Astazi o sa va spun o mica poveste despre un cadou extrem de important pentru mine. Nu pentru ce era sau care ii era valoarea, ci pentru modul in care mi-a fost oferit.
Imi amintesc ca atunci cand eram mica imi doream sa primesc un cadou la ocazii, indiferent de cat de mare sau mic era. Asa sunt si acum. Nu prea accept scuze de genul “nu am avut bani”, “meritai mai mult”, “nu am gasit”, “nu am stiut ce sa iau”. Toata copilaria i-am demonstrat mamei mele ca poate sa imi ia un cadou cu 2-3 lei (valoarea banilor de acum) si conteaza ca mi-l face din suflet. Apoi, cand am crescut, mi-am invatat prietenii la fel. Cand nu aveam bani eu, compuneam scrisori, desenam, ieseam in parc sa ne plimbam, inventam un cantecel dedicatie, luam un fruct si il desenam haios etc. Sunt atatea moduri de a face un cadou atunci cand nu ai bani.
Acum sa va spun povestea. Aveam 14 ani si stiam ca voi primi un cadou de la “tatal” meu (nu am tata adevarat, dupa cum stiti). A durat o ora sa il descopar. Am intrat in casa si am vazut sageti pe pereti. “Mergi in dormitor”, “Cauta sub pat”, “Ai ajuns aici, mergi sub a doua masa de la stanga” etc. Asa m-a chinuit o ora intreaga. L-am gasit intr-un final pe masina de spalat din baie.
Acolo era o cutie mareeeee de tot de carton. Am desfacut-o si am dat de alta cutie. Si alta. Si alta. Toate invelite in ziare si cu mici fructe si dulciuri printre cartoane. Au fost in total 20 de cutii, una in alta. Ma bucuram ca un copil mic tot desfacand. Deja nu mai conta cadoul pentru ca momentul fusese extrem de bine ales si construit. Inca 15 minute de desfacut ziare si cutii. Finalul a fost un ceas de mana superb, pe care il am si acum. L-am adorat din prima clipa si m-am gandit cat a muncit “tata” sa faca toata aceea poveste frumoasa.
Si pentru vine Craciunul si bijuteriile sunt cele mai bune prietene ale femeilor, va spun, dragi barbati, ca nu conteaza valoarea ei cat modul in care o oferiti si povestea in care imbracati momentul. Tineti minte mereu ca gestul este mult mai important decat cadoul in sine.
Vreti sa vedeti genul de poveste care poate invalui o bijuterie bine aleasa? Iata un exemplu, aproape perfect, as putea spune:
Sticla “de gheata” topita in flacara focului se transforma intr-o picatura multicolora, apoi ia forma…o noua viata! Fiecare perla este unica fiind modelata manual cu daruire de maestri nostri sticlari dupa vechi tehnici venetiene. Eleganta argintului alaturi de stralucirea sticlei de Murano se contopesc intr-o colectie creata cu multa pasiune de designerul nostru Lilia Cebotari, o colectie ce va va vraji purtandu-va prin “Lumea Millefiori!“.
Pentru ca da, fiecare bijuterie are o poveste a ei, spusa de producatori sau de cel/cea care o ofera! Catalogul Millefiori poate fi consultat aici. Sunt curioasa ce model va place voua cel mai mult :)?
Mie imi place sa primesc cadouri cam in aceeasi masura in care imi place sa si fac cadouri.dar cel mai mult imi plac cadourile intr-o relatie.de la ea ptr el si invers.uneori nu e nevoie de ceva scump ca sa te faca fericit/fericita..
Povestea ta este încântătoare, o așa poveste se merită și cred că multe domnișoare sunt de acord cu mine.
Multumesc mult 🙂 Am scris despre ea abia acum dar cred ca mai bine acum decat niciodata 🙂
Aceasi problema am avut-o si eu practic, erau momente cand pur si simplu imi dorea lucruri ce nu putea fi cumparate, putin atentie din partea cuiva, putina fericire, un zambet doua, putin liniste.
Am avut o perioda in care faceam cinste catorva persoane care le consideram prietene, pentru ca era ziua mea, le intrebam ce doreau pentru a le face cinste.
Iar cand venea ziua lor practic nu era nici o magie, se dadeau disparuti, cica nu am bani si altele…
Mie nu-mi place sa primesc cadouri, sunt asa de pe la 9 ani. Imi place sa fiu individualist, nu sa-mi las personalitatea modelata prin prisma cadourilor facute de altii, conform gusturilor lor. In schimb, ma pricep la facut cadouri altora 😛