Am așteptat o viață să scriu propoziția din titlul. Da, am găsit casă! Și ne-am și mutat între timp, dar zic să o luăm ușor, nu? Am zis că vă voi povesti aici aventura noastră și mă țin de promisiune!
La 16 ani am plecat de acasă. De atunci ori am stat pe la rude, ori în chirie. M-am mutat de aproximativ 13 ori în total și mereu am sperat să îmi cumpăr ceva alături de persoana iubită. Nu știu cum sunt alții, dar fiecare lună în care am plătit chirie m-a frustrat foarte mult, simțind că arunc cu banii. Nu știu să explic mai bine. Nu mă simțeam acasă, nu puteam personaliza nimic, nu puteam să îmi fac planuri pe termen lung acolo.

Până în mai anul acesta nu visam să am vreodată în viața mea casă. Casă adică cu parter, etaj, ceva curte etc. Nu apartament. Mereu am considerat că e un vis, că nu se poate realiza, că nu îmi voi permite.
Totul s-a schimbat în momentul în care ne-am pus la masă, am discutat despre ce venituri avem, ce economii deține fiecare, cât suntem dispuși să dăm pe o casă și ce rată putem susține pe o perioadă lungă de timp. Apoi v-am întrebat și pe voi ce ați alege dacă ați putea, iar concluziile celor 178 de comentarii pe Facebook și 242 de voturi pe Linkedin sunt AICI.
Cum o luăm? Prin credit ipotecar. Cu cine? Cu BCR, așa cum am anunțat deja, banca cu care eu am o colaborare de succes de peste 2 ani de zile și care m-a convins prin serviciile sale și, mai ales, prin modul în care consultanții din sucursale au comunicat cu noi. Primul pas a fost analiza financiară și v-am povestit totul despre ea AICI.
Ce ne-am dorit de la CasaDragă?
- să fie în București neapărat
- obligatoriu foarte aproape de metrou pentru că nu avem nici carnet, nici mașină (deocamdată)
- buget de până în 150k euro
- într-o zonă unde sigur nu o să apară blocuri pe lângă casă (verifici autorizațiile de construcție din zonă)
- într-o zonă recomandată de prieteni care locuiesc deja acolo
- să aibă aproape piață, magazine, spital, școală etc
- să fie la gri pentru ca noi să alegem finisajele, să o mobilăm și gata
- ceva curte, cât de mică, dar să fie
11 mai 2020
Aceasta este ziua în care am făcut tabelul în Drive și am început să punem link-uri de pe imobiliare. Link cu link, pus, șters, notat observații, analizate zone și prețuri, argumentat, vizionat etc. O aventură pe care cei care au trecut prin asta o înțeleg perfect.
La 90% din link-uri găseam ceva greșit, ori eu ori CelDrag. Prea scumpă, mică, departe, trebuie băgați mulți bani în renovare, nu e acolo, e înconjurată de blocuri, e în zonă rău famată, e pe o stradă foarte aglomerată, e la 20-30 minute de metrou, nu are spital și școli aproape etc. De toate. Având experiența anilor de căutat chirii, am putut să observ unele lucruri mult mai ușor și astfel am scăpat de vizionări fără sens.
Cel mai mult ne-a ajutat să sunăm acolo unde aveam întrebări și să nu presupunem nimic. Știți clasicele “e la 5 minute de metrou” care înseamnă “e la 5 minute cu mașina, doar când e liber traficul”. Sau “e aproape de metroul Dimitrie Leonida” care înseamnă “e undeva prin centrul comunei Berceni”. Și astea sunt doar 2 exemple.
Am vizionat în total cam 3-4 case și am mai umblat multe ore prin cam 3-4 cartiere pe care le-am ales alături de prieteni care deja locuiau acolo.

12 iunie 2020
Aceasta este ziua în care am spus DA la casa noastră. CasaDragă. Și am făcut poza aceasta ca să fie acolo la album.
Da, ați citit bine. În fix 33 de zile de căutare noi am găsit ce căutam. În condițiile în care, sincer, eram pregătiți pentru peste 6 luni de căutat. Aveam exemple în jur și de 1 an de zile.
Cum am făcut? De ce așa repede? Pentru că așa a fost să fie. Nu am premeditat asta, nu ne-am făcut speranțe să găsim în puțin peste o lună.
Am avut prieteni care ne-au certat că ne-am grăbit. Subliniez și aici. Nu ne-am grăbit. Nu regretăm decizia, nu ne-am pripit. Am ales o casă care corespundea cel mai mult cu dorințele noastre pe care le-am și enumerat mai sus aici.
Așa cum, sper, veți înțelege, nu voi oferi detalii prea intime legate de partea financiară sau de locație. Nu sunt genul. Nu mi se pare normal. Nu vor exista online nici fotografii cu toată casa, cu detalii prea personale, cu toată strada etc. Nici pe voi nu vă sfătuiesc să puneți online toate aceste informații, internetul e mult mai puțin safe decât am crede noi.
Mai jos aveți câteva fotografii de pe șantier, cu prima pizza acasă, primele flori, prima vizită în Ikea (din cele 10000000), prima fotografie din mansardă, curtea noastră, prima dată când am strâns buruienile din curte etc.
11 septembrie 2020
Ne-am mutat în mod oficial. Am dormit prima dată la noi acasă. A trecut aproape o lună de atunci și, ușor-ușor, ne obișnuim cu faptul că suntem la noi acasă, în sfârșit.
Ce pot să vă spun despre CasaDragă?
- este aproape de metroul Dimitrie Leonida, în sectorul 4, București
- are parter, etajul 1 și mansardă
- are o curte mică în față și încă una mică în spate
- am găsit-o la gri și am ales noi finisajele
- este mobilată deja aproape 70-80%
- suntem deja de 4 luni în șantier și mai avem de muncă
- avem cei mai mișto vecini de pe planeta asta, cu care ne simțim deja ca într-o mare familie
Așa cum am promis deja voi reveni cu detalii despre credit, sfaturi de căutat casă, lecții pe care le-am învățat, economii și altele. Totul din dorința de a face o serie de articole care chiar să vă ajute, pe voi sau pe cei dragi, în momentul în care veți decide să faceți acest pas.
Până atunci, vă salut cu drag de la noul meu birou și vă invit să citiți și celelalte articole din serie
Felicitari si succes in “impodobirea ei” ??
Aștept cu interes noile detalii 😀
Felicitări! Să vă bucurați pe deplin de ea. Noi nu am găsit în 2014 casă în zonă, așa că am ales apartament, de care suntem foarte încântați.
Ma bucur enorm pentru aceste vesti, buburuzo. Te inteleg perfect, jur ca ma identific 100% cu tot ce ai scris in prima parte a articolului. Inca nu am facut cu Aly marele pas pentru creditul de casa, dar visam ca in curand sa ni se intample si noua exact acelasi lucru care ti s-a indeplinit tie si lui Edi. Mai sunt doar cateva hopuri de trecut, dar ajungem si noi acolo. In rest sa va bucurati 1000 de ani de casuta voastra frumoasa. Multe, multe imbratisari. 🙂