fbpx

Iar m-am reapucat de sport și de mici competiții

E a suta oară când mă reapuc de sport. Contează că insist, nu? Da, ce să zic, m-am lăsat de 100 ori și m-am reapucat de tot atâtea ori. Important e că aleg să nu stau acasă pe canapea și să accept că m-am îngrășat sau că mi-am ieșit din formă. 

Anul acesta este diferit. Nu știu de ce. Sunt mai hotărâtă decât oricând și de la faza în care nu mergeam la sală nici vis-a-vis de mine, acum fac 40-45 de minute până acolo și reușesc să fiu constantă. Asta mă face mai fericită, mai nebună, mai vioaie, mai energică și mai sănătoasă, sper. Numai al meu ce e disperat că zici că sunt în priză mereu.

triathlon

Mai țineți minte Titans Triathlon de anul trecut? Când v-am povestit pe blog că am terminat pe primul loc din coadă? Ce poveste mișto, râd și acum. De cum am crezut că l-am pierdut pe înotător, de cum făceam mișto la preluarea ștafetei că se termină tot și noi nu mai alergăm, de cum m-am bucurat că am terminat. Eram mai puțin antrenată decât sunt acum și m-am mișcat cam în reluare. Ăsta e adevărul, ce să fac acum?

Eee, anul trecut spuneam că ne vedem în 2018. Și am avut gura aurită că iată că mergem iar. Cine mergem? Cum adică? Noi, eu cu voi. Cititorii SabinaCornovac.ro. Păi nu vă iau eu cu mine? Când? În weekend acum, duminică dimineața! Dar stați puțin să vă spun câteva detalii înainte:

Data: 23-24 iunie 2018

Locație: Parcul IOR din București, în spate la Park Lake

Competiția la care particip eu: Ștafeta supersprint (400 m inot – 10 km ciclism si 2.5 km alergare)

Partener principal: Campofrio

Vestea cea mare?

Anul acesta s-a pus în joc un premiu substanțial, de 3.000 de euro oferit de Campofrio, partenerul oficial al Titans Triathlon, pentru echipele corporate care câștigă la categoria lor (masculin, feminin si mixt). Bă băiatule, 1000 euro de căciulă? Pt 2.5km alergare? Pomană curată, nebun cine nu se bagă.

Atenție, înscrierile se fac AICI sau AICI până pe 21 iunie, adică până joi inclusiv! Deci strânge echipa repede!

Pentru cei care sunt super pregătiți și mult mai cuminți decât mine, există și probe de triathlon full, sprint individual sau olimpic individual (750 sau 1500 înot, 20 sau 40km ciclism și 5 sau 10 km alergare). Nici copilașii nu au fost uitați, la ei se poate merge de la 9 la 19 ani cu probe de la 200m înot la 5km alergare.

Sfaturi pentru cei care vor merge?

  • să vă distrați de 1000 de ori
  • să mâncați ceva înainte, dar ușor, poate un baton proteic, poate un iaurt, o banană, cu o oră înainte de competiție
  • să încercați să fiți pe aceeași lungime de undă (e nasol când 1 vrea să câștige și ceilalți 2 au venit la plimbare)
  • să veniți din timp la eveniment ca să vă bucurați de tot ce au pregătit organizatorii
  • să vă distrați încă o dată

Vrei să vii și tu cu mine?

Acum, o altă veste este că îmi caut coleg de ștafetă. Adică înotător.

Am nevoie de un nebun cu mult simț al umorului și care să nu moară dupa 400m de înotat în lacul din parcul IOR. Anul trecut am fost fericiți pe ultimul loc, deci stai liniștit, nu te grăbește nimic. Important e să râdem și să terminăm ziua cu bine. Ca să luăm medalia, că doar e singurul motiv pentru care facem sport, nu?

Ce ai de făcut? Să îmi lași un comentariu aici pe blog prin care să îmi spui că vrei. Dacă până joi seara sunt mai mulți participanți, facem tragere la sorți

Hai succes și ne vedem duminică, da?

UPDATE

Și-a dorit mult, a fost primul, m-a abordat și pe privat, mi-a dovedit că ne potrivim și gata. Înotătorul din echipa Sabina’s Boys este JOZSEF BILIBOK!

 

 

Sabina Cornovac

Content Creator & Social Media Manager din 2008

View all posts by Sabina Cornovac →

11 thoughts on “Iar m-am reapucat de sport și de mici competiții

    1. Buna, Alexandra. Mai esti disponibila pentru proba de inot?
      Si eu caut pentru stafeta mea pe cineva pentru proba asta.
      Daca da, da-mi te rog add pe facebook: Sorin C. Chineata si scrie-mi.

  1. Ma incadrez la conditii. Sunt suficient de nebun si cu simt al umorului dar nu sunt vreun as al inotului 🏊‍♂️😃

  2. …partikip. 🙂
    …e aproape de locaţia de reşedinţă, urmează după Tura de Vis de la apus până la răsărit 321 şi vreau să fac şi eu o ştafetă blind. 🙂

  3. Draga Sabina, Rebecca este inotatoare de performanta, ne-am vazut si cunoscut anul trecut la finish. Anul asta tot la finish ma gasesti, la hidratare. 🙂 Si daca Rebe te poate ajuta, o face cu mare placere. Totul este sa i se permita sa participe la stafeta, avand 12 ani si jumatate. Asteptam un semn. Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.