Cand am vazut poza asta, mi-au dat lacrimile. Nu cred ca e ceva ce am putea spune. Sau poate sunt prea multe de spus. E alegerea fiecaruia pana la urma.
Eu pot sa spun ca imi este rusine: ca nu i-am urmarit suficient, ca nu le-am vazut toate filmele, ca nu am platiti bilete la toate piesele lor de teatru. Si imi este rusine de oamenii care au profitat de moartea lor si au tabloidizat un moment greu!
Dumnezeu sa ii odihneasca si nu putem decat sa speram ca se vor mai naste oameni ca ei!
Am un sentiment de caldura interioara si de multumire profunda pentru parintii mei, caci datorita lor stiu cum ii cheama pe fiecare dintre cei de mai sus. Le stiu creatiile, le-am urmarit scenetele, piesele, filmele, emisiunile tv in care apareau. O tara fara statui este o tara fara viitor. Scoate oamenii de teatru si de film dintre anii ’50-2012 din poze, si peretii culturii romane din acesti ani vor ramane aproape goi.
Nu degeaba suntem noi doi prieteni 🙂
Frumos spus, Sabina. Odihnească-se în pace ei, trăi-vom în pace noi.
Sabina, nu ai de ce sa te simti vinovata, probabil ti-ai folosit timpul liber intr-un alt mod.