Indiferent de varsta la care suntem, trebuie sa invatam sa le multumim parintilor pentru ca ne-au dat viata, ne-au crescut asa cum au putut si ne-au invatat sa traim.
Sunt parinti si parinti. Unii mai buni, altii violenti, unii atenti, altii mai nepasatori, unii foarte implicati, altii care te lasa liber, unii care abia te lasa sa pleci de acasa si altii care nu stiu cum sa se mai mandreasca cu tine. Se spune ca de la o anumita varsta incolo, rolurile se inverseaza si noi devenim parintii parintilor care ne-au dat viata.
Iar multumirile pentru asta se pot manifesta in multe moduri:
– verbal, sa le spunem din cand in cand cat de mult conteaza pentru noi
– prin fapte, mici gesturi care conteaza
– devenind ceva in viata si oferindu-le motive sa se mandreasca
– ajutandu-i si oferindu-le ajutor atunci cand au nevoie
– fiind acolo, la batranete, sa le dam „apa cu furculita” (asta e vorba mamei mele si imi place la nebunie).
Acum cateva zile, am vazut la Auras un alt mod de a spune multumesc parintilor. Nu e ceva complicat, toata lumea o poate face, dar iata ca cineva s-a gandit la asta si i-a iesit foarte bine.
Simplu, dar de efect si iata-l cum a ajuns sa il laude o lume intreaga. Nu am tata, dar mamei ii multumesc pentru ceea ce sunt azi!
