Cu trenul la Timișoara

Ora 4:30 dimineața. Ne-am trezit după doar 4 ore de somn. Nu înțelegeam de ce la ora aia și de ce nu mai am voie să dorm, dar măcar aveam bagajele făcute așa că am ieșit din casă repede.

Am zis să nu luăm Uber că e devreme și o să stăm degeaba prin gară. Primul metrou e la ora 5 dimineața, deci a fost numai bine. E cred că prima dată când sunt în metrou la ora aia și nu mă duc spre casă dintr-un club sau de la o petrecere. Concluzia? Am descoperit că la Victoriei vine trenul o dată la 9 minute și am ajuns să alergăm după tren.

Am rămas șocată de câtă lume era. Știți aglomerația de la ora 7? Sau 9? Sau 18? Cam așa e și la 5:10. Plin metroul! Câtă lume merge la treabă la ora aia. Eu abia mă trezesc la 9 și pentru ei au trecut deja 3 sau 4 ore de când muncesc. Nu îi invidiez deloc. Ba chiar îi respect că se pot trezi așa devreme 🙂 E o mare calitate pe care eu încă nu o am, din păcate.

Am ajuns la gară, Cel Drag a luat biletele și eu am fugit spre tren. Normal că era aproape ultima linie din capăt. Trăgând 2 trollere după mine, îmi și imaginez cât de haioasă eram. Contează că am prins trenul și e foarte cald. Am avut noroc și locurile noastre sunt la masă cu priză, super comod.

Vagonul e aproape gol. 2 bătrâni dorm, se luminează deja și noi stăm cu ochii pe răsărit. Poate prindem o poză bună care să nu fi stricată de reflexiile din geam. Mai vedem. Avem la noi laptop, telefoane, baterii externe, cărți și mult somn. Sper ca atunci când ajungem acolo să nu trecem la somn direct. Așa că am face bine să dormim în tren câteva ore.

Am uitat să vă povestesc de ce merg în Timișoara pentru prima dată în viața mea. Daniel Chindea, organizatorul conferinței pentru fotografi de nuntă, Wedding Staff, m-a invitat pentru a doua oară să fiu speaker, alături de o mulțime de alți invitați, fotografi naționali și internaționali. Anul trecut am fost la Brașov. Și am vorbit o oră despre social media și cum un fotograf de nuntă se poate promova. Acum Daniel mi-a acordat 2 ore și jumătate în fața a peste 150 de invitați. A înțeles că nu mă opresc prea ușor din vorbit dacă mă pasionează domeniul. Și de aproape 10 ani tot vorbesc despre asta 🙂

Așa că mi-am rugat prietenii de pe Facebook să îmi recomande ce să vizitez la Timișoara. Dacă vreți să vedeți și voi recomandările lor, le găsiți aici. Am timp de astăzi până luni să trec prin toate. Asta depinde și cum ne întoarcem. Nu ne-am decis încă dacă luăm tren de zi sau de noapte. Avion nu vreau, că sunt numai cu elice și am mai probleme cu frica, iar în mașină înnebunesc. Mai bine așa cu laptop, căldură, loc din belșug, o carte bună și relaxare.

Între timp a ieșit soarele la ora 6:40. Am încercat să îl surprind dar cu un S6 în mișcare, prin geam, nu iese cine știe ce. Sunt peisaje superbe, cum rar am mai văzut în viața mea. E atâta liniște și frumos. Câmpuri mari verzi, câteva bălți în care se reflectă răsăritul și norii și multă liniște. Să mă urmăriți și pe Instagram (postări plus InstaStories) să vedeți câteva instantanee. Ah, unde e Eftenie să facă niște fotografii? Te reîndrăgostești de România când vezi astfel de imagini. Cum se reflectă soarele pe câmp, pe acoperișuri roșii, în apă și câte culori are cerul. Pentru asta și deja merită acest drum cu trenul!

Între timp citesc un articol de pe Vice.com, extraordinar din punct de vedere jurnalistic, despre părinții unor gay din România și despre cum au aflat, cum au trecut peste prejudecăți și cum trăiesc într-o țară care este împotriva copiilor lor. Îl găsiți și voi aici.

Gata liniștea. La 7 s-au urcat mulți în tren și, așa cum e normal, dezbat 🙂 Domnul care dormea mai devreme ascultă muzică la căști și l-a ajutat Cel Drag să le conecteze că ascultam toți indiană. E de admirat la vârsta lui. Are o super baterie externă, smartphone și filme pe el. Plus un zâmbet de bunic veritabil. Și când ne-a rugat să îl ajutăm să își încarce telefonul e adorabil.

Mulțumesc Romanița Oprea pentru super recomandarea muzicală. O trupă din Timișoara care chiar cântă super bine:

Am trecut la un articol despre viaţa fotografilor de la noi. Nu putem generaliza, normal, dar are mult adevăr în el. Poate mă inspiră pentru prezentare. Îl găsiți aici.

E ora 10 deja. În mod normal acum ajungeam la muncă. Am trecut de Caracal și de Filiași, e soare afară și liniște. În vagon am avut un singur incident cu un cerșetor care dorea 4 lei să își ia bilet de tren. Problema e că ajunsese la clasa I și mirosea atât de urât încât mi-au dat lacrimile și după jumătate de oră tot se mai simte. Ce să mai zici. Viața e grea … Vecinul e fericit că îl ține bateria externă mult. Iar doamna din spate discută despre metroul din Drumul Taberei. Cel Drag citește cărți SF pe ebook și eu mai muncesc puțin.

Între timp, când noi stăm la căldură și ne bem cafeaua, Tibi Ușeriu a câștigat pentru a 2a oară la rând 6633 Arctic Ultra 2017. Am avut noroc să mă prindă în tren finalul și să îl pot urmări. Am avut ocazia să îl cunosc personal, dar abia aștept să îl îmbrățișez încă o dată. Urmăriți-i povestea de astăzi pe Facebook-ul oficial al competiției.

Este ora 13 deja. Nu știu când a trecut atâta timp. Peisajele sunt de vis, nu mă opresc din admirat și din fotografiat. Ce țară frumoasă avem! Merită luată la pas 🙂 Sus pe munte se vede multă zăpadă și iar imi amintesc că nu am fost la sky nici anul ăsta. Dar … pe lângă asta nu pot să nu observ sărăcia în care trăiesc atâția oameni. Ce case mici, dărăpănate, murdare … se vede din tren ce au înăuntru …

În altă ordine de idei am reînceput să fac un lucru pe care îl ador. Să fac cu mâna la oamenii de afară, cei care mă văd, normal. Cel Drag râde de mine, dar am făcut să râdă un bătrân care venea de la câmp, un copil și o bunicuță care stătea afară pe bancă. Plus un vatman dintr-o gară. Și tare bine e sentimentul ăsta că poți face un om să zâmbească doar dacă îi faci cu mâna.

Am ajuns la Timișoara și voi continua să vă povestesc aici întâmplări frumoase care merită păstrate pe blogul meu. 

Chemăm Uber. Aglomerație, se circulă ca la nebuni. Iar șoferul ne pune muzică din anii 1980 și începe să ne prezinte orașul. Nu știu ce l-a făcut să ne arate prima dată mall-ul și Opera și apoi cimitirul, dar am murit de râs cu el. Am descoperi că timișorenii nu dau prioritate numerelor din alte orașe. Poți să leșini și nu te lasă. Mai ales lui că are numele de Dolj. Plus că atunci când a venit de la Craiova și a văzut ce prețuri sunt aici, a înnebunit. Dar a rămas pentru nevastă. Cu care merge la mall-ul săracilor. Adică e la aceleași prețuri dar e liber și nu te rătăcești în el. Am aflat inclusiv că Uberista lor din oraș se numește Laura, arată bestial și conduce un Q7. Să vedem dacă o să o prindem și noi.

Cum a fost în Timișoara?

Suntem în tren și ne așteaptă alte 9 ore pe drum spre București. Timp suficient să citesc și să vă povestesc cum a fost acolo.

Cum este orașul? Cu un trafic nebun și mulți șoferi care ar face orice să nu te  lase să te bagi în fața lor, chiar dacă ai voie și ai semnalizat de mult. Vitezomani periculoși. Dar na, te obișnuiești. Am stat mai spre periferie și am descoperit un oraș părăsit, cu o mulțime de clădiri superbe pe care nu le folosește nimeni. Case imense, hale, fabrici care pot să fie monumente. E o parte tristă a orașului pe care oamenii speră să o schimbe noul primar și campania pentru 2020 când Timișoara o să fie Capitala Europeană a Tineretului.

E plin de locuri speciale pe care le descoperi prin recomandări sau pur și simplu fiind curios. Mulțumesc celor care mi-au lăsat propuneri pe Facebook. Am descoperit Jack’s Burger și at Fabrika, două locuri superbe. Despre at Fabrika o să vă mai povestesc, e un conceput unic la noi în țară, abia lansat pe 2 februarie anul acesta. Am ratat librăria cu bufnițe, dar m-am bucurat de Piața Unirii, de arhitecturile ei speciale și de oamenii foarte prietenoși pe care i-am cunoscut la conferință.

Apropo de asta. Dacă mă mai cheamă mult Daniel Chindea să fiu speaker o să descopăr că asta e pasiunea mea. Am avut emoții și cred că am fost mai dezorganizată decât la Brașov, dar mi-a plăcut mult și feedback-ul celor din sală a fost copleșitor, mult mai bun decât mă așteptam.

Apoi familia WeddingStaff este una din care sunt tare mândră că fac parte. Serile alături de ei sunt pline de învățăminte și de voie bună. Vă invit să vedeți și cele 2 interviuri live pe care le-am făcut de acolo pe pagina de Facebook F64. Plus, băieții au mers cu Laura în Uber, au fost foarte fericiți pentru asta. Iar eu am dat un shot de pălincă live pe Facebook-ul lui Adam Alex. Ce să vă spun, amintiri unice!

Iar pentru restul poveștilor, ieșim la o cafea să vi le spun, da?

LIVE de la Timișoara, dus-întors. Vă mulțumesc tuturor că m-ați urmărit 🙂