Un adio de neuitat de la Vaya con Dios

Ii stiu toate versurile. Am crescut cu muzica ei. Eu eram mica de tot si ea era pe culmile gloriei. Acum a venit timpul sa ne luam adio printr-un concert de suflet, ce a ridicat in picioare intreaga Sala Palatului.

De concert am aflat pe la sfarsitul anului trecut, de pe iConcert si am stiut ca un astfel de show nu trebuie ratat. V-am zis eu ca anul asta o sa incerc sa merg la cat mai multe spectacole. Si iata ca mi-a iesit si de data asta.

Dani Klein are 60 de ani si … nimic nu s-a schimbat. Are aceeasi voce puternica, o liniste incredibila, inflexiuni unice, traieste muzica, stie sa se joace cu sunetele si, mai ales, cu publicul. Am regasit o trupa emblematica, intr-o atmosfera unica. Daca eram obisnuiti cu exploziile de lumina si culoare, de data asta am avut impresia ca suntem intr-un club linistit, unde 4 oameni stau pe scaun si canta intr-o lumina difuza.

Ce mi-a placut cel mai mult? Interactiunea cu publicul. Ne-a spus ca a avut concerte peste tot dar Bucuresti are ceva special pentru ca, nu stie cum facem asta, dar se simte iubita aici. Ne-a povestit despre cantecele pe care urma sa le cante. A interpretat pasaje din “Sanie cu zurgalai” in varianta “Johnny” , recunoscand nu ca nu stia ca este un cantec romanesc si ca, fix ieri, l-a ascultat live in varianta originala. Altceva? Are umor maxim. Facea glume pe seama varstei ei si a apreciat faptul ca a reusit sa treaca peste niste bariere pentru ca are in sala oameni de la cele mai mici varste la cele mai inaintate.

Alaturi de Vaya con Dios, am dansat toata seara pe “Lulu’s Song”, “Quand Elle Rit Aux Eclats”, “Heading for a fall”, “What’s a Woman”, “Don’t Cry For Louie”, “Just a Friend”, “I Don’t Want to Know”, “Still A Man” si “Puerto Rico” si “Don’t Break My Heart”. Unul dintre momentele preferate ale publicului a fost acela in care Dani a adus un omagiu romilor prin melodia “Djelem Djelem (Je l’aime, Je l’aime)”.

Dupa o ora si jumatate, Vaya con Dios ne-a spus ca public de seara trecuta s-a dezlantuit la final si spera sa facem si noi asta. Pe acordurile “Neh Na Na Na”, am sarit toti in picioare, de la mic la mare, am dansat, am cantat si am retrait acel sentiment unic in care o sala intreaga stie fiecare vers si canta alaturi de o astfel de personalitate (sursa foto).

Picanterii: ca la fiecare spectacol, daca stai in spate, pana la scena, vei vedea zeci de telefoane si camere care inregistreaza si fotografiaza. Devine deranjant deja cum nu ne mai putem bucura live de ceva din dorinta nebuneasca de a avea totul pentru mai tarziu. Apoi, nu stim sa facem liniste si ne place sa vorbim mult de tot. Noroc cu cei care ne atrag atentia. A fost un astfel de moment in care un domn s-a dus 2 randuri mai sus si le-a invitat pe 2 domnisoare sa barfeasca afara daca vor. Apoi, langa mine era un loc liber si am fost intreaba de o tipa daca e ok sa stea langa mine. Jenata, mi-a explicat ca tipul de langa ea mananca chipsuri si doar asta aude …

Multumesc Vaya con Dios pentru un astfel de adio de neuitat!