Am urmărit toată gala Oscarurilor 2016, am făcut noapte albă și am notat, live, câștigătorii. Am observat nebunia cu Leonardo DiCaprio și modul în care prea mulți au uitat de Ennio Morricone.
Am ales fotografia aceasta de pe 9gang pentru că mi s-a părut admirabil că fix ei și-au amintit și l-au felicitat public pe marele compozitor. Și pentru că se vorbește peste tot de Leo și de faptul că au trecut atâția ani și merita și toată lumea își dorea asta pentru el. Dar oare câți știu povestea din spatele premiului obținut în aceeași seară de Morricone?
Compozitorul italian Ennio Morricone a câștigat Oscarul pentru ”Cea mai bună coloană sonoră” în ”The Hateful Eight”. Maestrul de 87 de ani a fost nominalizat până acum de cinci ori, însă nu a câștigat niciodată statueta. Doar în 2007 a primit un premiu onorific pentru întreaga sa carieră.
Din fericire a câștigat, pentru aceeași coloană sonoră, și un Glob de Aur și un premiu BAFTA. Asta după ce inițial refuzase să compună muzica pentru western-ul lui Quentin Tarantino.
Maestrul a început să compună la vârsta de 6 ani și a realizat muzica pentru 500 de filme până acum. Rețeta succesului: „Când intri într-un film, muzica bate la ușă, ea trebuie să pregătească spectatorul și să iasă fără să trântească ușa, în vârful picioarelor”.
Deci, să vorbim mai mult despre Morricone și mai puțin despre DiCaprio!


Poate ar trebui sa si mentionezi cateva dintre filmele pentru care a lucrat: The Good, the bad and the ugly, Once upon a time in America, La piovra, The bird with the crystal plumage, The thing, The mission, The Untouchables, Cinema Paradiso, Legend of 1900, Malena, White dog etc… Pe toate ti le recomand.
Daca tot zici sa vorbim, pai sa vorbim cum trebuie, nu doar 2 vorbe,
Stiu toate aceste filme la care a lucrat, insa nu am dormit sa fac un articol biografie ci doar sa le aduc aminte oamenilor ca exista acest om minunat. Multumesc mult pentru recomandari
Cu placere.