Stateam la coada la banca. A doua zi la rand. Tipicul “nu am facut bine scan-ul cu buletinul dumneavoastra, veniti sa mai facem inca o copie”.
In fata mea, o doamna in varsta. Aplecata in fata, intr-un costum lila, cu o geanta neagra de umar si tremurand. Nu vreau sa ma gandesc cati ani avea. Pune actele pe birou, e pregatita, stie ce are de dat. Primeste o foaie pe care sa o completeze si la un moment dat incepe un dialog emotionant:
– Ce completez aici?
– Contul pe care o sa il fac acum
– Doamna, am venit sa inchid contul, nu sa deschidem altul
– Va trebuie un cont pentru a rula operatiunile
– Sunt la final de viata, nu mai am mult de trait, am venit sa imi inchei socotelile cu viata, nu sa mai fac alte conturi sa le las pe cap urmasilor
– Doamna, facem operatiunile, transferam banii si il inchidem
– Bine, bine, daca mai traiesc …
Multi am auzit conversatia. Si nu am stiut daca sa zambim sau sa plangem in fata organizarii, a elegantei, a simplitatii si frumusetii unui om care e impacat cu faptul ca … gata!
