Tineretului si nu gasesc. Multumesc!
Buna, articolul e vechi de 2 ani cred, e posibil ca spectacolul sa nu se mai joace …
Pingback: Interviu si #selfie cu Vlad Ivanov - Sabina Cornovac Blog