Povesti din tren

Sunt in tren, pe drum spre Bran. Pregatita, cred, de tabara din „Tara lui Andrei„. Sau cel putin cu dorinta de a ma relaxa si de a uita de toate problemele cu ajutorul celor mici.

Imi place sa merg cu trenul. Mai mult insotita decat singura, dar e ok si asa. Nu daca e un personal imputit ci ceva mai curat si simplu. Ma uit pe geam, vad tara noastra frumoasa, ascult povesti, analizez oameni, ma intorc cu povesti. E o experienta pe care as repeta-o cam o data la 1-2 luni.

Pentru aceasta calatorie mi-am luat bilet dus-intors online. M-am descurcat foarte bine, nu am nimic de reprosat. Dupa ce l-am luat, m-am trezit ca trebuie sa ma intorc cu cateva ore mai devreme. Na problema. Nu mergea online sa schimb biletul, asa ca am sunat la CFR. Am dat de cea mai amabila doamna care a stat cu mine 10 minute la telefon tot incercand sa ma ajute. Am ajuns la concluzia ca trebuie sa fac drumul dus, sa intru tot online in contul meu si sa modific ce am nevoie (cu o mica pierdere de bani). Deci se poate …

Am ajuns la tren cu 15 minute inainte. In gara o aglomeratie de nedescris, zici ca pleaca toata lumea undeva, fix in joia asta. Am urcat in tren si prima problema s-a si ivit: fix langa mine e o doamna cu un copil de 3 ani. I-au spus sa nu ii cumpere si celui mic bilet si acum nu are unde sa stea. Daca nu e aglomerat, se merge la buna credinta a omului si ii gaseste un scaun si lui. Daca e plin, ca acum, sta cu el in brate. Asa ca eu deocamdata stau in alta parte si sper sa nu ma dea nimeni la o parte. Am un laptop in priza deci nu ar fi placut sa ma deplasez de aici. Plus ca mai sunt 2 ore de drum.

Pe de alta parte, numai oameni frumosi in jurul meu:

– o doamna citeste „Culoarea sentimentelor” … va dati seama cat de tare am zambit

– cel mic tot intreaba „Cand ajungem la munte, mama? Tot la 12 fara 10? De ce nu mai devreme?”

– un cersetor a trecut o singura data, a salutat doar, a primit biscuiti de la copil si a vrut sa ii dea o bucata de paine celui mic inapoi (mama a refuzat … normal)

– doi portughezi se duc la munte la noi si vor sa ajunga cat mai sus si spun ca sunt a treia oara la noi in tara (noroc ca inteleg portugheza)

– doamna controlor se plange de cei care o conduc si de cati ani si-a pierdut in tren dar le zambeste tuturor si face glume bune

– cel mic a inceput sa ii cante fara oprire mamei „te iubesc” si tot vagonul zambeste

Am ajuns la Sinaia, am fost contactata de cel care ma ia din gara din Brasov, se face din ce in ce mai frig, merg cu spatele si sigur se va resimti la durerea de cap dar asta e 🙂

Eu continui sa scriu pe blog, sa raspund la mailuri si sa pierd timpul pana ajung.