Tabăra Seaside Camp Biz 2021 este una specială. Pentru că e prima pentru mine. Am fost mereu doar la munte, așa că mă bucur mult să fiu la mare, de data asta. Suntem aici peste 50 de oameni, toți vaccinați sau testați, gata să combinăm utilul cu plăcutul. Învățăm cam 8 ore pe zi și socializăm mai mult decât atâta.
Ca de fiecare dată, notez pe blog ideile principale și tare sper să vă inspire:
Francisc Dobos – preot catolic
“Nu uita că Dumnezeu te-a trimis pe pământ să îl înlocuiești:, să dai sensuri, să creezi, să duci începutul său înainte.” – Noica
Curajul de a fi vulnerabil. Despre asta trebuie să fie acum, în 2021.
Ați aminti este o binecuvântare, oricând și oricum.
Mă lupt să nu îmi fie frică să mor. Astăzi. Pentru că am făcut tot ce am putut să îmi îndeplinesc misiunea pe pământ.
Noi nu suntem doar ceea ce vindem sau ce facem.
Important e să știi de cine te simți iubit, cine te acceptă așa cum ești.
Nu e vorba de a ne suporta sau de a ne tolera. E vorba despre iubire, ea este o valoare adevărată.
Sunt un make-up artist spiritual și ceea ce fac este să îl vând pe Dumnezeu.
Nimic în viață nu este gratis.
Iubirea te costă propria viață.
Fiecare zi este un cost, indiferent unde o petreci.
Oamenii au tendința să fugă de ei, de persoana lor. Ca să mă accept pe mine trebuie să aflu cine mă iubește pe mine.
Întrebarea mea actuală – cum fac să le fie dor oamenilor de Dumnezeu? Asta pentru că noi, preoții, nu mai reușim să fie pescari de oameni.
Ana Morodan – antreprenor
Ce lecții am învățat în perioada asta
- poți să fii hacker dacă vrei
- internetul este la îndemâna tuturor
- internetul ne poate deschide oportunități enorme către toată lumea, fără nișe și deci cu mulți bani (care se fac din volume)
- un sociopat care descoperă bucuria comunicării e master of PR & lobby
- toți suntem sociopați într-o anumită măsură
- e nevoie să înțelegem mai profund puterea networking-ului
- oamenii simt nevoia să fie ascultați, auziți și așa fac conexiuni mai ușor
- toți suntem mărci personale și acum se discută foarte mult despre marcă personală cu istorie
- e important să devenim mai flexibili, să avem mai multe surse de câștig, în pandemie sau nu
- în pandemie am relansat Morodan Shop, am făcut investiții în imobiliare, am pus bazele unei mărci noi pe wellness
- când ceilalți fac downswing, poți să găsești resurse umane speculoase (să restructurezi echipa sau să aduci oameni noi)
- în pandemie am descoperit că noi trebuie să fim orchestra din Titanic
- nu trebuie să ne lăsăm, e vital să continuăm până ne iese
- în pandemie am înțeles care sunt prioritățile și am făcut curățenie la oameni
- relațiile cu echipa ta trebuie să fie foarte puternice și familia profesională trebuie să fie la fel de importantă ca cea personală
Amalia Năstase – antreprenor
- agitația de a rezolva tot, de a avea tot etc = netrăire
- când toți vor ceva de la tine, e important să le mai spui și că trebuie să ai grijă de tine
- avem nevoie să ne și încărcăm bateriile, nu doar să le consumăm
Andrei Ungureanu – Content Manager Coca Cola
- design Thinking te ajută să rezolvi probleme creative, sau nu
- faci chestii ca să înțelegi dacă e bună soluția găsită de tine
- în loc să te gândești doar la vânzări, poate încerci să rezolvi și niște probleme mai meaningfull
- Pornești de la o problemă de rezolvat – o înțelegi, definești mai clar problema și cauți niște solutii alternative și realizabile
- ca să ai o idee bună trebuie să ai foarte multe idei proaste
- când oamenii nu mai au deloc idei, le propui să poarte diferite pălării (gen ce ar face Elon Musk sau Donald Trump sau un copil în situația asta, iese ceva funny și oamenii sunt mai deschiși la creativitate)
Nicoleta Scarlat – Manager Vânzări Eisberg România
- clienții de salate se împart între convinși și constrânși
- am decis că vrem să avem niște clienți fericiți, să îi facem să râdă și de aceea am ales să postăm meme-uri în social media
- românii mănâncă ciorbă, grătare, cartofi prăjiți și pâine
- recomandare – pune la fiecare masă o bucățică de salată și starea de fericire o să fie mai aproape
- la restaurant salata este felul ăla de mâncare care rămâne în farfurie
- cel mai mare consumator de salată din România este McDonalds
- să mănânci salată nu înseamnă că ești pedepsit sau că trebuie să slăbești
- învață să aduci în viața ta puțin verde
Cristian China Birta – Managing Partner Kooperativa 2.0
- ai nevoie de bani ca să nu mai ai nevoie de ei
- întotdeauna se găsește cineva care să lucreze mai ieftin
- chimia este extrem de importantă în campanii, cu brandul și cu agenția
- cărțile ne fac mai neproști
- contextul potrivit este cel mai important (aer curat vs poluare, depresie vs ce e aia, pandemie vs război mondial)
- n-am noroc în viață vs norocul ți-l faci cu mâna ta
- în orice campanie e nevoie de mult noroc
Gelu Duminică – Executive director Fundația Agenția de dezvoltare comunitara ÎMPREUNĂ
- e vital să vorbim despre nonsuperioritatea celui care comunică pentru un anumit public
- în principiu nimeni nu vrea răul și sunt foarte puțin care chiar îl vor pe celălalt mort
- există prea mulți rasiști din ignoranță și pe aceia trebuie să îi educi
- vulnerabilitatea este tratată prea des cu superioritate
- trebuie să te pui în papucii publicului, înainte să încerci să îi rezolvi o problemă
- experiment social – să petreacă o zi în papucii unei persoane dezavantajate în România
- white middle class christians – în mai toate reclamele de la noi
- multe companii au semnat Carta Diversității, dar nu o aplică
- nu poți să promovezi ceva ce tu nu practici și în care nu crezi
- nu încercați să schimbați pe toți, ci doar lumea din jurul vostru
- schimbarea vine în timp, însă are nevoie de implicare și respect
- tu ai vrea să fii considerat hoț doar pentru că cineva alb ca tine a furat?
Mih Lovin – Founder Squad Influencers, creative partner L2.digital
- în media personalitățile au imagine mai valoroasă decât companiile pe care le reprezintă
- creatorii au început să câștige mai mult decât platformele
- if you are interested now, you will be interesting later
- succesul vine ca urmare a învățăturii
- cea mai importantă calitate este să poți mereu să te reinventezi
- ar trebui să stai oriunde pentru că îți aduce un venit și pentru că înveți ceva
- creativitatea se pierde atunci când te aglomerezi prea mult
- este foarte important să pariezi pe ceva ce urmează să se întâmple
- când oamenii sunt lăsați să fie creativi atunci înfloresc și au mai multă încredere în ei
- dacă ești bun la marketing, nu vei avea nevoie niciodată de vânzări
- viitorul în social media o să fie interesant – spre o economie descentralizată, influencerii o să aibă putere mai mare, creatorii de conținut își fac propriile branduri, blockchain va impacta social media
Felicitări echipei Biz și sponsorilor care au ajutat ca această ediție să se întâmple: Finn Crisp, Havana Club, Eisberg Simply Fresh, Carrefour, Techir și 5togo.