fbpx

Dan Dinu: “Ceea ce lăsăm în urmă ne face artiști, nu autoproclamarea”

Am dat drumul celui de-al treilea proiect editorial pe blogul meu, așteptat de mai mult de 1 an. Vreau să vă prezint fotografi dragi mie, care m-au impresionat prin munca, dar, mai ales prin personalitatea lor. Pornind de la ideea că voi nu cunoașteți toți fotografii pe care îi cunosc eu și ei merită promovați mai mult, vă prezint proiectul #FotografOM. Veți găsi aici un interviu pe săptămână, în fiecare miercuri, iar structura o să fie mereu aceeași.

dan dinu

Dan Dinu te face să iubești natura. Nu ai cum altfel. Fotografiile lui inspiră sute de ore de muncă, dedicare și pasiune. Cred că el este definiția fotografului cu adevărat pasionat de munca lui. De aceea este al treilea #FotografOM pe care vreau să vi-l prezint pe blog, în cadrul proiectului meu. Îi puteți admira munca pe site-ul lui.

Bună. Eu știu cine ești. Iar cititorii au aflat din descrierea de mai sus. Dar, tu știi cine ești? Ai aflat până la vârsta asta sau încă mai cauți răspunsul?

Da, cred că știu cine sunt, sau, poate mai bine spus, cred că știu cine îmi doresc să fiu. Sunt un om care prin munca lui de zi cu zi (fotografică în cea mai mare parte) își propune să lase ceva în urmă, să nu treacă așa prin viață fără nicio motivație. Sunt un om care se vrea altruist, deși știm cu toții cât de greu este acest lucru și, poate mai presus de orice, sunt un om care luptă pentru o natură mai frumoasă, mai bogată, mai ușor de înțeles și de protejat. Atâta timp cât îți găsești un scop, un rost, un țel, atunci vei știi cine ești și pentru ce merită să lupți.

Fotografie sau poză? Care e diferența? Sau nu există?

Nu există diferență, deși DEX-ul m-ar contrazice puțin. Ideea este că, atâta timp cât pui pasiune, poză, fotografie, imagine, devin sinonime. Nu contează ce cred alții, nu contează ce păreri își fac prietenii virtuali la care ne raportăm atât de des, ceea ce contează cu adevărat… dacă noi ne bucurăm de ceea ce am realizat. Și nu, nu contează neapărat fotografia obținută, ci mai degrabă suma experiențelor trăite care au generat acea imagine. Hai să fim sinceri… sunt atât de mulți oameni care se consideră „artiști fotografi” încât nu mai ai loc de mediocritate pe rețelele de socializare. De obicei aceștia se bat cu pumnul în piept și se consideră autori de fotografie. Mie poți să-mi spui și „pozar”, nu mă supăr. Ceea ce lăsăm în urmă ne face artiști, nu autoproclamarea.

Care a fost cel mai greu moment din cariera ta de până acum?

Acela în care am realizat că resursa cea mai prețioasă este timpul. La început aveam berechet, dar nu aveam suficienți bani să fac tot ce mi-aș fi dorit. Nu, nu îmi doream vreun iaht, însă îmi doream să călătoresc. Am muncit mult și am reușit să am bani pentru a-mi permite anumite lucruri, dar am început să nu mai am timp. Ecuația asta este una dintre cele mai complicate, iar eu încă mă mai chinui să o rezolv. Nu te gândi că din fotografia de natură te vei îmbogăți vreodată, însă dacă faci lucrurile bine, ajungi la un oarecare confort. Cu timpul este însă altă problemă, este o constantă (deși teoriile cuatice mă vor contrazice), nu prea o poți schimba. Sunt o persoană foarte organizată și îmi gestionez foarte bine timpul, dar chiar și așa, acesta parcă devine din ce în ce mai limitat. Pe măsură ce avansez în carieră, am din ce în ce mai puțin timp pentru familie și prieteni, pentru a călători doar pentru mine, pentru a citi și pentru multe altele. Dar desigur nu trebuie să mă vait, iubesc ceea ce fac, iar unii ar spune că munca mea este o vacanță continuă.

 Amintiri fotografice și super haioase ai? O poveste nespusă până acum și care te face să zâmbești mereu?

Sunt pasionat de fotografie de vreo 20 de ani, iar de 10 ani sunt fotograf profesionist. Mai bine de jumătate din viață mi-am petrecut-o cu aparatul în mână. Ce crezi, oare am strâns ceva amintiri fotografice?

Eram la prima mea expoziție personală, în Brașov, ce avea ca subiect o tură în Alpi. Printre imagini era și un mascul de Ibex, o specie de capră ce trăiește în zona montană. La un moment dat se apropie de mine o doamnă în vârstă și mă întreabă: „Ce îi atârnă caprei acolo în spate, naște?” Mă uit la doamnă, mă uit la poză și la organele respective și îi răspund fâstâcit: „Știți, este de fapt un mascul, nu o femelă.” La care doamna: „Aha, am înțeles, dar totuși ce îi atârnă?”. Nu mai știu cum am dres până la urmă discuția, dar cumva știu că m-am eschivat de la lecția de biologie pe care nu îmi doream să o explic mai în amănunt. De câte ori mă gândesc la episodul ăsta, mai ales că doamna mai vine pe la expozițiile și evenimentele pe care le organizez, am cu siguranță un zâmbet larg pe față.

Știu că te întreabă toți asta. Dar altă treabă nu ai decât să faci fotografii? Ce meserie e asta? Se câștigă și bani? Sau merge cu “vreau o poză, ofer tag pe Instagram”?

Fotografia este o meserie greu de înțeles pentru unii, mai ales pentru cei care au trăit vremurile în care fotografia se făcea doar la botez, nuntă sau pentru buletin. Îmi amintesc cu plăcere cum în urmă cu mulți ani, încercam să îi explic bunicei mele cu ce mă ocup. Nu pricepea în ruptul capului cum de mă plătește pe mine cineva să mă plimb și să fac poze. Cum adică să umblu toată ziua pe munți și să mai fiu și plătit pentru asta? Am încercat să îi explic că o parte din munca mea înseamnă să îi învăț pe alții cum se fac pozele. Ei bine, nu a fost mai ușor. De ce ar vrea cineva să învețe să facă poze? Nu am și ei o treabă normală? Nu mă angajez și eu undeva? Așadar nu este ușor să explici astfel de lucruri, dar cred că nici cei care stau toată ziua în fața calculatorului și butonează nu sunt prea bine înțeleși.

Din fericire, deși am trecut prin etapa asta, acum din ce în ce mai puțină lume mă abordează cu: „Dă-mi și mie vreo câteva imagini, le pun la mine pe site și te promovez și pe tine că îți scriu numele.”. Începem și noi în sfârșit să înțelegem că fotografia înseamnă muncă, dedicație, pasiune. Se pare că ideea că oricine poate face o poză, așa că nu are valoare, a mai trecut. Cu toate astea, bani din fotografie se câștigă greu, și mă refer aici la fotografia de natură. A fost nevoie de 10 ani până să ajung la stadiul actual, în care să spot spune că încep să apară și proiecte bine plătite pe acest domeniu. Nu a fost ușor. O mare parte din munca mea au fost cursurile și turele foto, așadar partea financiară venea din zona educativă. Cred că 2017 a fost primul an din carieră în care proiectele foto în care am fost implicat au generat mai multe resurse decât munca obișnuită de până atunci. Acesta este un semn de maturitate a pieței fotografice de la noi și din nou mă refer la fotografia de natură, pentru că la alte domenii nu mă pricep.

Sunt fotograf începător. Sau pozar, cum li se mai spune. Și vreau să îmi aleg un domeniu (nuntă, eveniment, peisaj etc). Cum fac?

Păi la început te apuci de toate și, așa cum este normal, nu faci nimic bine. Cu toții am trecut prin asta. Recomandarea mea este să încerci, să experimentezi, iar mai apoi să te concentrezi pe ceea ce îți place cu adevărat. La mine așa a funcționat. Am cochetat cu portret, cu arhitectură, cu orice mi se părea interesant, dar am ajuns la final la natură, călătorie, wildlife și am rămas consecvent aici. Dacă vrei să câștigi bani din fotografie, atunci mai bine te îndrepți către genuri mai comerciale, pentru că din cele pe care eu le practic este mai greu. Cu multă pasiune, dedicație și perseverență însă, poți reuși în orice domeniu.

Cum te promovai înainte de social media? Cum ajungeai la clienți și la fanii tăi?

Of, ce vremuri! Era mai greu să fi vizibil, însă erau și mult mai puțini fotografi. Îmi amintesc că puneam afișe prin oraș, pentru a promova cursul, aveam câteva site-uri partenere de știri foto și cam atât. Nu știu dacă aveam fani atunci, dar am avut un site încă de pe la început. Mai erau concursuri de fotografie, saloane, expoziții, metode mai clasice. Astăzi sunt alte unelte, mai performante, dar care cred că diluează ușor și calitatea. Dacă ești suficient de agresiv în postări, devii repede popular. Dacă te legi de cine trebuie și comentezi oricât, oricum, iarăși devii popular. Unii fac o artă din asta. Cu toate astea însă, cei care caută imagine de calitate știu unde să o găsească. Trebuie doar să știi să triezi.

Ăsta a fost un interviu ciudat, altfel. Știu asta. Dar măcar ți-a plăcut? Sau preferai întrebările clasice?

Dacă este ceva de la care nu mă dau în lături, sunt provocările. Mă țin activ și ocupat, nu mă lasă să mă ramolesc și să mă pierd în mediocritate. Așadar, prefer oricând să fiu scos din zona de confort, ajută la creativitate și combate monotonia. Mulțumesc.

Mulțumesc pentru că ești #FotografOM. Așa să rămâi 🙂
……………………………………..

Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi interviul cu Dan Dinu și aștept, cu drag, feedback în comentarii. Pentru mine sau Dan. Până săptămâna următoare, vă doresc să fiți oameni!

P.S. Descoperă și interviurile cu Gheorghiță Rafailă și Vlad Ilaș 🙂

Sabina Cornovac

Content Creator & Social Media Manager din 2008

View all posts by Sabina Cornovac →

5 thoughts on “Dan Dinu: “Ceea ce lăsăm în urmă ne face artiști, nu autoproclamarea”

  1. Excelent! Întrebările au fost genial dirijate pentru aceste răspunsuri!
    Dan, a fost cu “ memorie afectiva” sa îmi reamintesc de viața de dinainte de Facebook , bucuria imensa pe care o aveam când te caută cineva sa scrie doua rânduri despre tine și sa îți publice o poza- și am avut aceasta onoare din partea ta, când nu era suprapopulația aceasta de azi, de X- ulescuphotography ce s-ar simți ofensați sa le spui pozar…
    Toată aprecierea mea pentru tot ce ai făcut și faci! Cine știe sa citească printre rânduri va regăsi in oamenii ca tine profunzimea lucrurilor bine făcute de la care poți lua exemplu fără rezerve.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.